Direcţia de
Luptă Antifraudă – DLAF a transmis Sindicatului Unit al Salariaţilor Radio
România o adresă prin care îl înştiinţează pe membrul nostru afiliat că „în urma verificărilor efectuate a fost sesizată
Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia combatere a infracţiunilor conexe
infracţiunilor de corupţie pentru derularea cercetărilor sub aspectul săvârşirii
unor fapte de natură penală.” (vezi aici) În data de 18 noiembrie 2013, Sindicatul din Radio România a depus o plângere la DNA prin care solicita cercetarea preşedintelui – director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, deoarece acesta s-a angajat pe sine însuşi în funcţia de coordonator instituţional, pentru un salariu lunar de 12 000 lei, primind, în acelaşi timp, şi salariul de preşedinte-director general (vezi aici). Având în vedere că
suma de 12 000 lei/lunar provenea din fonduri europene, Oficiul European de Luptă Antifraudă- OLAF,
sesizat de SUS Radio România, a trimis spre cercetare cazul Direcţiei de Luptă
Antifraudă DLAF (vezi aici)
iar acesta, după ce a efectuat actele de cercetare, a decis să sesizeze, la
rândul său, Direcţia Naţională
Anticorupţie. De asemenea, în
acest caz, s-a pronunţat şi Agenţia
Naţională de Integritate care a constatat starea de conflict de interese în care s-a
aflat Ovidiu Miculescu din cauza faptului că s-a angajat pe sine însuşi în Radioul
Public. (vezi aici) Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind împreună cu principalele organizaţii naţionale şi internaţionale din mass-media a atras atenţia, în nenumărate rânduri, Comisiilor de Cultură şi Mass-Media din Parlament, să ia măsuri pentru sancţionarea abuzurilor din Radioul Public dar, din nefericire, până în prezent nu s-a luat nicio decizie. În acest timp, cu complicitatea unor politicieni, abuzurile în Radioul Naţional se înmulţesc. (vezi aici) Departament Comunicare FRJ MediaSind Bucureşti, 7 aprilie 2015
|
Comunicate >