Comunicate‎ > ‎

MediaSind a acționat în justiție conducerea TVR pentru nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă, a hotărârilor Comitetului Director și ale Consiliului de Administrație!

postat 27 ian. 2022, 01:23 de Office Mediasind   [ actualizat la 27 ian. 2022, 04:21 ]
Când este vorba de plata unor grupuri clientelare, SRTV este considerată „serviciu public”, iar când trebuie să respecte legea părților - CCM, este catalogată drept „instituție publică”!

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind și Filiala MediaSind TVR au acționat în justiție conducerea Societății Române de Teeleviziune – SRTV pentru nerespectarea prevederilor Contractului  Colectiv de Muncă, precum și hotărârilor Comitetului Director și ale Consiliului de Administrație privind plata drepturilor bănești cuvenite angajaților instituției. Primele cereri de chemare în judecată au fost deja depuse la Tribunalul București (foto), urmând să fie inițiate în cascadă și celelalte acțiuni  pentru toți membrii MediaSind TVR care doresc să-și primească drepturile cuvenite conform Legii SRR și SRTV, a Legii Dialogului Social, precum și a legii părților – Contractul Colectiv de Muncă!

Așa cum a anunțat public, Biroul Executiv Național al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind întrunit în data de 27 decembrie 2021, a decis să asigure tuturor membrilor MediaSind TVR, angajați ai Societății Române de Televiziune,  asistență și reprezentare juridică gratuită pentru obținerea în instanță a Primei de Crăciun în valoare de 750 lei. Conform prevederilor art. 108 alin. 2 ale Contractului Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune în care MediaSind TVR este parte prin organizația reprezentativă la nivel de sector - Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, angajații au dreptul la o primă acordată cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun.

Este binecunoscut faptul că, în prezent, conducerea TVR este asigurată, în mare parte, de către oamenii din sindicatul de casă al conducerii, SPUSTV. Aceștia au stabilit, între ei, o primă de nici jumătate din cuantumul celei stabilite prin negociere de colegii din Societatea Română de Radiodifuziune (750 lei față de 1600 lei net plus 150 lei pentru salariații care au în întreținere copii). Măsura incompetenței lor a fost data în momentul în care nici pe aceasta nu au fost în stare să o plătească angajaților TVR, deși cuantumul a fost stabilit în Comisia Paritară, a fost avizat de Comitetul Director și aprobat de Consiliul de Administrație!

Invocând motive puerile, inventate chiar, se consideră acum că TVR este o instituție publică care funcționează în baza Legii Salarizării Unitare, și nu în baza proprii legi de organizare și funcționare! Drept urmare, i s-ar aplica toate  constrângerile bugetare pentru angajații care sunt plătiți în baza Legii Salarizării Unitare! Or, se știe foarte bine  că în cazul SRTV, se aplică Legea specială, nr. 41/1994, care stipulează că salarizarea și celelalte drepturi bănești se stabilesc prin negocierea Contractului Colectiv de Muncă din instituție! Mai mult, s-a apelat la tot felul de diversiuni ieftine menite să inducă în eroare până și pe membrii sindicatului conducerii, prin anunțul depunerii unei așa-zise de plângeri penale împotriva unui funcționare de la Ministerul Finanțelor, în loc ca acțiunea să fie depusă împotriva angajatorului și a celor care nu respectă dispozițiile legale și contractuale!

Din păcate, dubla măsură funcționează mereu în folosul celor care disprețuiesc legea in TVR pentru că, atunci când conducerea instituției trebuie să-și plătească clientela politică sau de grup prin încheierea unor contracte care încalcă flagrant prevederile legale, Televiziunea Română este considerată un serviciu public (amănunte aici: Apel către noua conducere din Televiziunea Națională: Nu vă începeți mandatul cu aceleași abuzuri ale administrației Săseanu prin angajarea ilegală a avocatului de casă al fostei șefe a TVR! În schimb, când trebuie să plătească o amărâtă de primă angajaților ei, este definită ca instituție publică, căreia îi sunt specifice prevederile legale aplicabile unei instituții plătite în baza Legii Salarizării Unitare!

Această situație care, din nefericire, se repetă  este rezultatul menținerii/numirii în funcție a unor persoane compromise profesional, fără o minimă experiență managerială, selectate și promovate în baza unor criterii subiective, fiind răsplătite cu posturi foarte bine plătite pentru slugărnicie sau pentru că aparțin sindicatului de casă al conducerii.

SRJ MediaSind face un nou apel către toți angajații TVR să nu mai cauționeze, cu prezența lor, sindicate care, de-a lungul timpului, au mimat activitatea de apărător al intereselor salariaților, oferind conducerii instituției toate pârghiile  necesare transformării angajaților Televiziunii Române în sclavi ai managementului! 

În concluzie, angajații din TVR care doresc să-și recupereze drepturile în instanță, sunt rugați să contacteze liderii MediaSind din TVR la adresa de email tvr@mediasind.ro pentru a se întocmi toate formalitățile legale necesare.

Împreună suntem mai puternici!

Departament Comunicare SRJ MediaSind

București, 27 ianuarie 2022

Pentru a sesiza nereguli apelați la platforma  pentru avertizorii din cultură și mass-media fairmediasind la acest link: Platforma GlobaLeaks folosită în apărarea lucrătorilor din cultură și mass-media: FAIR-MediaSind