Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind se solidarizează cu acţiunile de protest organizate de către membrul său afiliat, Sindicatul Artiştilor Interpreţi din Filarmonica de Stat Arad declanşate împotriva abuzurilor conducerii acestei importante instituţii de cultură. Într-o scrisoare adresată premierului Victor Ponta, în calitatea sa de ministru interimar al Ministerului Culturii, Federaţia FAIR-MediaSind a solicitat dezarmorsarea situaţiei conflictuale prin îndepărtarea din funcţie a conducerii Filarmonicii Arad din cauza numeroaselor abuzuri şi încălcări ale legislaţiei, precum şi dispunerea unui control din partea Corpului de Control al Primului Ministru pentru a verifica şi unele documente suspectate de acte de corupţie. Angajaţii Filarmonicii Arad au hotărât declanşarea grevei şi cer revocarea din funcţie a managerului Alin Văcean, acuzândul-l de mai multe abuzuri, management defectuos şi de prejudicierea gravă a imaginii instituţiei. Biroul Executiv Permanent al FAIR-MediaSind Bucureşti,12 noiembrie 2014 În imagine Alin Văcean, directorul Filarmonicii Arad, foto: Glasul aradului Citeşte şi: Presa din Arad cere demiterea lui Alin Vacean de la conducerea Filarmonicii
|
Comunicate >