Comunicate‎ > ‎

FAIR-MediaSind vă invită să fiţi copii încă o zi!

postat 14 iul. 2015, 01:19 de Office Mediasind   [ actualizat la 14 iul. 2015, 01:36 ]
Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind vă invită în data de 19 iulie 2015, între orele 12,00 şi 18,00, să participaţi la un eveniment de excepţie, festivalul  „Să fim copii încă o zi”, ediţia a II-a, organizat de  Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, în colaborare cu Uniunea de Creaţie a Artiştilor Interpreţi din România (ICAR) şi cu sprijinul Asociaţiei Cascadorilor Profesionişti din România, a Operei Naţionale Române, a Asociaţiei „Tradiţie şi Spiritualitate”,  a Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind,  Palatului Naţional al Copiilor Bucureşti, Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement - Bucureşti, a Teatrului de Magie, a Şcolii de Circ „Buduruşi”.
 
Evenimentul se înscrie în seria de acţiuni dedicate copiilor pe care Muzeul Satului le organizează de-a lungul verii, dar şi în cadrul „Iarmarocului de Sfântul Ilie”,  program activ şi interactiv naţional de refacere a atmosferei vechilor târguri cu rol de comunicare, negoţ şi creativitate. Recuperarea tradiţiilor legate de sărbătoarea creştină a Sfântului Ilie, supranumit şi „sfântul ploilor” sau  „al merelor”, este valorificată într-un program atractiv de târg cu demonstraţii meşteşugăreşti, gastronomie specifică perioadei, program artistic din registrul popular.
 
În ziua de 19 Iulie, între orele 12.00 – 18.00, Muzeul Satului va prinde viaţă în surâsul copiilor, cu spectacolele de muzică şi dans, teatru de marionete şi momente de cascadorie, momente speciale de magie, plimbări cu vaporaşul, premii la concursurile de  desene pe asfalt, de olărit şi jocuri tradiţionale.
 
Asociaţia Cascadorilor Profesionişti din România va pune la dispoziţia copiilor un căluţ cu însoţitorul/ dresorul său, iar copiii vor putea să se plimbe prin muzeu călare sau doar să facă cunoştinţă cu dresorul şi calul.
 
Produse din gastronomia tradiţională şi produse BIO, standuri de carte pentru copii, baloane, flori şi multă voie bună vor avea din plin toţi copiii care vor vizita Muzeul Satului în ziua de 19 iulie.

Ca parteneri media ai evenimentului organizat la Muzeul Satului se află Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, Radio România - Antena Satelor, The Epoch Times, Antena 3, România TV, 24 FUN, precum şi alte instituţii media.

Vă aşteptăm cu drag!

Departament Comunicare

PROGRAM
 
Program de vizitare muzeu: 09.00 – 19.00.

Programul artistic: 12.00 – 18.00
 
12.00 - Bun venit în lumea copiilor!

Recitarea imnului Festivalului - Şlagărul Să fim copii încă o zi (Mihaela RUNCEANU);

12.10 - 12.15 - …La ediția a II-a…poezia de început cu Mario DUMITRAŞCU

12.15 - 12.30 - Magazinul de păpuşi - M-Ballet Studio - Opera Naţională Bucureşti

12.30 - 13.00 - Cască ochii! Moment susținut de membrii Asociaţiei Cascadorilor Profesionişti din România

13.00 - 13.30 - Muzica uşoară - Grupul Dinamic - Palatul Naţional al Copiilor – Bucureşti;

13.30 - 13.45 - D`ale circului cu Şcoala de Circ Buduruși, coordonator Nadia Buduruşi

13.45 - 14.00 - Magie în Muzeu! cu Teatrul de Magie – Andrei Teaşcă

14.00 - SUPERCALIFRAGILISTIC ÎN SCENĂ (piesa de grup); Prezentare de început şi primul moment muzical al trupei;

14.05 - Recital susţinut de Ingrid Maria BOENGIU (muzică populară - finalistă la NextStar);

14.20 - Recital susţinut de omul orchestra - Rareş Mihai FLORESCU (voce şi 7 instrumente populare);

14.35 – Recital susţinut de surorile Crina şi Alexia BUCUR (muzica uşoară şi populară - Alexia finalistă la NextStar);

14.50 - Recital susţinut de Mara CAZACU (Muzică clasică, muzică uşoară, muzică populară);

15.00 - SUPERCALIFRAGILISTIC ROCK cu Luca UDATEANU (finalist la Kids Sing)

15.10 - Dans de societate SUPERCALIFRAGILISTIC

15.15 - Unde eşti copilărie… Ecaterina ANDRONESCU

15.20 - Cântaţi cu noi, dansati cu noi!

15.30 - Recital - Vedetă Trupa SUPERCALIFRAGILISTIC: Bianca LIXANDRU - Bibi (finalistă la Next Star);

15.50 - Recital susţinut de Georgeta CONSTANTIN;

16.00 - Recital susţinut de Ioana NEAGU (muzică uşoară - finalistă la Next Star);

16.10 - Muzică şi teatru cu Iuliana ZAIM;

16.22 - Dans de societate SUPERCALIFRAGILISTIC

16.27 - Recital susţinut de Daria ŞTEFAN (muzică uşoară şi populară - finalistă la Next Star);

16.37 - Recital susţinut de Simona BUCUR;

16.47 - Recital susţinut de Anisia DUMITRU (muzică populară - finalistă la Next Star);

16.57 - Recital susţinut de Monica TUDOR (muzică populară);

17.07 - Tonul face muzica cu Raisa DINU ((muzică uşoară şi populară);

17.17 - Recital - Vedetă Trupa SUPERCALIFRAGILISTIC: David Adrian ŞTEFAN (finalist la Next Star).

PREZINTĂ: NAE ALEXANDRU ŞI MARIO DUMITRAŞCU

9.00 – 19.00 – IA POFTIŢI LA IARMAROC, DE CUMPĂRAŢI, DE VĂ TOCMIŢI, DE VĂ MINUNAŢI!

10.00 – 18.00 – LA TRAP… ÎN CURTEA GOSPODĂRIEI BERBEŞTI