Filiala MediaSind
- TVR a Sindicatului Român al Jurnaliștilor din Societatea Română de Televiziune condamnă nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă de către conducerea instituției
şi cere clarificarea afirmaţiilor
atribuite Președintelui –Director General, Doina
Gradea, referitoare la o înţelegere
cu sindicatul așa-zis reprezentativ
privind eludarea unei clauze contractuale.
Refuzul Preşedintelui-Director General de a prezenta Consiliului de Administraţie situaţia primelor acordate angajaţilor în anul 2018 - refuz susţinut în şedinţa din 30 ianuarie a.c. de majoritatea membrilor C.A. -, reprezintă o formă agravată de încălcare de către conducerea TVR a Contractului Colectiv de Muncă, Secţiunea a II-a (Alte drepturi salariale), Art.108(1): „Alte venituri sunt: a) premii acordate transparent, pentru activitate de excepţie din fondul constituit lunar în acest scop în cuantum de 2% din fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat (...). În aceste condiţii se va publica pe reţeaua de intranet numele salariatului premiat, suma acordată cu acest titlu şi justificarea acordării premiului.” La fel de inacceptabilă este şi invocarea de către PDG al TVR ca argument pentru ignorarea unei prevederi fără echivoc din CCM a faptului că sindicatul reprezentativ s-ar fi pronunţat, în cunoştinţă de cauză, pentru păstrarea confidenţialităţii asupra beneficiarilor primelor, a cuantumului acestora şi a criteriilor după care au fost acordate pentru a evita animozităţile între salariaţi. Dincolo de absurdul unei astfel de situaţii - care se cere urgent clarificată în respectul legalităţii şi în interesul tuturor părţilor implicate - atragem atenţia că asigurarea transparenţei sistemului de recompensare a angajaţilor este un principiu managerial elementar, valabil în orice companie: motivarea şi stimularea angajaţilor se pot face doar prin promovarea exemplelor individuale de succes, nu la adăpostul secretomaniei şi lipsei de asumare. Considerăm regretabil şi de neînţeles gestul majorităţii membrilor CA (angajaţi ai SRTv, ca şi observatorul sindicatului reprezentativ prezent la şedinţă!) care, în ciuda responsabilităţii cu care sunt învestiţi, au votat, în fapt, împotriva punerii în aplicare a unei prevederi dintr-un document legal pe care aveau obligaţia să-l cunoască şi datoria să-l respecte. Considerăm incalificabilă și periculoasă atitudinea slugarnică a reprezentantului SPUS TV față de Președintele-Director General, în detrimentul tuturor angajaților instituției, inclusiv a membrilor de sindicat. De altfel, nu este prima oară când lideri ai acestei organizații, în schimbul unor foloase personale, pierd drepturi importante pentru angajați, cum ar fi măsurile de protecție socială, salarii compensatorii în caz de concediere, etc. MediaSind TVR îi asigură pe toţi salariaţii, membri de sindicat sau nu, că va continua să monitorizeze îndeplinirea prevederilor CCM, semnalând public orice abatere şi cerând corectarea acestora inclusiv în justiţie. Începând de astăzi, 1 februarie 2019, așa cum s-a hotărât în cadrul Conferinței anuale a MediaSind TVR din data 22 ianuarie 2019, împreună cu casa de avocatură a SRJ MediaSind, se vor depune cereri în baza Legii nr. 544/2001,prin care se vor solicita conducerii instituției, informațiile publice privind acordarea primelor, situația discrepanțelor salariale, situația contractelor de colaborare, situația achizițiilor publice, situația contractelor de asistență juridică încheiate, modul cum a fost folosită suma de 2 la sută din fondul de salarii pentru angajații TVR, etc. Filiala MediaSind TVR București, 1 februarie 2019 |
Comunicate >