Comunicate‎ > ‎

Comitetul Director a decis organizarea scrutinului pentru alegerea reprezentanților salariaților în Consiliul de Administrație al Televiziunii Române!

postat 2 nov. 2021, 09:54 de Office Mediasind   [ actualizat la 2 nov. 2021, 10:18 ]
După două zile de negocieri cu partenerii sociali

Comitetul Director  a decis organizarea scrutinului pentru alegerea reprezentanților salariaților în Consiliul de Administrație  al Televiziunii Române!

SRJ MediaSind somează conducerea Radioului Public să procedeze similar ca în TVR

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind salută decizia Comitetului Director al TVR, de a declanșa scrutinul intern pentru alegerea celor două locuri de membru titular și două locuri de membru supleant în  viitorul Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. 

Deși, inexplicabil, Serviciul Juridic din TVR a încercat boicotarea, împiedicarea declanșării alegerilor interne, după două zile de negocieri, la care au participat și reprezentanții sindicatelor, SRJ MediaSind fiind reprezentat de către Sorin Torică și Răzvan Butaru, Comitetul Director al Televiziunii Publice a ajuns la concluzia logică, dar singura legală, că trebuie inițiate demersurile pentru desemnarea reprezentanților angajaților TVR în Consiliul de Administrație. Precizăm că, din păcate, aceeași poziție cu cea a Serviciului juridic a avut-o și sindicatul de casă al conducerii TVR împreună cu un sindicat din Radioul Public care au încercat, printr-o adresă transmisă oficialităților române, să transfere responsabilitatea Parlamentului, fără a se mai organiza scrutinul în instituții, ceea ce însemna ca salariații să nu mai poată să-și aleagă reprezentanții în CA, iar instituțiile publice să fie intens politizate!

Dacă inițial, Comitetul Director al TVR a avut în vedere să ceară  o  împuternicire  de la  Parlamentul României ca să-și exercite în continuare atribuțiile legale, după două zile de discuții, în care atât Sorin Torică, cât și Răzvan Butaru, au venit cu argumente pertinente pentru declanșarea imediată a alegerilor în Televiziunea Publică, în final s-a ajuns la concluzia comună că legal trebuie să fie îndeplinită cerința Biroului Permanent al Parlamentului de a organiza scrutinul intern și de a nominaliza reprezentații angajaților în CA. 

De altfel, azi, 2 noiembrie 2021, într-o discuție la Parlament, la Comisia pentru cultură  și mass-media a Camerei Deputaților, cu președintele comisiei, deputatul Iulian Bulai și cu juristul comisiei, în care reprezentanții MediaSind – Cristi Godinac, Sorin Torică, Răzvan Butaru și, telefonic, Leonard Octavian Pădureț, președintele Federației FAIR-MediaSind, au expus situația din TVR și Radio, răspunsul a fost ferm și a venit în sprijinul poziției colegilor noștri: Comitetele Directoare sunt legal constituite  și trebuie să organizeze alegerile interne!

Având în vedere aceste argumente juridice, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind somează pe membrii Comitetului Director din Societatea Română de Radiodifuziune să respecte Legea nr.41/1994 și să organizeze scrutinul pentru alegerea reprezentanților salariaților, în conformitate cu solicitarea primită din partea Birourilor Permanente ale Parlamentului. În caz contrar, aceștia trebuie să-și asume întreaga responsabilitate juridică pentru lipsa reprezentanților salariaților în CA.

Departament Comunicare SRJ MediaSind
București, 2 noiembrie 2021