Comunicate‎ > ‎

Mesajul FRJ MediaSind către angajaţii ANP AGERPRES

postat 22 mar. 2012, 02:03 de Office Mediasind   [ actualizat la 22 mar. 2012, 02:14 ]


Aşa cum aţi fost informaţi prin comunicatul de presă, drepturile tuturor angajaţilor din agenţie vor putea să fie apărate în continuare, cel puţin patru ani de zile, pe perioada valabilităţii sentinţei de reprezentativitate emisă de Tribunalul Municipului Bucureşti la data de 20.03.2012. Astfel, conform prevederilor Codului Muncii şi a Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, drepturile angajaţilor din ANP AGERPRES vor putea să fie negociate şi apărate în continuare de către organizaţia sindicală din care faceţi parte, Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti, organizaţie care acordă mandat de reprezentare FRJ MediaSind pentru negociere colectivă. Totodată, alături de reprezentanţii SJP şi ai salariaţilor, din Comisia de negociere a Contractului Colectiv de Muncă vor face parte şi colegii din radioul şi televiziunea publice, precum şi reprezentanţi din cele mai importante trusturi de presă din ţară, membri ai FRJ MediaSind.

În aceste condiţii, FRJ MediaSind împreună cu sindicatul afiliat din ANP AGERPRES, Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti, vor continua demersurile în justiţie pentru ca documentele adoptate abuziv de către administraţie împotriva angajaţilor, Regulamentul Intern, evaluările, Codul de Conduită, etc. să fie anulate. Menţionăm că aceste acte au fost adoptate ilegal, fără consultarea, conform legii, a dvs. şi ai sindicatului. De asemenea şi Legea nr. 19/2003  a AGERPRES completată cu Legea nr.96/2010 a fost eludată deoarece în cei 11 ani de mandat, directorul Ioan Roşca a fost validat de Parlament doar o singura dată, deşi procedura de numire trebuia să fie iniţiată, conform legii, până la expirarea unui mandat de cinci ani.

De asemenea, se vor continua demersurile pentru modificarea Legii Agerpres, astfel încât să beneficiaţi de aceleaşi drepturi salariale ca şi colegii din radioul şi televiziunea publice, aşa cum parţial am reuşit când Senatul României a decis ca salarizarea angajaţilor AGERPRES să se facă în baza contractelor colective de muncă din SRR şi SRTV.

Împreună cu Federaţia Europeană a Jurnaliştilor şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România vom continua acţiunile demarate şi în justiţie pentru sancţionarea persoanelor din conducerea agenţiei care au gestionat în mod discreţionar banii publici în defavoarea dvs. Deoarece aveţi cele mai mici salarii din presă,  ni s-a părut anormal ca un milion de lei să fie transferat din banii dvs., de la „Cheltuieli cu personalul” la „Bunuri şi servicii”, precum şi  achizionarea unor bunuri care nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al agenţiei. Împreună cu experimentaţii avocaţi ai organizaţiei noastre, Ştefan Naubauer, Radu Popescu şi colaboratorii lor, vom continua demersurile pentru ca banii care li s-au reţinut membrilor de sindicat să fie returnaţi până la ultimul leu.

În ceea ce priveşte unele sesizări primite la SJP privind presiunile din partea unor persoane din conducere pentru a vă determina să vă dezafiliaţi  de la SJP, precizăm că se va depune plângere penală împotriva conducerii pentru imixtiune sindicală şi constrângerea desfăşurării activităţii sindicale, fapte care sunt considerate de lege drept infracţiuni. În acest sens, aşteptăm sesizări şi din partea angajaţilor care până acum nu au avut curajul să sesizeze sindicatul despre astfel de practici.

În concluzie, Comitetul Executiv al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind vă promite că va adopta, împreună cu sindicatul afiliat din agenţie, aceeaşi politică privind apărarea drepturilor dvs. şi pentru sancţionarea abuzurilor persoanelor din conducere, deoarece angajaţii celei mai mari agenţii de presă din ţară trebuie să fie respectaţi în acelaşi mod ca şi ceilalţi angajaţi din instituţiile de presă. Demnitatea şi respectul faţă de aceşti angajaţi  nu trebuie terfelite de către unii şefi aflaţi temporar în funcţii de conducere.

 

Comitetul Executiv al FRJ MediaSind

Cristi Godinac, Preşedinte

Comments