UPDATE: Revin cu acest update deoarece am uitat să spun câteva lucruri importante şi pentru că m-am gândit că ar fi fost cazul să scot mai mult în evidenţă importanţa existenţei sindicatelor şi, în general, a cuiva care să te ajute să-ţi aperi drepturile. Aşadar, dacă nu ar fi existat CCM (care prevede toate sporurile şi clauza de conştiinţă, care ne dau curajul să ne luptăm cu balaurii de angajatori), nici măcar noi, cei care am avut curajul să ne cerem drepturile, nu am fi avut prea multe de făcut. Aici este meritul MediaSind. Ziariştilor, sunteţi zmei când este vorba despre alţii, dar mieluşei când trebuie să vă apăraţi drepturile. Aveţi curajul să vă cereţi drepturile, baza legală există şi vă oferă o mulţime de beneficii. Nu mai staţi pe gânduri, prindeţi curaj. Apelaţi cu încredere la mine şi la alţii care au învins în astfel de bătălii. Noi suntem exmplul că se poate câştiga o luptă care pare inegală. Aveţi nevoie de curaj, determinare şi, în primul rând, coloană vertebrală. Mă adresez celor cu demnitate, cei care se lasă călcaţi în picioare de şefi sunt rugaţi să nu citească. Ei nu au nicio scăpare.
Faptul că avem drepturi este confirmat şi de amenzile pe care Inspecţia Muncii le-a dat celor de la Adevărul, dar şi altor patroni de presă, în urma controalelor făcute la sesizarea MediaSind. Din ce ştiu eu, numai AH a plătit 30.000 de lei amenzi pentru nerespectarea legislaţiei muncii. 10.000 de lei au plătit numai în urma unei sesizări făcute de mine 
. Trebuie precizat şi că organizaţia sindicală a sesizat Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ), care a catalogat Adevărul Holding ca fiind „o societate necinstită”, ceea ce înseamnă mult. Când o organizaţie de acest nivel spune că ai mâinile murdare şi funingine în suflet… cam trebuie să te pună pe gânduri.
Cum am spus şi în text, avocaţii sunt un element esenţial în războiul ăsta. Un avocat bun îţi dă siguranţă şi linişte. Radu Popescu, avocatul cu care colaborează MediaSind, este recomandarea mea, chiar dacă nu am lucrat foarte mult cu el. Se vede când cineva îşi dă interesul şi când nu. Cred şi sper că v-am oferit destule argumente şi suficient curaj să vă cereţi drepturile. Sunt banii voştri, munciţi din greu – mai ales că la Adevărul vi se cere tot mai mult conţinut pentru tot mai puţini bani. Povestea cu jurnalistul care este mai mult decât un soldat unversal este pentru proşti. Plătiţi pentru ce le cereţi oamenilor să facă!
Gata, am câştigat procesul cu Adevărul! Am învins balaurul nedreptăţii şi al lipsei de respect pentru oameni. A fost o luptă grea, care s-a întins pe aproximativ doi ani, dar cu atâta este mai plăcută victoria. Totul a început AICI Am mai scris AICI şi AICI despre ce s-a întâmplat în perioada aia halucinantă la Adevărul.
Le mulţumesc celor care au condus Adevărul Holding în urmă cu doi ani. Fără atitudinea lor incredibil de lipsită de respect faţă de oameni poate că nu aş fi aflat niciodată cât de puternic sunt şi ce ambiţie am când este vorba despre dreptate şi demnitate. Le spun ceva esenţial: victoria asta nu ar fi fost posibilă fără sprijinul total al Loredanei. Cu ea alături mă pot lupta cu oricine. Îi mulţumesc! Restul sunt vorbe . M-am bucurat şi de sprijinulMediaSind, dar şi de cel al multor jurnalişti şi oameni care nu au treabă cu presa, dar care au simţul dreptăţii dezvoltat. Le mulţumesc şi colegilor care m-au sprijinit mai mult sau mai puţin voalat. Care au căutat locuri mai ferite şi metode directe şi indirecte pentru a mă încuraja şi a-mi spune că sunt de partea mea. Sunteţi mulţi şi vă mulţumesc.
Am primit şi multe înjurături, insulte şi chiar ameninţări pe blogul personal de la „oameni” care nici măcar nu au avut curajul să-şi semneze mesajele. Eu am semnat tot timpul postările de pe internet în care arătam lumii ce înseamnă de fapt AH. Chiar dacă a doua zi mergeam în redacţie şi mă întâlneam cu şefii şi sclavii lor. Nu am aşteptat să plec de la Adevărul ca să spun ce gândesc. Am avut curajul şi demnitatea asta. Lingăii care m-au înjurat şi insultat nu au avut măcar umbra asta de demnitate. Episodul ăsta mi-a arătat că întotdeauna vor fi oameni care să scrie mizeriile pe care tu refuzi să le scrii. A existat tot timpul „o colegă” bucuroasă să stea în poziţia ghiocelului (cu capul plecat) în biroul lui Cartianu şi să scrie tot ce „trebuie”. Evident că a rămas la Adevărul şi îi este „călduţ”. Asta se vede în piaţa media şi toţi ne clădim un nume printre cei din breaslă. Nu pentru toată lumea există clauza de conştiinţă în CCM.
Vreau să îi transmit şi lui Andrei Velea ceva. Da, ai avut dreptate atunci când mi-ai spus că: „Cine seamănă vânt, culege furtună”. Aşa este, numai că voi sunteţi cei care aţi cules furtuna. Întreabă-l pe Răzvan Corneţeanu ce pagube financiare şi de imagine am produs companiei prin faptul că am spus ce se întâmplă acolo celor dinafara AH. Vei rămâne uimit. Au fost publicate materiale pe foarte multe bloguri şi chiar pe Hotnews.
Avocaţii
Avocaţii reprezintă un capitol aparte în toată povestea asta. Sunt extrem de importanţi într-un astfel de război. Este esenţial să îi alegi cu grijă şi este de preferat să ai recomandări de la alte persoane cărora le-au apărat drepturile. Aşa am făcut şi eu, dar am avut ghinionul ca lucrurile să se schimbe pe parcurs. Am început, la recomandarea MediaSind (care nu are nicio vină pentru ceea ce s-a întâmplat ulterior), cu Mihaela Mihiş. Lucrurile au fost ok la început. După vreo patru-cinci înfăţişări, cu o zi înainte de un termen, mi-a făcut o surpriză extrem de neplăcută. M-a sunat într-o zi pe la ora 15.00 să-mi spună că în ziua următoare am termen în proces, dar că ea nu mă mai reprezintă. Mi-a explicat că încheiase un contract de exclusivitate cu un producător de bere şi că nu mă mai poate reprezenta. Nu era decent şi profesionist să mă informeze din timp? Îmi puteam lua un alt apărător. Mi-a recomandat ea un coleg, pe Mirel Mitran, dar care în dimineaţa următoare avea un alt proces. La Ploieşti! Am mers singur în instanţă şi am cerut un termen pentru a-mi găsi un apărător. Până la urmă am mers cu Mirel Mitran, dar nu am fost foarte mulţumit de cât interes şi-a dat pentru dosarul meu, motiv pentru care la recurs am ales să continuu cu Radu Popescu. A fost o decizie mai bună. După ce s-a terminat procesul la Tribunalul Bucureşti, care mi-a dat câştig de cauză, cei de la AH au decis că nu este corect şi au depus recurs. Ghinionul lor. Au pierdut şi de data asta şi sunt buni de plată. Tribunalul a decis că AH trebuie să-mi plătească sporurile neachitate pe perioada în care am lucrat acolo în valoare de câteva mii de euro, bani pe care toţi angajaţii care i-ar cere i-ar primi. Trebuie doar să aibă curajul să-şi ceară drepturile şi să fie pregătiţi pentru o luptă care durează unul-doi ani, dar care merită. Merită în primul rând pentru dreptate şi pentru reparaţia morală. Astea sunt motivele care m-au făcut să trec peste orice obstacol. Şi a meritat. Vă urez baftă dacă intenţionaţi să vă cereţi drepturile şi vă ofer consultanţă.
Gata, a trecut o etapă din viaţa profesională şi personală. Am învăţat ce era de învăţat şi merg mai departe.
