postat 6 feb. 2013, 00:27 de Office Mediasind
Având în vedere faptul că Sindicatul Jurnaliştilor
Profesionişti şi Consiliul Director al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, ca
părţi semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă din ANP AGERPRES,
înregistrat în Registrul Unic de evidenţă al ITM Bucureşti la nr.
03/16.02.2011, nu au denunţat în termenul legal acest document, CCM din ANP
AGERPRES a fost prelungit până la data de 16.02.2014.Potrivit art. 6 din CCM din ANP AGERPRES, durata
pentru care s-a negociat acest contract este de doi ani plus 12 luni,
în cazul în care niciuna dintre părţi nu-l denunţă cu 30 de zile înainte de
expirarea perioadei pentru care a fost încheiat. Având în vedere Nota din Legea
nr. 40/2011 Codul Muncii care precizează la alin. 2 că “contractele colective de muncă în
aplicare până la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi produc efectele
până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate,”
rezultă că angajaţii din cea mai mare instituţie de presă a statului, ANP
AGERPRES, vor fi în continuare apăraţi de Contractul Colectiv şi de Codul
Deontologic al Jurnalistului!În ceea ce priveşte negocierea unui nou contract
colectiv, Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti va mandata FRJ MediaSind să
demareze procedurile legale. Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind Departament ComunicareFoto: Semnarea CCM din ANP AGERPRES în prezenţa conducerii Federaţiei Europene a Jurnaliştilor
|
|