La 27 martie 1889 se înfiinţa prima agenție de presă "românească, națională și autonomă",
având titulatura de Agenția Telegrafică
a României sau Agenția Română,
din inițiativa ministrului de Externe de atunci, P.P. Carp. De la prima telegramă până la știri multimedia, AGERPRES a transmis timp de 125 de ani cele mai importante informații în România, dar și în afara țării, îndeplinind cu promtitudine misiunea sa de serviciu public.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES împlineşte astăzi 125 ani de existenţă, motiv pentru care Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind urează colegilor din această importantă instituţie de presă a statutului român, La mulţi ani şi viaţă lungă în continuare! Organizaţia noastră a apreciat întotdeauna profesionalismul salariaţilor agenţiei, sprijinind toate demersurile întreprinse pentru modernizarea acestei instituţii publice de presă. Ne folosim de acest prilej pentru a solicita încă o dată Parlamentului României să modifice în regim de urgenţă Legea de organizare şi funcţionare a ANP AGERPRES, astfel încât angajaţii agenţiei să nu mai fie consideraţi funcţionari ai statutului ci jurnalişti, care îşi asumă clauza de conştiinţă şi Codul Deontologic al Jurnalistului. În concordanţă cu Raportul misiunii în România a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, considerăm că AGERPRES trebuie să obţină confirmarea prin lege a statutului de serviciu public aflat în slujba cetăţeanului. Este motivul pentru care FRJ MediaSind cere ca angajaţilor agenţiei să li se recunoască aceleaşi drepturi pe care le au şi ceilalţi colegi din instituţiile publice de presă. Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind Cristi Godinac, Preşedinte Bucureşti, 27 martie 2014
|
Comunicate >