Federaţia Cultură şi
Mass-Media FAIR-MediaSind protestează
faţă de atacul grav la libertatea de exprimare ce a avut loc ieri, 10
decembrie 2013, în Parlamentul României, prin reincriminarea insultei şi
a calomniei în Codul Penal.
Considerăm că introducerea infracţiunilor de insultă şi calomnie în Codul Penal de către Parlament fără o consultare cu organizaţiile reprezentative din domeniu şi cu societatea civilă, reprezintă o încălcare flagrantă a libertăţii de exprimare şi pune în pericol democraţia. Aşa cum a procedat şi în cazul introducerii în Strategia Naţională de Apărare a Ţării a prevederilor privind considerarea presei ca o vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale (vezi aici), organizaţia noastră va depune o Petiţie la Parlamentul European pentru declanşarea procedurii de infringement în cazul în care modificările la Codul Penal vor fi adoptate. Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind consideră că sunt încălcate flagrant tratatele internaţionale, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa libertăţii de exprimare. Federaţia din Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind Bucuresti, 11 decembrie 2013 Biroul Executiv Permanent
|
Comunicate >