"Ziarul Adevarul incearca sa devina nu doar numarul 1 la tiraj, ci si la mizerii. Saptamana trecuta au fost concediati alti trei angajati, fara motive clare, exact cum holdingul procedeaza de un an, povesti care au fost publicate aici de fiecare data. De circa doua luni, fotoreporterul Maria Raluca Lazar Pop a fost sicanata repetat si restructurata la scurt timp dupa ce a notificat conducerea Adevarului ca este membra in Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind, al carei lider va iesi astazi sau maine cu un comunicat despre cum a fost lasata pe drumuri in mod abuziv mama a doi copii doar pentru ca s-a inscris in sindicat. Mai jos aveti intreaga poveste halucinanta a concedierii fotoreporterului, asa cum a fost expediata catre MediaSind:

“Sunt angajata la SC ADEVARUL SA, ca fotoreporter, din octombrie 2006. Am avut doi ani de munca suspendati fiindca am intrat in concediu de crestere a copilului. Dupa aproape doi ani cand am revenit  la ziar aveam doi copii. Unul de doi ani si unul de opt luni. M-am reangajat fiindca aveam nevoie de bani. Nu am cerut favoruri speciale. Am avut doar o intelegere verbala cu seful sectiei foto de la ziarul Adevarul, Eduard Enea, intelegere ce consta ca cele opt ore de lucru sa le incep de la ora sapte dimineata. Adica sa fiu detasata la Adevarul de Seara. Cotidian gratuit care face parte din trustul de presa Adevarul Holding. In acest fel eu puteam ajunge acasa in timp la copii. Cel mare e la cresa, iar cel mic ramane acasa cu bona. Banii pe care ii castig de la Adevarul reprezinta singurul meu venit. Sunt necasatorita si nu am locuinta propietate.
Problemele la serviciu au inceput in momentul in care au aflat ca m-am inscris in Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind, organizatie reprezentata la nivelul ramurii mass-media conform legii 130/1996. Au refuzat sa imi primeasca notificarea de inregistrare in respectivul sindicat si sa o confirme de primire. Am fost nevoita sa trimit respectiva notificare prin scrisoare recomandata.

Metodele folosite pentru a ma forta sa plec din companie.

Aducerea verbala la cunostinta ca in urma unei evaluari s-a decis ca eu sa fiu concediata. Nu s-a luat o decizie scrisa in acest sens. In schimb mi s-a dat sa semnez un document prin care eu sunt de acord sa plec din companie. Nu am facut acest lucru.
Rezilierea unilaterala de catre Adevarul a contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor. In urma acestei decizii eu raman cu contractul colectiv de munca unde primesc mai putin de jumatate din suma negociata pentru serviciile mele de fotoreporter, restul sumei fiind trecuta pe drepturile de autor. In acest fel angajatorul plateste catre stat  taxe mult mai mici. Iar angajatului ii poate rezilia acest contract fara nici un motiv si fara acordul acestuia. Din salariul astfel amputat, imi mai pot permite sa-mi platesc doar intretinerea si sa supravietuiesc o saptamana. Maxim.
Nu mi s-a acordat prima de Craciun si nu mi s-a dat nici o explicatie in acest sens.
Cererea de concediu de odihna pe anul 2009 mi-a fost refuzata de catre Grigore Cartianu. I-am spus ca am copiii bolnavi, si ca trebuie sa-mi iau cele 10 zile de concediu ce-mi reveneau pe 2009 pentru a sta acasa sa-i ingrijesc.  Mi-au fost acordate doar doua zile si o promisiune ca restul le voi lua in 2010. Cand am fost in 2010 la Resurse Umane cu cererea de concediu din 2009, mi s-a spus ca este ilegal sa mi se dea, si am pierdut acele zile de concediu.
Stiind ca imi este aproape imposibil sa lucrez sambata si duminica, seful meu direct, Eduard Enea a inceput sa ma cheme foarte des la munca, la sfarsit de saptamana, mai exact sambata si duminica.
O mentiune pe care trebuie sa o fac: de cand sunt angajata la Adevarul, am prins doua revelioane. Am fost repartizata sa lucrez la ambele, mai exact in 2006 si 2009 ( in 2007 si 2008 fiind in concediu de cresterea copilului). Nu am refuzat acest lucru si am fost prezenta la datorie.

Trimiterea altor fotografi la aceleasi subiecte pe care eu le fotografiasem.

Incercarea lor de a ma face sa ratez imaginea de deschidere pentru ziar. Mai exact:  In ziua de 28 ianuarie 2010, la sedinta de dimineata, s-a stabilit subiectul si imaginea pentru deschiderea ziarului  Adevarul de Seara. ‘’Primul dozator de lapte din Bucuresti ’’. Ma asteptam, ca de obicei, sa fiu trimisa la acest subiect. Nu s-a intamplat acest lucru. Fotografia a fosr facuta de reporterul Silviu Bruma, care a plecat la subiect  fara fotoreporter.  Vineri 29 ianuarie 2010.  Subiect si imagine pentru deschiderea de ziar, ‘’Tonomatul de bilete CFR de la Gara de Nord Bucuresti ‘’. Am ajuns acolo cu reporterul. Mai erau circa 20 de minute pana la inaugurare. Ma suna din redactie Elena Irimia, reporter. Mi se cere sa plec urgent sa ma intalnesc cu ea pentru un interviu si sa las tonomatul de bilete ca poate sa-l fotografieze si reporterul. Ii raspund ca nu pot sa fac acest lucru fiindca trebuie sa realizez imaginea pentru deschiderea de ziar. Imi raspunde ca asa i-a spus Dan Popa , editorul sef de la Adevarul de Seara. Il sun pe Dan Popa. In final imi spune sa raman la tonomat si apoi sa ma intalnesc cu Elena Irimia. La acest subiect am mai fost trimisa odata in cursul aceleasi zile. Iar apoi, intr-o convorbire telefonica cu Eduard Enea, am aflat de la el, ca au mai trimis un fotograf la acel tonomat, tot in acea zi.
Aceste tentative de a ma face sa ratez deschiderile de ziar si trimiterea altui fotoreporter la acelasi subiect pe care eu il fotografiasem  de doua ori in acea zi, au venit dupa ce am avut cateva convorbiri cu superiorii mei. Ma exact cu Eduard Enea, seful sectiei foto de la ziarul Adevarul, Grigore Cartianu, redactor sef la Adevarul, Adrian Halpert, directorul editorial al grupului Adevarul si Sabin Orcan, redactor sef la Adevarul de Seara.

Marti, 26 ianuarie 2010 decid sa vorbesc cu superiorii mei

Eduard Enea – seful sectiei foto Adevarul

Primul om cu care am vorbit este Eduard Enea. Il intreb simplu si firesc. De ce mi s-au taiat drepturile de autor? De ce ma preseaza sa plec? Imi raspunde ca nu ma poate ajuta cu nimic, ca ii pare rau pentru mine. Ca cel mai bine ar fi sa vorbesc cu Grigore Cartianu si cu Sabin Orcan, eventual cu Adrian Halpert. Il intreb ce este cu evaluarea. Imi raspunde ca el nu a putut face nimic, ca nu prea s-a tinut cont de parerea lui. Ca a contat foarte mult parerea lui Sabin Orcan. Ca de la el a plecat toata povestea. Apoi mi-a spus ca trebuie sa vin sambata si duminica la munca. I-am raspuns ca vin, dar ca pentru acest lucru trebuie sa-mi faca nota de chemare pentru ca sunt ore suplimentare de munca. Imi raspunde ca acest lucru nu o sa se intample. Si, ca mai mult decat atat, o sa fiu pusa sa lucrez intr-un interval de timp aproape imposibil.

A doua persoana, Grigore Cartianu – redactor sef Adevarul.

L-am intrebat pe Grigore Cartianu de ce mi-au fost taiate drepturile de autor. Mi-a raspuns ca nu intra in atributiunile lui acest lucru si ca trebuie sa lamuresc acest lucru la departamentul Resurse Umane din cadrul companiei. L-am mai intrebat ce este cu acea de evaluare. De ce, daca in urma evaluarii facute, s-a luat decizia ca eu sa plec din companie, nu m-au concediat . Mai mult decat atat, de ce mi s-a bagat sub nas sa semnez ca sunt de comun acord sa parasesc compania. Mi-a raspuns ca in acest fel ar fi dat mai bine la CV-ul meu despartirea de companie si ca nici compania nu ar fi avut complicatii cu departamentul de Resurse Umane. Ar fi fost totul mai simplu. L-am intrebat apoi ca daca au vazut ca nu semnez, de ce nu m-au concediat. Daca in urma evaluarii eu trebuie sa fiu concediata, de ce nu se ia aceasta decizie in  scris. De ce sunt presata sa-mi dau demisia? E mijlocul iernii, am doi copii in intretinere. Nu ma angajeaza nimeni acum. Mai ales cu doi copii mici. Mi-a raspuns ca ii pare rau si ca nu ma poate ajuta cu nimic. Ca de la el nu a venit nici o parere negativa asupra muncii mele. Dar ca nici nu m-am evidentiat cu ceva spectaculos. I-am raspuns ca e greu la Adevarul de Seara sa ai subiecte spectaculoase. Dar ca au existat subiecte banale din care am reusit sa scot imagini foarte apreciate. Mi-a raspuns ca cel mai bine ar fi sa vorbesc cu Sabin Orcan ca de la el a venit recomandarea negativa. Sa vorbim asupra evaluarii. Poate reusesc sa schimb ceva in favoarea mea. Mi-a mai spus ca se doreste improspatarea sectiei foto de la Adevarul. Ca interesul ziarului e pe primul loc. Ca e nevoie de oameni care sa fie disponibili sa lucreze peste program oricat. Si ca daca stiam ca am responsabilitati mari acasa, de ce nu mi-am dat interesul sa nu fiu data afara din companie. I-am raspuns ca am lucrat si 12 ore pe zi, mai multe zile consecutive. In cele 6 luni de cand m-am reintors din concediul de maternitate, am lucrat la ore foarte matinale, cateodata de la 4-5 dimineata. Si ca daca s-a intamplat sa intarzii 10-15 minute la munca, acest lucru s-a datorat oboselii acumulate. Si nu am comentat niciodata de ori de cate ori s-a intamplat sa raman peste program sau sa ma cheme si la sfarsit de saptamana, chiar daca imi era foarte greu sa fac acest lucru. Bani in plus pentru bona, luat copilul mai mare de la cresa dupa program. Fiind singurul fotograf de la Adevarul de Seara muncesc foarte mult ca sa acopar si cate sase subiecte pe zi pana la orele 12-13. Cu toate acestea sunt presata sa plec de la ziar. M-a trimis sa discut si cu Adrian Halpert despre aceasta problema, ca e mai in masura decat el sa ma lamuresca si, eventual, sa facem un fel de reevaluare. Grigore Cartianu mi-a  mai spus ca ar fi bine sa-mi gasesc un alt domeniu de activitate. I-am raspuns ca imi place acest domeniu si ca iubesc meseria de fotoreporter. Am plecat apoi spre biroul lui Adrian Halpert.

A treia persoana, Adrian Halpert – director editorial Adevarul Holding

Prima intrebare – evaluarea mea si sugestia ca ar fi bine sa-l chemam si pe Sabin Orcan din moment ce el a avut un cuvant de spus in acea evaluare, asa cum am inteles de la antevorbitori. Imi raspunde sec si taios ca el nu e in masura sa se pronunte asupra evaluarii facute. Ca nu se mai poate face nimic in privinta ei. Iar pe Sabin Orcan sa-l las in pace fiindca el nu a avut nici o implicatie in evaluarea facuta, si nici in decizia luata de a ma concedia. Mi-a spus ca evaluarea a fost facuta de Eduard Enea si de Adi Pogacean, editor foto sef la ziarul Adevarul. L-am intrebat apoi de ce mi-au fost taiate drepturile de autor. Mi-a spus ca el nu e in masura sa-mi raspunda si m-a trimis sa lamuresc aceasta problema la departamentul Resurse Umane din cadrul companiei. I-am mai spus ca vreau sa mi se dea si mie evaluarea facuta. M-a trimis sa o ridic tot de la Resurse Umane.

Departamentul Resurse Umane

Mi s-a spus ca nu pot sa-mi dea evaluarea facuta fara acordul lui Adrian Halpert. I-am spus ca el m-a trimis dupa evaluare si ca oricum eu am dreptul legal sa detin originalul evaluarii care mi s-a facut si in urma careia s-a luat decizia ca eu sa plec. Persoana cu care vorbeam, Ana Maria m-a intrebat daca s-a luat vreo decizie scrisa in privinta concedierii mele. I-am spus ca nu. Atunci a inceput sa tipe la mine ca daca nu s-a luat nici o decizie scrisa de ce o bat la cap. Ca multa lume din redactie vine la ea cu aceasi problema. Si ca daca nu s-a luat nici o decizie in scris ea nu-mi da nici o evaluare. Am rugat-o sa nu mai tipe la mine ca suntem oameni civilizati si ca ar trebui sa ne purtam ca atare. Apoi i-am spus sa-mi dea evaluare fiindca e un drept legal al meu si ca am nevoie de ea. Mi-a raspuns ca imi da evaluarea cand vrea ea. Ca acum oricum nu poate fiindca are foarte multa treaba de facut. Am revenit la biroul lui Halpert si i-am spus ce s-a intamplat la Resurse Umane. A sunat acolo dupa care m-a asigurat ca pot sa-mi iau evalurea a doua zi.

A doua zi, miercuri, 27 ianuarie 2010

In jurul orei 14:00 ma indrept spre departamentul Resurse Umane din cadrul trustului media Adevarul Holding, dupa evaluare. De retinut. Aveam in buzunar telefonul mobil, iar castile erau dupa gat. Abia ce venisem de pe teren. Cand sunt pe teren imi tin tot timpul castile in urechi. In felul acesta pot vorbi la telefon fara sa las aparatul din maini si fara sa ratez subiectul de fotografiat. Ii spun Anei Maria, fata cu care vorbisem cu o zi in urma, ca am venit dupa evaluare. Imi raspunde ca trebuie sa-mi scot castile si sa-mi las si telefonul la ea pe birou. Ca s-a intamplat sa fie inregistrata de mai multe ori. Oana Barbu, director resurse umane, imi spune si ea acelasi lucru. Ca e o masura de siguranta pe care si-o iau. Nu accept. Fiindca e un drept al meu legal si sunt obligate sa-mi dea evaluarea fara sa-mi impuna conditii. Ca in felul acesta ar putea sa-mi impuna tot felul de conditii. Mi se spune sa astept. Trebuie sa-i cheme si pe Eduard Enea si pe Adi Pogacean. Intre timp mi se cere din nou sa-mi scot castile si telefonul. Refuz din nou. Mi se pare deplasat. Oricum o eventuala inregistrare pe ascuns, fara acordul partilor, nu-mi foloseste la nimic. Apar cei doi. Ne asezam la masa. Eu, Eduard Enea, Adi Pogacean, Oana Barbu si Ana Maria. Mi se cere insistent sa-mi scot castile. Refuz si-mi cer evaluarea asa cum stabilisem cu o zi inainte. Fara conditii. Ana Maria imi flutura prin fata evaluarea. Nu reusesc sa citesc nimic. Le spun ca e dreptul meu legal sa-mi dea evaluarea care mi s-a facut . Le-am adus aminte ca ieri stabilisem un lucru. Sa-mi dea evaluarea astazi, miercuri, 27 ianuarie 2010, fara nici un fel de conditii si alte discutii preliminare. Mi se refuza acest drept. Se ridica toata lumea si pleaca. Eu insisit sa mi se dea evalurea. In zadar.
Cobor la Adrian Halpert in birou. Ii spun ce s-a intamplat. Le da dreptate. Ii aduc aminte ca, cu o zi inainte, discutasem sa-mi ridic evaluarea fara nici un fel de conditie. I-am spus ca in felul acesta mi se pot impune tot felul de conditii fara ca eu sa fiu sigura ca-mi pot lua evaluarea. Se enerveaza, si pe un ton foarte agresiv ma ameninta ca daca nu-i parasesc biroul urgent ma va da el afara. Plec. Fara raspunsuri, fara sa vad si eu evaluarea in urma careia s-a decis sa plec.
Ma intorc la birou. Incep o discutie cu Eduard Enea. Ma suspecteaza ca as fi vrut sa inregistrez convorbirea. Ii raspund ca se inseala si ca oricum nu as avea ce sa fac cu o eventuala inregistrare. Ii spun ca nu e corect ce mi se intampla. Ca e bataie de joc. Ca mi se refuza un drept al meu legal. Ca e imposibil sa traiesc cu acesti banii ce-i iau in urma rezilierii contractului de drepturi de autor. Ca nu e corect sa ma preseze prin tot felul de modalitati ce nu fac cinste niciunui angajator, sa-mi dau demisia. Imi raspunde sec, ca nu ma poate ajuta in nici un fel si incheie orice discutie cu mine.

A treia zi, joi, 28 ianuarie 2010.

Ma intorc de pe teren cu toata treaba facuta. Ma duc la Grigore Cartianu in birou. Vreau sa stie si el cum au decurs convorbirile pe care le-am avut cu Adrian Halpert si la Resurse Umane. Ii spun ca nu am reusit sa-l gasesc  pe Sabin Orcan. Il intreb despre evaluare. De ce nu s-a luat nici o decizie scrisa in urma acestei evaluari? Imi spune sa nu-l bag in detalii care nu tin de domeniul lui. Il intreb daca lui i se pare corect ce mi se intampla. Imi raspunde ca ar trebui sa plec de buna voie. Ii raspund ca, in situatia in care ma aflu, as pleca. Dar nu am unde. Si ca daca e sa plec de comun acord din trust, ar trebui sa cadem de comun acord asupra unor conditii. Intre timp apare si Sabin Orcan. Incerc sa am o discutie cu el vizavi de evaluare. Devine foarte agresiv verbal si incepe sa minta. Imi spune ca intr-o zi, la un subiect, am refuzat sa-mi fac treaba invocand faptul ca era noroi si ca nu aveam cizme de cauciuc. Si ca acest lucru i l-am spus chiar eu. Ii raspund ca e un neadevar  si ca mi se pare incredibil sa ma minta in felul acesta in fata (Grigore Cartianu era prezent). Ii aduc ca argument ca minte, doar cateva evenimente la care mi-am riscat sanatatea si chiar viata. Am riscat sa merg pe o gheata nu prea groasa, pe lacul Pantelimon ca sa fotografiez pescuitul la copca; am intrat intr-un imobil incendiat, riscand sa se prabuseasca peste mine, ca sa fac fotografii cat mai bune; am riscat cand am fost la o actiune a politiei de evacuare a mai multor familii de romi dintr-un imobil, sa ma imbolnavesc de TBC. Sunt doar trei exemple. Nu-l intereseaza. Continua cu minciuna. Apoi il intreb ca daca tot e asa cum zice el, de ce nu s-a luat pana acum o decizie scrisa in privinta mea. De ce nu m-au concediat?  Imi raspunde ca asta nu este treaba lui, dar imi spune foarte sigur pe el ca nu am nici o putere sa contest evaluarile facute de conducere. La final le spun celor doi, Cartianu si Orcan ca eu trag o singura concluzie din toata povestea asta: ca nu au nici un motiv serios bazat pe evaluari profesionale corecte si obiective sa ma concedieze, si ca le este frica sa faca asta, dar ma forteaza prin metode nedemne si, ilegale am impresia, sa plec singura. Ambii dau din umeri si zambesc. Cartianu imi spune ceva de genul ca am doi copii si ca nu ma pot da afara, e prea complicat. Plec.
Dupa aceasta convorbire ma indrept catre departamentul Resurse Umane. Cer evaluarea. Le spun ca daca vor sa-mi las telefonul sau orice alt obiect la birou sunt obligate sa faca o nota scrisa si inregistrata pentru acest lucru. Nu mi se raspunde nimic la aceasta cerinta. Mi se comunica ca va fi o discutie asupra evaluarii, de fata cu Eduard Enea si Adi Pogacean doar luni, 1 februarie 2010.
In redactie se feresc aproape toti colegii sa vorbeasca cu mine. Si daca rareori o fac, se intampla in soapta si feriti de privirile celor din conducere. Simt ca le este frica ca pot pati si ei la fel daca “socializeaza” cu mine.
La final mentionez ca la revenirea din concediul de crestere a copilului, alta persoana era angajata pe postul meu. Legal ar fi trebuit ca postul meu sa fie eliberat odata cu reintoarcerea mea. Eu nu am primit o trusa foto cu care sa lucrez. Intotdeauna  mi-au fost imprumutate de catre colegi trusele acestora. Mai mult decat atat, la cateva zile dupa reintoarcerea mea din concediu de crestere a copilului, cand m-am dus la Adrian Halpert sa discut problema trusei foto, acesta mi-a spus ca nici nu se pune problema achizitionarii unei noi truse foto si ca este un fotograf in plus, urmand a fi facuta o evaluare in perioada urmatoare, deoarece suntem in prezent sase fotoreporteri iar bugetul este doar pentru cinci persoane, mai exact unul dintre noi va trebui dat afara.
Cum se face ca daca nu corespund din punct de vedere profesional, fotografiile mele au fost publicate in permanenta de la reintoarcerea mea pe prima pagina in Adevarul de seara, precum si in celelate publicatii ale holdingului ? Chiar si ulterior asa zisei evaluari si decizii de concediere s-a continuat sa mi se publice fotografiile pe prima pagina ? Iar eu am fost fotoreporterul de baza pentru Adevarul de seara, acoperind cel putin patru, chiar cinci subiecte zilnic, pana cel tarziu ora 13.00. Cine lucreaza in presa stie ce inseamna acest lucru.
Pe ce criterii s-a facut acea “evaluare”? Pe criterii strict profesionale sau criterii pur personale ? Ma astept ca ulterior acestei note personale, sa fiu trasa pe linie moarta din punct de vedere profesional. Ma astept la tot ce este mai rau si josnic din partea conducerii. Ma astept la orice”.

Luni, 1 februarie 2010.

Ajung la munca pe la ora 7:00, particip la sedinta, plec pe teren. Astept sa fiu sunata de la Resurse Umane, ca sa-mi primesc evaluarea si sa am o discutie asupra evaluarii cu Eduard Enea si cu Adrian Pogingeanu. Am asteptat toata ziua. Nu am primit nici un telefon. Ziua a decurs normal.

Marti, 2 februarie 2010.

Ziua decurge normal. Nu ma suna nimeni de la Resurse Umane. Plec acasa hotarata ca a doua zi sa lamuresc problema si sa-mi iau evaluarea. In seara aceleasi zile, cand ma intorceam de la cresa cu unul din copii, ma suna Eduard Enea si-mi spune ca s-a luat decizia scrisa ca eu sa fiu concediata fiindca s-a restructurat postul de fotograf, si ca sunt asteptata maine sa semnez actele.  Imi spune apoi sa nu mai iau trusa foto fiindca nu o sa mai fiu trimisa pe teren.

Miercuri, 3 februarie 2010

Ajung dimineata la serviciu. Acolo ma intalnesc cu colegul meu fotograf, Marian Iliescu. Inteleg ca a fost chemat in locul meu in acea zi. Vorbesc cu el, ii spun ce s-a intamplat, dupa care pleaca pe teren. Raman singura in sectie. Dupa aproximativ jumatate de ora vine la biroul meu Oana Barbu, Adrian Pogingeanu si Dana Filip sa-mi aduca la cunostinta faptul ca Departamentul Foto unde sunt incadrata isi restrange activitatea prin restructurarea unui post de fotograf, incepand cu data de 3 februarie 2010. Nu se mai aduce in discutie vorba despre evaluarea mea. Parca nici nu ar fi fost . Pe langa aceasta aducere la cunostinta imi mai da sa semnez un act prin care societatea este de acord sa absentez in perioada termenului de preaviz.  Am refuzat sa semnez orice act si le-am cerut sa-mi trimita totul prin posta. Oana Barbu mi-a raspuns ca deja au facut acest lucru.  I-am spus Oanei Barbu ca eu o sa continui sa vin la munca pana ce primesc acasa toate actele, fiindca nu am incredere in companie si imi este frica sa nu ma pacaleasca, ca mai apoi sa ma concedieze pentru lipsire nemotivata de la locul de munca. Oana Barbu m-a asigurat ca nu are de ce sa-mi fie frica, ca-mi da cuvantul ei ca nu se intampla nimic de genul asta. Iar Dana Filip mi-a cerut sa semnez ca sa fiu sigura de acest lucru si sa pot primi acum actele. Le-am raspuns ca nu semnez nimic si ca o sa vin in continuare la munca.

Joi, 4 februarie 2010..

Am continuat sa ma duc la munca si sa stau la biroul meu, chiar daca mi s-a dat un alt “birou” (o masa si un scaun pe unul din coridoarele cladirii). M-am intalnit din nou cu Oana Barbu si mi-a spus ca pot sa plec linistita acasa ca nu se intampla nimic. I-am raspuns ca o sa continui sa vin la munca pana ce primesc actele prin posta. Mi-a spus ca poate sa-mi dea o copie a actului in care compania e de acord sa absentez dar ca trebuie sa o semnez. Nu semnez nimic.
Vineri, 5 februarie 2010.
Ajung la serviciu. Ma intalnesc cu noul fotograf care este in probe pentru Adevarul de Seara. Fac cunostinta cu el. Imi spune ca stie ca este angajat in locul meu, stie ce s-a intamplat de fapt. Ii povestesc si eu cum m-au dat afara, dupa care pleaca pe teren. In jurul orei 13:00 se intoarce de pe teren. Imi povesteste ca e alergatura mare, iar apoi incep sa-i arat cum sa editeze fotografiile si cum sa foloseasca programul cu care se lucreaza  pentru stocarea fotografiilor si mai apoi arhivarea lor. Pana ce mi se termina programul continui sa vorbesc cu el despre fotografie si mersul presei in general.
Ajung seara acasa si gasesc in posta instiintarea sa ma prezint la posta pentru a-mi ridica o recomandata, ceea ce si fac. Din recomandata aflu ca s-a restructurat postul meu de fotograf. Am ramas fara serviciu”.

Notă: Caz prezentat de Reporter Virtual în data de 8 februarie 2010. În prezent, Maria Lazăr Pop se află în proces cu angajatorul. Este reprezentată de avocaţii FRJ MediaSind, Radu Popescu şi Ştefan Naubauer.