Opinia publică din România a putut constata
că, în ultimii ani, în timpul mandatului președintelui-director general
Doina Gradea, instituția publică a înregistrat numai recorduri negative, din cauza managementului dezastruos pe care l-a
avut, fapt confirmat de mai multe controale ale Curții de Conturi și de
sentințe judecătorești rămase definitive (amănunte aici Argumentele MediaSind pentru demiterea de urgență a șefei TVR). Umilințele la care au fost supuși angajații Televiziunii Naționale au fost de
neînchipuit, pentru că au fost mereu
tratați de șefa TVR cu aroganță și cu lipsă de respect față de
profesionismul lor.
Noi argumente privind modul defectuos în care șefa TVR împreună cu acoliții săi înțelege să conducă cea mai mare instituție de presă a statului român, reiese și din documentul transmis chiar de către aceasta organizației noastre, în urma unei solicitări formulate în baza Legii nr.544/2001. Din analiza răspunsurilor se constată că postul se confruntă cu o acută lipsă de personal, dar cele mai multe creșteri salariale și prime au fost acordate compartimentelor Juridic, Economic și Secretariat PDG, în condițiile în care instituția cheltuie milioane de euro pentru case de avocatură și diverși colaboratori (amanunte aici.Conducerea TVR obligată de instanță să facă publică lista colaboratorilor pentru care a plătit peste 3 milioane de euro!)Deși dotarea tehnică este la pământ, iar departamentele redacționale și tehnice trebuie să facă adevărate minuni ca să supraviețuiască, apropiații șefei TVR primesc salarii și prime grase, tratându-i cu dispreț și aroganță pe colegi (amănunte aici: Conducerea TVR a făcut achiziții de peste un million de lei, prin încredințare directă, de la o firmă din Călărași. Șeful serviciului care beneficiază de aceste achiziții este un fost angajat al respectivei firme! ). Iată câteva concluzii care se desprind din răspunsul semnat de șefa TVR, Doina Gradea: Procent posturi vacante în raport cu total posturi: 15.3% la Tehnico-Administrativ, 11.6% la Economic 8.1% la Știri.Cele mai multe angajări pe perioadă determinată (fără concurs) s-au făcut la: Știri – 12%, Programe – 6.9%, Economic – 2.9% Cele mai multe creșteri salariale au fost la: Economic – 36.2% din personal, Juridic – 30.8% din personal, Resurse Umane – 11.1% din personal Cele mai mari creșteri salariale (valoare medie pe angajat) au fost la: Juridic – 1865.8 lei, Economic – 1146.4 lei, Cabinet PDG – 684.7 lei Trebuie menționată și angajarea prin concurs a 3 (trei) membri CA pe perioadă nedeterminată, în timpul mandatului Doina Gradea. De asemenea, menționăm și apartenența a 8 (opt) membri din Consiliul de Administrație și din Consiliul Director, la sindicatul de casă controlat de șefa TVR. Nu în ultimul rând, constatăm atenția constantă manifestată de șefa TVR apropiaților săi, prin cuantumul primelor și majorărilor salariale primite de către Departamentul Juridic și de angajații Cabinetului Președintelui-director general.Referitor la mult-trâmbițatul profit realizat de către administrația TVR, amintim că în cazul instituțiilor publice, cum este și TVR, finanțat în proporție de aproximativ 94 % de la bugetul statului, nu se poate vorbi despre profit. Adică, nu te poți lăuda că ai cheltuit mai puțin decât ai primit gratis de la stat. De altfel, printr-o citire a datelor din bilanț, se poate constata că și în aceste condiții, managementul administrației Gradea a fost unul păgubos:"Bilanțul Televiziunii Române (societate bugetară), depus la Ministerul Finanțelor Publice pentru anul 2019, arată venituri de 385,5 milioane de lei și cheltuieli de 384,6 milioane de lei. A rezultat un profit net pentru această societate bugetară de 86.000 de lei, având o cifră de afaceri de 24,6 milioane de lei (5,2 milioane de euro), în scădere cu 39% față de 2018. Contracția cifrei de afaceri arată că producția proprie de programe a suferit o scădere importantă, fapt care se reflectă și în sondajele de audiență.” (Citeşte întreaga ştire: Care mai este rostul Televiziunii Române? Doina Gradea e un manager submediocru pus de Dragnea și doar 2 din 100 de români care se uită la televizor aleg TVR)Din păcate, complicitatea care există între conducerea executivă şi unele persoane cu funcţii de decizie din SRTv, a făcut ca sesizările, strigătele de alarmă ale anagajaţilor din SRTV, inclusiv ale organizaţiei noastre, pentru a opri acest jaf, să fie blocate, motiv pentru care MediaSind a fost obligată la reacții publice naționale și internaționale. Dar ceea ce este cel mai grav în acest moment e faptul că între aceste nereguli, maniera discreționară de a conduce televiziunea a șefei TVR a dus la prăbușirea audiențelor la cea mai joasă cotă de piață din istoria TVR -Market Share 2% la nivel național pentru principalul canal, cu o audiență de doar 0,4 Rtg% medie zilnică, audiență care nu trece de 1 Rtg% nici în cazul mediei pentru intervalul de prime time. La un asemenea nivel este evident că TVR nu își mai poate îndeplini misiunea publică! Foto: Adresa primită din partea SRTV, semnată de președintele-director general, Doina Gradea. Departament Comunicare MediaSind TVR București, 13 august 2020 |
Comunicate >