Comunicate‎ > ‎

Curtea de Apel București obligă conducerea TVR să facă publice rezultatele controalelor financiare din mandatul Gradea!

postat 10 nov. 2020, 00:58 de Office Mediasind   [ actualizat la 10 nov. 2020, 00:58 ]
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000897727&id_inst=2
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind a mai câștigat ieri, 9 noiembrie 2020, unul dintre cele 16 procese inițiate împotriva refuzului președintelui-director general al Societății Române de Televiziune, Doina Gradea, de a pune la dispoziția organizației, dar și a cetățenilor plătitori de taxe și impozite, informațiile de interes public privind managementul instituției de presă.

Curtea de Apel București a respins recursul (vezi aici) declarat de conducerea Societății Române de Televiziuune împotriva Hotărârii Tribunalului Municipiului București prin care instituția era obligată să pună la dispoziția Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind următoarele informații de interes public:

1. Rapoartele și măsurile impuse de inspectorii Curții de Conturi în urma verificărilor activității financiare din mandatul președintelui-director general Doina Gradea. 2. Ce sancțiuni s-au acordat și în ce cuantum? 3. Ce măsuri a luat conducerea TVR pentru remedierea ilegalităților semnalate, precum și pentru recuperarea prejudiciilor create.

Hotărârea Curții de Apel București este definitivă! 

Având în vedere informațiile apărute în spaţiul public privind dezmăţul financiar în care este condusă cea mai mare instituţie de presă a statutului, precum și desele acuzaţii de corupţie în urma cărora au fost depuse mai multe sesizări penale, SRJ MediaSind a solicitat explicaţii conducerii SRTV. Din păcate, dând dovadă de aceeaşi lipsă de transparenţă în activitatea managerială, preşedintele-director general al TVR, Doina Gradea, a refuzat să răspundă acestor solicitări.

Totodată, la repetatele sesizări depuse în urma refuzurilor primite la cererile depuse de organizația noastră, Comisia pentru soluționarea reclamațiilor administrative, numită prin Ordin de Doina Gradea, a respins de fiecare dată argumentele juridice prezentate de MediaSind. Având în vedere că această atitudine de slugărnicie față de șefa TVR a produs prejudicii bugetului instituției, SRJ MediaSind solicită public Curții de Conturi să impute toate cheltuielile judiciare rezultate în urma acestor procese, conducerii SRTV și membrilor Comisiei de cercetare a reclamațiilor administrative din SRTV. Totodată, ținând cont de faptul că toate cheltuielile cu  casele de avocatură  sunt  plătite din banii alocați de la buget, SRJ MediaSind solicită DNA să dispună cercetarea persoanelor implicate și sub aspectul săvârșirii unor fapte ce intră sub incidența penală, cum ar fi abuzul în serviciu și constituire de grup infracțional organizat.

În repetate rânduri filiala SRJ MediaSind din TVR, MediaSind TVR a atras atenţia că resursele financiare ale instituţiei sunt folosite în mod discreţionar, fără o minimă transparenţă, în detrimentul salariaţilor care sunt nevoiţi să lucreze în condiţii precare de muncă, cu mijloace tehnice învechite. Însă, lipsa de implicare din partea factorilor decizionali, precum şi durata mare a soluţionării plângerilor penale asupra activităţii financiare din TVR, afectează, în mod grav, funcţionarea normală a instituţiei publice de presă.

Acesta este unul dintre motivele pentru care SRJ MediaSind reiterează solicitarea făcută Parlamentului, de demitere a presedintelui - director general al SRTV, Doina Gradea, pentru ca activitatea in instituție să revină la normal iar angajații să fie protejați de abuzuri. Precizăm că, în prezent, în atenţia procurorilor există depuse mai multe plângeri şi sesizări penale pentru a cerceta faptele de corupţie din TVR (amănunte aici:  MediaSind TVR a sesizat Parchetul pentru a cerceta faptele de corupție din Televiziunea Națională )

În acest proces, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a fost reprezentat de Casa de avocatură coordonată de av. Dan Iordache.

Departament Comunicare MediaSind TVR

Bucuresti, 10 noiembrie 2020

Alătură-te Campaniei #VremRespectînTVR

Pentru a sesiza nereguli apelați la platforma  pentru avertizorii din cultură și mass-media fairmediasind la acest link: Platforma GlobaLeaks folosită în apărarea lucrătorilor din cultură și mass-media: FAIR-MediaSind în parteneriat cu CJI lansează prima platformă a avertizorilor publici din cultură și mass-media!