Comunicate‎ > ‎

Ministerul Afacerilor Externe reactionează la sesizarea MediaSind către Consiliul Europei!

postat 30 mar. 2016, 02:52 de Office Mediasind   [ actualizat la 31 mar. 2016, 03:36 ]
În urma sesizării Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor şi Asociaţia Europeană a Jurnaliştilor au alertat Consiliul Europei  pe Platforma pentru promovarea protecției jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor (vezi aici) în legătură cu intenţia preşedintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, susţinută de către un grup de deputaţi şi senatori, de a modifica Legea nr 41/1994 pentru a asigura suportul juridic necesar declarării insolvenţiei în Societatea Română de Televiziune SRTV.

Platforma pentru promovarea protecției jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor este un proiect al Consiliului Europei care are drept scop monitorizarea încălcării libertății de expresie și a libertății mass-media, precum și a amenințărilor la siguranța jurnaliștilor. 

 
https://sites.google.com/a/mediasind.ro/mediasind/comunicate-1/ministerulafacerilorexternereactioneazalasesizareamediasindcatreconsiliuleuropei/Scrisoare%20Min%20Externe.jpg?attredirects=0
În urma acestei alerte, la sesizarea Secretariatului Consiliului Europei, ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu (foto Agerpres) a transmis o scrisoare Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor în care solicită un punct de vedere oficial cu privire la modificarea legislativă amintită. "Doresc să supun atenției dumneavoastră faptul că, recent, pe Platforma pentru promovarea protecției jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor de pe site-ul Consiliului Europei a fost postată o alertă referitoare la situația Televiziunii Române. Aceasta a fost introdusă la cererea Federației Internaționale a Jurnaliștilor și a Asociației Europene a Jurnaliștilor și vizează pachetul de amendamente la Legea 41/1994 care ar putea aduce TVR în situația de insolvență. Astfel, în opinia acestor asociații, demersul legislativ reprezintă o amenințare la adresa independenței postului public de televiziune. Inițiativa FIJ/AEJ are la origine o solicitare de sprijin din partea Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind. Menționăm faptul că includerea României, alături de state precum Azerbaidjan, Federația Rusă, Turcia, pe site-ul specializat al Consiliului Europei este de natură să plaseze țara noastră într-o postură incomodă, care contravine poziției oficiale a autorităților pe tema respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului... Având în vedere cele de mai sus, vă adresăm rugămintea de a ne transmite un punct de vedere oficial pe subiectul menționat, pentru a putea fi transmis Secretariatului Consiliului Europei și postat pe site-ul Platformei pentru promovarea protecției jurnalismului.”  – se arată în scrisoarea ministrului de externe.

Aceeaşi scrisoare a fost adresată şi Senatului României. Călin Popescu Tăriceanu consideră că solicitarea Consiliului Europei este „generată de greșita înțelegere din partea unor asociații a jurnaliștilor referitoare la demersul pe care îl facem în Senat cu privire la completarea legii de funcționare a TVR. Procedura de insolvență nu este obligatorie."

Discursul şefului Senatului poate fi suspectat de ipocrizie pentru că, în repetate rânduri, atât el, cât şi alţi politicieni, au clamat insolvenţa ca unică soluţie de redresare a instituţiei. Într-o emisiune la TVR, acesta declara  că „Văzând situația de săptămâna trecută de la Parlament, astăzi pot să vă spun că am avut o reuniune cu specialiști în insolvență. După părerea mea aceasta este singura soluție fezabilă în acest moment. Este un pachet de măsuri care trebuie luate de urgență. Iar proiectul de modificare a legii prevede paşii prin care se poate ajunge la insolvenţă.

În consecinţă, nu este vorba despre „o înţelegere greşită” din partea SRJ MediaSind a proiectului de lege întocmit de politicieni,  iar demersul nostru la instituţiile internaţionale este pe deplin justificat, pentru că insolvenţa în instituţiile publice de presă este inacceptabilă, întrucât conduce la cenzură.(vezi aici)

Poziţia SRJ MediaSind este susţinută atât de Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind (vezi aici), cât şi de Federaţia Europeană a Jurnaliştilor. Aflat în Bucureşti în perioada 16-18 martie 2016, secretarul general al FEJ, Ricardo Gutierrez, transmitea următorul mesaj:

“Sentimentul nostru este că există o dorinţă de a distruge serviciul public de audio vizual din România. Cei care lucrează în aceste instituţii nu trebuie să plătească preţul unei gestiuni haotice. Puteţi să contaţi pe noi (Federaţia Europeană a Jurnaliştilor-n.n.)că vom face toate demersurile în cadrul european pentru a vă sprijini. Am sesizat, în legătură cu această problemă, Confederaţia Europeană a Sindicatelor și Comisia de dialog social din domeniul audiovizual din cadrul Comisiei Europene. Am denunţat, deja, proiectul de lege în ceea ce priveşte insolvența, în Consiliul European si am început discuţiile cu EBU (European Broadcasting Union-n.n). Cele 47 de ţari din Consiliul Europei au fost informate de FEJ în legătură cu ameninţarea care planează asupra servciului audio vizual din România prin această lege a insolvenţei. Secretarul general al Consiliului Europei va cere explicaţii oficiale ambasadorului României la Consiliul Europei. Guvernul Român va trebui să dea explicaţii.” (vezi aici)

 

Departament Comunicare SRJ Mediasind                          Bucureşti, 30 martie 2016