Comunicate‎ > ‎

Angajaţii din Monitorul Oficial s-au afiliat la FRJ MediaSind

postat 18 oct. 2012, 00:39 de Office Mediasind   [ actualizat la 19 oct. 2012, 02:30 ]


Comitetul de Conducere al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind a validat cererea de afiliere a Sindicatului Liber al Salariaţilor din “Monitorul Oficial”, singura organizaţie reprezentativă, conform legii, din această regie autonomă. În consecinţă, se va solicita negocierea noului contract colectiv la nivel de unitate, astfel încât salariaţii acestei regii a statului român să beneficieze de aceleaşi drepturi obţinute şi pentru colegii jurnalişti.

« Este un câştig pentru mişcarea sindicală ca angajaţii uneia dintre cele mai importante instituţii, care editează, încă din anul 1832, publicaţia oficială a statului român, să se organizeze şi să-şi ceară drepturile într-un mod democratic. Este firesc, normal şi legal ca aceşti  lucrători să aibă şi drepturi, nu numai obligaţii, iar guvernanţii trebuie să-i respecte la fel ca pe alte categorii sociale, fără nicio discriminare. În acest sens, îi asigurăm pe noii noştri colegi de întreg sprijinul nostru » – afirmă Cristi Godinac, preşedintele FRJ MediaSind.

     În prezent, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind cuprinde peste 9000 de angajaţi din presa scrisă, radiodifuziune, televiziune, edituri, tipografii, difuzare, fiind organizaţie reprezentativă la nivelul noului sector de activitate « Cultură şi Mass-Media ». Este negociatoarea şi semnatara din partea angajaţilor din industria de media, a Contractului Colectiv de Muncă din Mass-Media. 

Departament Comunicare FRJ MediaSind          

 

  Bucureşti, 18 octombrie 2012

Comments