Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, împreună cu filiala sa din Societatea Română de Televiziune, MediaSind TVR, au depus astăzi,3 aprilie 2019, la Tribunalul Bucureşti, cererea de chemare în judecată a conducerii TVR pentru nerespectarea prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă. Constatând că nerespectarea angajamentelor semnate de către conducere în cadrul Contractului Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune devine o regulă, în data de 26 martie 2019 (vezi aici), MediaSind - TVR a notificat pe preşedintele-director general Doina Gradea să supună la vot, în cadrul şedinţei Consiliului de Administrație, acordarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă pentru angajaţii instituţiei. MediaSind a atras atenţia că administrația împreună cu sindicatul semnatar s-au angajat, încă din data de 23.05.2018, de când a intrat în vigoare CCM, să facă toate demersurile necesare pentru acordarea acestor drepturi tuturor salariaţilor, pentru perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2019. Cu mare greutate, șefa TVR a acceptat să supună la vot doar acordarea tichetelor de masă. Conform informărilor publice vehiculate din partea liderilor sindicatului conducerii, tichetele de masă se vor acorda în cuantum de 15 lei începând cu luna aprilie 2019 şi nu de la 1 ianuarie 2019, așa cum prevede CCM. Iar în ceea de priveşte voucherele de vacanţă, acestea nu vor fi acordate nici anul acesta! În aceste condiţii, SRJ MediaSind a decis să se adreseze instanţei, pentru a obliga conducerea TVR să-și respecte angajamentele din CCM iar colegii din Societatea Română de Televiziune să beneficieze de aceleași drepturi cu cei din celelalte instituţii de media care sunt finanţate de la bugetul de stat. În cazul în care instanţa va admite solicitarea noastră pentru cheltuieli de judecată, SRJ MediaSind va solicita Consiliului de Administrație al SRTV şi Curţii de Conturi ca aceste sume să fie recuperate de la persoanele vinovate de acest nou abuz. În acest proces, SRJ MediaSind este reprezentată de către Casa de avocatură coordonată de av. Dan Iordache. Din nefericire, nu este prima dată când actuala conducere face dovada disprețului său față de angajați și față de lege. Precizăm că în acest moment, pe rolul intanţei se află mai multe procese privind lipsa de transparenţă față de cheltuirea banului public (vezi aici amănunte), pentru nerespectarea prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă (vezi aici amănunte), precum şi pentru diminuarea drepturilor angajaţilor de către PDG împreună cu sindicatul său de casă, Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor Tv - SPUSTV. (amănunte aici). Atitudinea dictatorială a şefei TVR, Doina Gradea, a fost de fiecare dată sancționată de organizaţiile naţionale şi internaţionale de presă, care au protestat şi au cerut Parlamentului să o demită de urgenţă de la conducerea instituţiei. (vezi aici) Departament Comunicare SRJ MediaSind Bucureşti, 4 aprilie 2019 |
Comunicate >