Comunicate‎ > ‎

Campania Vrem respect pentru angajații TVR continuă: Nu acceptați să vă riscați viața semnând noile obligații propuse de Producătorul General al TVR!

postat 1 apr. 2022, 02:17 de Cristi Godinac   [ actualizat la 1 apr. 2022, 06:42 ]
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaSind TVR continuă campania de demascare a ilegalităților și abuzurilor din Societatea Română de TeleviziuneIeri, 31 martie 2022, producătorul general al Societății Române de Televiziune, Ramona Săseanu,  a solicitat șefilor din subordine ca până luni, 4 aprilie 2022, ora 16,00, să transmită pe mail producător.general@tvr.ro "un tabel care să conțină lista persoanelor care, pe lângă activitatea de bază pe care o desfășoară în cadrul SRTV, conform fișei de post, acceptă de bună voie, prin acord personal, să conducă în calitate de șofer, categoria B, autoturismele din proprietatea SRTv (să îndeplinească funcția de șofer pentru a acoperio activitate a departamentului/companiei! "– se  arată în adresa semnată de Ramona Săseanu.

Ceea ce nu înțelege însă producătorul general și fosta vicelideră a sindicatului de casă a conducerii, este că peste tot în lume, inclusiv în România, conform legislației muncii, pentru îndeplinirea unor sarcini care țin de fișa de post a unei alte funcții trebuie să se plătească o indemnizație de minim 75% din funcția respectivă! Ori, în TVR, după ce angajaților li s-au tăiat abuziv drepturile prevăzute în Legea părților, adică CCM, acum sunt puși să îndeplinească și funcția de șofer! Funcție, care, după cum se stie, implică mari riscuri asupra vieții și sănătații angajatilor, având în vedere starea tehnică precară a autoturismelor din dotarea TVR!

Mai mult, cei care acceptă aceste noi atribuții, trebuie să fie supuși unor examinări medicale sporite efectuate de medicina muncii!

Este din ce în ce mai evident că lipsa de respect asupra angajaților TVR din partea cuplului managerial Turturică -  Săseanu nu mai are nicio limită! În concluzie, nu acceptați să fiți umiliți cu aceste noi atribuții!

Te-ai saturat de un management precar, de abuzuri, incompetență și injurii?

De disprețul unor șefi incompetenți în care eșecul a devenit cronic și a prăbușit televiziunea publică?

Dacă DA, participă la Campania #vremrespectpentruangajațiiTVR!

Milităm pentru profesionalism, pentru  revenirea în instituție a unui climat de normalitate, fără abuzuri și decizii discreționare!

Sesizează-ne pe  Platforma avertizorilor publici din cultură și mass-media, iar noi te vom apăra!

 

#vremrespectpentruangajațiiTVR! 

 

Departament Comunicare MediaSind TVR

  București, 1 aprilie 2022