Comunicate‎ > ‎

FAIR-MediaSind – singura federaţie abilitată să negocieze contracte colective de muncă în sectorul Cultură şi Mass-Media!

postat 21 nov. 2017, 01:17 de Office Mediasind   [ actualizat la 21 nov. 2017, 01:18 ]
Informare de presă:

Având în vedere prevederile Ordonaţei de Urgenţă nr. 82/2017, Biroul Executiv al Federaţiei FAIR-MediaSind aduce la cunoştinţa angajaţilor şi angajatorilor din sectorul Cultură şi Mass-Media, că este abilitată, conform Sentinţei Civile nr. 5 RZ/2014 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, să negocieze contracte colective de muncă în acest sector.

În conformitate cu prevederile art. VII din Ordonanţă, pentru ca angajaţii să nu fie afectaţi de trecerea contribuţiilor fiscale în sarcina lor, angajatorii sunt obligaţi să iniţieze negocieri colective:

(1) Prin derogare de la prevederile art. 129 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în unitățile în care nu există încheiat contract/acord colectiv de muncă, inițierea negocierii colective este obligatorie, pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. 
(2) Prin derogare de la prevederile art. 129 alin. (3) și (5) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017 este obligatorie negocierea colectivă a actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (1)-(2) și prin derogare de la prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în unitățile în care nu există sindicat reprezentativ afiliat la o federație reprezentativă la sectorul de activitate, la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiționale, după caz, pot participa reprezentanți ai federației sindicale, în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanții salariaților. 
(4) În aplicarea prevederilor alin. (1)-(2) și prin derogare de la prevederile art. 135 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în unitățile în care nu există sindicat la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiționale, după caz, pot participa reprezentanții salariaților împreună cu un reprezentant al unei federații reprezentative la sectorul de activitate sau a unei confederații sindicale reprezentative la nivel național, la invitația reprezentanților salariaților.
(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică în perioada 20 noiembrie-20 decembrie 2017.

Ţinând cont de faptul că Federaţia FAIR-MediaSind este singura organizaţie sindicală reprezentativă în sectorul Cultură şi Mass-Media, având dreptul să negocieze şi să semneze contracte colective de muncă în toate instituţiile din aceste domenii, persoanele care doresc să nu le fie afectate drepturile salariale din cauza modificărilor aduse la Codul Fiscal, ne pot contacta la: mail romaniafair@yahoo.com, tel. 0722351621 (pentru domeniul cultură) şi office@mediasind.ro tel. 0722274370 (pentru domeniul mass-media).


Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind

Biroul Executiv Permanent          
                                                                                                                     Bucureşti, 21 noiembrie 2017