Comunicate‎ > ‎

MediaSind TVR cere conducerii PSD retragerea sprijinului politic pentru șefa Televiziunii Naționale!

postat 25 aug. 2020, 03:39 de Office Mediasind   [ actualizat la 25 aug. 2020, 05:15 ]
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind, Filiala MediaSind TVR cere noii conduceri a Partidului Social Democrat retragerea sprijinului politic și acceptarea demiterii în regim de urgență a Doinei Gradea (foto) din funcția de președinte-director general al Societății Române de Televiziune. Amintim  că Doina Gradea a fost propusă în această funcție de fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, iar în prezent, potrivit discuțiilor avute cu reprezentanți ai partidelor  politice parlamentare, această formațiune politică a rămas  singura susținătoare a șefei TVR. Din acest motiv, toate sesizările, petițiile și reclamațiile membrilor CA, ale societății civile și ale organizației noastre față de numeroasele abuzuri și ilegalități comise de către conducerea TVR s-au lovit de un zid. Practic, de la instalarea noului președinte-director general și până în prezent, nu s-a supus aprobării plenului Parlamentului niciun raport de activitate, ceea ce a făcut imposibilă demiterea șefei TVR și a camarilei sale. Să nu uităm faptul că mai mulți membri ai CA au solicitat public, în repetate rânduri, demiterea șefei TVR pentru situația dezastruoasă în care se află cea mai mare instituție de media din România.

Facem această cerere motivați de faptul că în cadrul Congresului organizației ce a avut la sfârșitul săptămânii trecute, delegații prezenți au votat o moțiune și o conducere care a susținut cu vehemență că va taxa orice abuz împotriva angajaților și, totdată, a promis că va lupta ferm împotriva corupției.  Or, argumentele membrilor CA ai SRTV, ai organizațiilor societății civile și ale salariaților instituției publice în privința numeroaselor abuzuri ale administrației Gradea sunt în acord deplin cu aceste deziderate și impun de urgență demiterea. Nu în ultimul rând, amintim că șefa TVR a folosit deseori în dialogul cu subordonații, același limbaj indecent și arogant pe care l-a avut și fostul purtător de cuvânt al PSD,Lucian Romașcanu, sancționat recent prin schimbarea din funcție. Or, pentru consecvență și pentru respectarea acelorași principii, se impune și sancționarea persoanei nominalizate de PSD în fruntea Televiziunii Naționale!

De asemenea, având în vedere iresponsabilitatea de care a dat dovadă conducerea TVR privind măsurile superficiale luate pentru protecția angajaților în fața pandemiei, soldate, din nefericire, cu îmbolnăvirea a 13 colegi, considerăm că se impun măsuri urgente de prevenție. MediaSind TVR cere membrilor Consiliului de Administrație a SRTv  să analizeze în ședința ce va avea loc mâine, 25 august 2020,  toate măsurile luate până în prezent de către administrația Gradea. Totodată, cerem să se ia în calcul necesitatea decontării testului pentru depistarea virusului COVID 19 pentru toți care sunt supuși aproape zilnic, contaminării, precum și pentru salariații care se întorc din concediul de odihnă.

În final, prezentăm opiniei publice, dar și conducerii PSD, argumentele MediaSind pentru demiterea de urgență a șefei TVR:

1. Opinia publică din România a putut constata că, în ultimii ani, în timpul mandatului președintelui-director general Doina Gradea, instituția publică a înregistrat numai recorduri negative, din cauza managementului dezastruos pe care l-a avut, fapt confirmat de mai multe controale ale Curții de Conturi și sentințe judecătorești rămase definitive. Umilințele la care au fost supuși angajații Televiziunii Naționale au fost de neînchipuit, pentru că au fost mereu  tratați de șefa TVR cu aroganță și cu lipsă de respect față de profesionismul lor.

2. Actuala administrație cheltuiește fondurile publice în mod discreționar, ignorând normele legale de transparență, fiind aduse, astfel, grave prejudicii instituției, insecurizând, totodată, veniturile angajaților SRTV. Așa cum MediaSind TVR a prezentat în data de 6 iulie 2020, administrația Televiziunii Române a prejudiciat bugetul instituției cu peste 20 milioane de euro, prin refuzul de a aplica măsurile impuse de Curtea de Conturi în urma controalelor asupra activității din TVR. (Televiziunea Română a fost prejudiciată cu peste 20 de milioane de euro, bani ce ar fi trebuit să fie recuperați de la cei responsabili încă din 2017! )

3. Audiența TVR s-a prăbușit din cauza promovării unei  politici editoriale haotice, dictată adesea de centrele de putere din diverse partide. Un rol nefast, în acest sens, l-au avut și o seamă de decizii aberante ale conducerii executive. Chiar în perioada pandemiei, spre exemplu, când TVR avea misiunea de a informa populația asupra efectelor infectării cu virusul COVID 19, presedintele-director general a decis suprimarea producției TV, situație care, din păcate, persistă și în prezent! Care mai este rostul Televiziunii Române? Doina Gradea e un manager submediocru pus de Dragnea și doar 2 din 100 de români care se uită la televizor aleg TVR  - analiză și  foto Libertatea.ro)

 4. Între aceste nereguli, menționăm în primul rând maniera discreționară de a conduce televiziunea a actualului PDG care a dus la prăbușirea audiențelor la cea mai joasă cotă de piață din istoria TVR (Market Share 2% la nivel național pentru principalul canal, cu o audiență de doar 0,4 Rtg% medie zilnică, audiență care nu trece de 1 Rtg% nici în cazul mediei pentru intervalul de prime time). La un asemenea nivel este evident că TVR nu își poate îndeplini misiunea publică, extrem de importantă în actualul context al pandemiei Covid-19 și al apropiatelor alegeri politice locale și parlamentare.

5. Studiorile teritoriale sunt subfinanțate. Doar 4 la sută din bugetul total al SRTV este repartizat la cele  5 studiouri teritoriale din Cluj, Craiova, Timisoara, Tg Mures si Iasi. Pentru 2020, bugetul de investitii alocat studiourilor teritoriale a fost de zero lei. La fel și pentru TVR Chișinău!

6. Recent, problemele TVR s-au amplificat: în data de 6 august a fost depusă la DNA o plângere pe numele doamnei PDG Doina Gradea, în legătură cu un schimb de terenuri în urma căruia SRTv ar fi prejudiciată cu aproape un milion de euro, conform celor declarate de dl. deputat Emanuel Ungureanu, autorul plângerii.
MediaSind TVR solicită Parlamentului constituirea unei comisii de anchetă pentru afacerea imobiliară cu terenul de la TVR Cluj!
 

Subliniem că membrii CA al SRTv nu au fost informați sau consultați în această chestiune de doamna PDG Doina Gradea, cu toate că a luat decizii încă din 2018 în această speță. În legătură cu acest subiect, dar nu numai, ne exprimăm speranța că președinții celor două Comisii de specialitate ale Senatului, respectiv Camerei Deputaților vor putea să participe în calitate de invitați la următoarea ședință a Consiliului de Administrație, pentru a-și putea forma o imagine mai clară asupra modului în care este apărat interesul public în interiorul TVR. Sperăm că o ședință extraordinară a Consiliului de Administrație va putea fi organizată cât mai curând.

7. Menționăm că în ultimii trei ani TVR a fost implicată în numeroase scandaluri, în urma cărora am cerut asumarea răspunderii la cel mai înalt nivel al SRTv, aşa cum a fost cazul Dragoș Pătraru (”Starea nației”) și scandalul “Cap de porc” (2018), precum și cele privind cheltuielile pentru Eurovision și Cerbul de Aur. Apelurile noastre și propunerile constructive pe care le-am înaintat Preşedintelui-Director general și Comitetului Director pentru a stopa prăbușirea TVR au fost sfidate în mod constant de doamna Gradea, așa cum a procedat și la audierile din Comisiile de specialitate ale Parlamentului.

8. Doina Gradea și echipa sa au încălcat atât Constituția României, Legea avertizorului public, dar și Convențiile OIM și directivele europene în domeniul relațiilor de muncă, prin impunerea unui Cod Etic ce suprimă libertatea de exprimare și provoacă concedierea angajaților și colaboratorilor incomozi conducerii.

9. Dialogul social din TVR s-a depreciat în mod considerabil, iar organizației sindicale reprezentative nu i s-a recunoscut calitatea de partener social, conform legislației interne, a directivelor și convențiilor internaționale din domeniul relațiilor de muncă. Reprezentanților noștri li s-a refuzat dreptul de a fi membri în comisiile de concurs organizate la nivelul instituției. De asemenea, li s-a interzis dreptul de a lua parte, în calitate de observatori, la ședințele de Comitet Director. Mai mult, președinta TVR a apelat la jandarmii instituției pentru a restrictiona accesul conducerii organizatiei sindicale pentru a participa la sedintele CA, deși exista hotarare de CA votată de toți membrii săi, prin care reprezentanții noștri aveau dreptul de a participa. Se ignoră sentințele judecătorești ale MediaSind și calitatea legală de a-și reprezenta membrii, prin tot felul de aberații juridice susținute prin campanii plătite din bani publici.

10. Au fost constatate în instanță repetate  încălcări ale Legii nr 544/2001 privind informațiile de interes public și a HG 714/ 2018 privind deplasările interne. În acest sens, Tribunalul București a anulat înțelegerea semnată de conducerea TVR și sindicatul său de casă - SPUSTv prin care se diminuau drepturile de delegare a angajaților societății prevăzute în HG 714/2018.

11. Ignorând regulile jocului democratic ale Statului de drept, administrația Doina Gradea a lansat atacuri, inclusiv în justiție, asupra membrilor Comisiei de Etică și Arbitraj;

12. Din cauza managementului defectuos instituția a pierdut contracte extrem de importante privind organizarea unor evenimente etalon pentru Televiziunea Română, în favoarea unor entități și grupuri de interese private.

13. Regimul angajărilor în TVR s-a făcut cu ignorarea procedurilor legale: în fața neregulilor reclamate în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație, Departamentul Juridic s-a delimitat de orice aspect ce ține de organizarea și validarea concursurilor. Spre exemplu, în luna mai 2019, 3 concursuri desfășurate simultan i-au dat câștigători pe trei membri ai CA al SRTv, printre care se află și reprezentantul Guvernului în CA.

14. Semnalăm lipsă de transparență privind situația numărului de angajări din actualul mandat al PDG Doina Gradea.

15. Actuala conducere a instituției este responsabilă de cheltuirea discreționară a fondurilor publice la nivelul structurilor SRTv, inclusiv la TVR Moldova.

16. Actualul PDG a refuzat să evalueze activitatea managementului executiv, menținut în regim interimar de la numirea sa până în prezent.

17. Pin sistarea emisiunilor din grila curentă, administrația Doina Gradea a sabotat activitatea TVR Moldova, într-o perioadă de schimbări strategice la frontiera de est a României.

Aceeași conducere a SRTV a încălcat, în mod repetat, legislația muncii, legea informațiilor de interes public, făcând dovada desconsiderării și discriminării partenerilor sociali.

18. SRJ MediaSind împreună cu membrii afiliați din TVR, MediaSind TVR, au denunțat abuzurile și ilegalitățile actualei conduceri. De altfel, pe rolul instanțelor există peste 20 de procese intentate împotriva administrației Gradea față de modul discreționar în care aceasta înțelege să conducă cea mai mare instutuție publică de presă. Unele dintre acestea au fost deja câștigate definitiv de organizația noastră, motiv pentru care conducerea TVR a fost obligată să facă publice contractele și numele  diverșilor colaboratori, case de avocatură etc., care au beneficiat de milioane de euro cheltuite discreționar.    

 Ilegalităţile descoperite de inspectorii Curţii de Conturi sunt extrem de grave, compromițând total managementul instituţiei. Iată unele dintre acestea: 

- Președintele - director general al SRTv, Doina Gradea, avea suficient timp din 27 septembrie 2017, când a fost instalată la conducerea TVR, și până astăzi, să facă toate demersurile necesare pentru  recuperarea a peste 20 milioane de euro prejudiciu din concedierea abuzivă a angajaților TVR și din  executarea frauduloasă a unor contracte comerciale. De ce abia acum -  conform unei adrese a  Curții de Conturi trimise MediaSind TVR, a dispus constituirea unei comisii de verificare, încălcând, astfel, Decizia Curții de Conturi nr 16/2016, Sentința civilă nr. 2830/2017 a Curții de Apel București (care a respins și cererea SRTv de suspendare a măsurilor dispuse de inspectorii comisiei de control), precum și Hotărârea nr. 1759/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României -  este o întrebare la care șefa TVR trebuie să răspundă în fața organelor de cercetare penală.

- Din anul 2018 și până în prezent directorul general al SRTV  a beneficiat de un venit salarial brut superior celui stabilit pentru funcţia de ministru, aşa cum prevede Legea nr. 41/1994 de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV la art. 23 alin 2 și 3: (2) Directorul general al Societatii Romane de Radiodifuziune, precum si directorul general al Societatii Romane de Televiziune primesc un salariu brut lunar, asimilat functiei de ministru. (3) Ceilalti membri ai Consiliului de administratie al Societatii Romane de Radiodifuziune si, respectiv, al Societatii Romane de Televiziune primesc, lunar, o indemnizatie reprezentand 25% din salariul brut lunar al directorului general al societatii respective.

Membrii consiliului de administratie au dreptul la decontarea, in conditiile legii, a cheltuielilor de transport si de cazare, ocazionate de participarea la sedintele consiliului de administratie, ceea ce a avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 237 800 lei, întrucât a influenţat şi cuantumul indemnizaţiei acordată suplimentar membrilor Consiliului de Administraţie. Faţă de această ilegalitate, Curtea de Conturi a impus măsură obligatorie de recalculare a salariului preşedintelui - director general al SRTV şi a indemnizaţiei primite de membrii CA, precum şi recuperarea prejudiciului de la persoanele vinovate.Deşi termenul de intrare în legalitate a expirat la 31 decembrie 2019, situația nu a fost remediată, ceea ce, în conform legii, reprezintă infracţiune.

Curtea de Conturi a sesizat încă din anul 2016 modul falimentar în care funcționează Casa de Producție a TVR, dar managementul TVR nu a luat nicio măsură în acest sens.  Dimpotrivă, bugetul alocat a fost majorat substanțial, ajungând în anul 2020 la suma de 3.071.474,34 lei! Casa de Producție este condusă de consilierul de etică din SRTv, Andras Istvan Demeter, care este  și membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, în condițiile în care a fost declarat în conflict de interese de Inalta Curte și Casație și Justiție a României și, în consecință, nu mai are dreptul să ocupe timp de 3 ani funcții în instituții publice! http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000319954 

Totodată,, Curtea de Conturi atrage atenția că cheltuielile pentru desfășurarea activității Casei de Producție a SRTv nu sunt justificate de rezultatele reflectate în indicatorii care măsoară audiența posturilor de televiziune, respectiv a emisiunilor difuzate de televiziunea publică. Pentru cele 21 de producții ale Casei de Producție s-au efectuat cheltuieli în cuantum de 347 456 lei, la care se adaugă salariile angajaților SRTv care au participat la activitățile necesare. Veniturile atrase pe care le-a adus televiziunii aceste emisiuni au fost de 49 240 lei.

- S-au încheiat contracte de drepturi de autor şi de drepturi conexe ulterior perioadei în care trebuia efectuată prestaţia care reprezenta obiectul acestora, cu întârzieri ajungând până la 70, respectiv 89 de zile, ceea ce dovedeşte că procesul încheierii acestor contracte nu este reglementat în mod corespunzător şi că  operaţiunile efectuate au avut un caracter formal, fiind menite să simuleze doar aparența de legalitate.

 - Inspectorii CCR consideră că a fost decontată ilegal suma de 132 249,80 lei Filialei SRTV din Republica Moldova pentru cheltuieli de cazare şi utilităţi  pentru 4 salariaţi, în condiţiile în care nu se îndeplineau condiţiile de eligibilitate stabilite prin HG/955-2014. În consecinţă a fost prejudiciat Bugetului de stat cu  această sumă, se arată în Decizie.

Nu s-au respectat  prevederile legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, fondurile alocate de la bugetul de stat fiind utilizate, astfel, în mod nelegal, prin depăşirea normativelor de cheltuieli stabilite pentru cazare şi diurnă, în deconturile de cheltuieli externe ale Preşedintelui-director general al SRTV, cu suma de 15 798 lei.

- Curtea de Conturi consideră că în cazul unor proceduri de achiziţie SRTV a atribuit contracte unor furnizori neeligibili, pentru că ofertele acestora erau neconforme. Este vorba de un contract în valoare  de 870 519 lei fără tva şi  altul de 124 499,99 lei fără TVA. Pentru aceste nereguli, la data de 22.07.2019, SRTV a achitat la bugetul de stat amenda în valoare totală de 15 000 lei, aplicată prin Procesul verbal de constatare  şi sancţionare a contravenţiilor nr. 7/19.07.2019.

 Nici până în prezent aceste sume nu a fost recuperate de la persoanele vinovate, ceea ce reprezintă infracţiune, potrivit Legii nr. 94/1992.

- SRTV a atribuit în mod ilegal  o serie de contracte de achiziții unui ofertant care a propus ca o parte dintre echipamentele care fac obiectul acestora să fie refurbished, deşi documentaţiile de atribuie a procedurilor de achiziţie în cauză nu prevedeau posibilitatea unor bunuri de acest fel. Astfel, au fost încheiate în mod ilegal contractul nr. 26856/12.11.2018 în valoare de 351 935,36 lei având drept obiect furnizarea de calculatoare de grafică, contractul nr. 26 8367 din 9.11.2018 în valoare de 34 391 lei pentru furnizarea unor statii de lucru pentru redare materiale video, contractul nr.26840 din 9.11.2018 în valoare de 105 610 lei pentru achiziţionarea unui sistem de stocare, contractul nr. 26 876 din 16.11.2016 în valoare de 38 556 lei pentru achiziţionarea unor staţii de lucru pentru monitoarele video wall. Avizările şi aprobările organelor de conducere colectivă ale SRTV (CD şi CA) pentru încheierea contractelor în cauză au fost acordate în lipsa informaţiilor cu privire la faptul că echipamentele care urmau să fie achiziţionate nu sunt noi. Din acest motiv la data de 22.07.2019 SRTV a achitat la bugetul de stat amenda în valoare totală de 15 000 lei aplicată prin Procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 7 din 19.07.2019. Deşi termenul de recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate a fost stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, nici până la această dată nu s-a luat nicio decizie, ceea ce constituie infracţiune, potrivit Legii nr. 94/1992.

-Procedura de licitaţie deschisă pentru achizionarea unor cazane, hidrofoare, boilere şi echipamente nu a fost suficient fundamentată iar atribuirea contractului unei societăţi comerciale  s-a realizat contrar prevederilor Legii  nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Pentru aceasta, la data de 22.07.2019 SRTV a achitat la Bugetul de stat amenda în valoare totală de 15 000 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 7 din 19.07.2019  Deşi termenul de recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate a fost stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, nici până la această dată nu s-a luat nicio măsură, ceea ce constituie infracţiune, potrivit Legii nr. 94/1992.

- SRTV a procedat la transmiterea în SICAP a anuntului de atribuire aferent procedurii de achiziţie având ca obiect furnizarea  de elemente de susţinere a echipamentului de iluminat de producţie cu o întârziere de 14 zile faţă de termenul legal prevăzut de legislaţia privind achiziţiile publice. În consecință, la data de 22.07.2019 SRTV a achitat la bugetul de stat amenda în valoare totală de 15 000 lei aplicată prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 7 din 19.07.2019.Deşi termenul de recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate a fost stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, nici până la această dată nu s-a luat nicio măsură, ceea ce constituie infracţiune, potrivit Legii nr. 94/1992.

- Nesupunerea spre aprobare Consiliului de Administraţie a propunerilor de demarare a unor proceduri de achiziţie organizate pe loturi, precum şi de încheiere a contractelor rezultate în urma derulării acestora, deşi valoarea totală a achiziţiilor impunea acest fapt.

- A fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 174 808,62  lei întrucât SRTv. a achitat ilegal unui furnizor privat anumite servicii pe care acesta era obligat să le suporte gratuit, conform contractului încheiat cu conducerea TVR. Deşi termenul de recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate a fost stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, nici până la această dată nu s-a luat nicio decizie, ceea ce constituie infracţiune, potrivit Legii nr. 94/1992.

-Încheierea unor contracte de cesiune drepturi de autor şi drepturi conexe pentru artiştii reprezentaţi de o agenţie privată, pentru recitalurile din cadrul Festivalului Cerbul de Aur 2018, fără aprobarea Consiliului Director şi fără a exista documente justificative care să ateste realitatea prestaţiei, în valoare de 11 365 lei. Deşi termenul de recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate a fost stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, nici până la această dată nu s-a luat nicio decizie, ceea ce constituie infracţiune, potrivit Legii nr. 94/1992.

-În anul 2018 a fost achiţionat un cazan în valoare de 831 616,03 lei de la o companie privată fără respectarea procedurilor legale. Deşi termenul de recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate a fost stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, nici până la această dată nu s-a luat nicio decizie, ceea ce constituie infracţiune, potrivit Legii nr. 94/1992.

În anul 2018 SRTV nu a executat bugetul de venituri şi cheltuieli al Festivalului Cerbul de Aur potrivit surselor de finanţare aprobate prin Hotărârea Comitetului Director nr. 530/25.05.2018 şi Hotărârea CA nr. 66 din 20.05.2018. Prin schimbarea surselor de finanţare şi în lipsa aprobărilor CD şi CA, prin conducerea executivă, SRTV a solicitat şi a încasat necuvenit de la Bugetul de stat suma de 1 548 146,96 lei,  se arată în Decizie. Deşi termenul de recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate a fost stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, nici până la această dată nu s-a luat nicio măsură, ceea ce constituie infracţiune, potrivit Legii nr. 94/1992.

 -Încheierea unor contracte de cesiune de drepturi de autor şi drepturi de proprietate intelectuală pentru artiştii care au susţinut recitaluri în cadrul Festivalului Concurs Cerbul de Aur 2018, suportate din fonduri publice, în condiţiile nerealizării unei bune gestiuni financiare a sumelor respective.Deşi termenul de recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate a fost stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, nici până la această dată nu s-a luat nicio măsură, ceea ce constituie infracţiune, potrivit Legii nr. 94/1992.

 Acestea sunt câteva dintre ilegalităţile susceptibile a fi sancționate penal, descoperite de inspectorii Curţii de Conturi în Televiziunea Română.

Din păcate, complicitatea  care există între conducerea executivă şi unele persoane cu funcţii de decizie din SRTv, a făcut ca sesizările, strigătele de alarmă ale anagajaţilor din SRTV, inclusiv ale organizaţiei noastre, pentru a opri acest jaf, să fie blocate, motiv pentru care MediaSind a fost obligată la reacții publice naționale și internaționale:

Apelul membrilor CA către Parlament pentru demiterea șefei Televiziunii Române! 

Televiziunea Română a fost prejudiciată cu peste 20 de milioane de euro, bani ce ar fi trebuit să fie recuperați de la cei responsabili încă din 2017! 

Membri ai CA au solicitat Parlamentului revocarea șefei TVR deoarece “instituția nu-și mai îndeplinește misiunea publică”! 


MediaSind TVR solicită Parlamentului constituirea unei comisii de anchetă pentru afacerea imobiliară cu terenul de la TVR Cluj!
 


Administrația Gradea acționată în judecată deoarece refuză să explice cum a cheltuit 3 milioane de euro pentru Casa de Producție a TVR
 

MediaSind TVR a sesizat la ANSPDCP decizia șefei TVR de a distribui imagini din ședința Consiliului de Administrație al Televiziunii Române!

Pentru conflict de interese, ANI a solicitat Justiției anularea tuturor actelor semnate de Andraș Istvan Demeter, șeful Casei de Producție din TVR și membru al CA din Radioul Public! 


Administrația Gradea angajează, pe bani publici, o casă de avocatură pentru a se război cu MediaSind TVR și cu jurnaliștii de la cotidianul Libertatea!
 

Conducerea Televiziunii Române dorește desființarea filialei MediaSind TVR prin mijloace securistice!

Serviciul condus de fosta vedetă, Mircea Radu, „din dragoste” dezinformează opinia publică: Conducerea TVR susține că nu va exista nicio sedință de CA pentru activitatea sefei TVR deși aceasta a fost deja convocată pentru data de 8 iulie!

Conducerea TVR a făcut achiziții de peste un million de lei, prin încredințare directă, de la o firmă din Călărași. Șeful serviciului care beneficiază de aceste achiziții este un fost angajat al respectivei firme! 

SRTV acţionată în judecată pentru contractele suspecte încheiate de şefa TVR cu un fost partener de afaceri și consilier personal!  

Tribunalul Bucureşti a anulat diminuările de drepturi negociate de conducerea TVR cu sindicatul de casă împotriva angajaţilor!

Conducerea SRTV acţionată în judecată pentru că ascunde rezultatul măsurătorilor de radiaţii din Televiziunea Naţională

Iresponsabilitatea administrației Gradea pune în pericol sănătatea tuturor angajaților TVR!

Conducerea TVR obligată de instanță să facă publice angajările preferențiale!

Invocând considerente etice, conducerea TVR impune o procedură ilegală şi imorală pentru a concedia angajații incomozi!

Conducerea TVR obligată de instanță să facă publică lista colaboratorilor pentru care a plătit peste 3 milioane de euro!

Conducerea TVR a cheltuit abuziv aproximativ 1,3 milioane de euro pentru contracte de asistenţă juridică!

MediaSind TVR solicită liderilor politici să oprească dezastrul dinTVR și să demită actuala administrație!

Tribunalul Bucuresti obligă administrația Gradea să explice de ce nu a efectuat determinări de noxe pentru toți factorii de risc din Televiziunea Națională!

Avertizare publică pentru stoparea adoptării Procedurii abuzive privind conduita etică în TVR!

Administrația Gradea acționată în instanță pentru că a secretizat cheltuielile publice din perioada stării de urgență!

MediaSind a solicitat în instanță conducerii TVR să explice cum a cheltuit peste un million de euro pentru plata orelor suplimentare!

Cum pot să fie concediați angajații TVR dacă încalcă Procedura privind conduita etică !

Pentru administrația Gradea cheltuielile publice din starea de urgență sunt secret de serviciu! Șefa TVR inventează o violare de corespondență pentru a se sustrage de la respectarea legii informațiilor de interes public!

MediaSind TVR a solicitat DNA anchetarea jafului descoperit de Curtea de Conturi în Televiziunea Națională!

SRJ MediaSind a solicitat în instanță anularea noului Cod Etic care maschează, de fapt, o procedură de concediere a angajaților incomozi din TVR!

Confederația CNSLR-Frăția susţine protestele împotriva abuzurilor şefei TVR! !

Federația Internațională a Jurnaliștilor și UNI Global Union susțin toate protestele pentru demiterea șefei TVR!

Federația Internațională a Jurnaliștilor și Federația Europeană a Jurnaliștilor au sesizat la Consiliul Europei abuzurile din Televiziunea Română!  

 

Departament Comunicare MediaSind TVR

București, 26 august 2020