Scrisoare deschisa adresata Presedintilor Parlamentului European Domnilor Presedinti: Jerzy BUZEK Presedinte Parlament European, Joseph DAUL, Martin SCHULZ, Guy VERHOFSTADT, Rebecca HARMS, Daniel COHN-BENDIT, Michał Tomasz KAMIŃSKI, Lothar BISKY, Francesco Enrico SPERONI, Nigel FARAGE Organizatiile semnatare resping si condamna concluziile integrate in Strategia Nationala de Aparare a Tarii a Romaniei, conform carora presa reprezinta o vulnerabilitate la adresa securitatii nationale. Strategia a fost initiata de Presedintia Romaniei, adoptata de Consiliul Superior de Aparare al Tarii (CSAT) si inaintata in data de 23 iunie 2010 Parlamentului Romaniei. Conform Strategiei Nationale de Aparare, “fenomenul campaniilor de presă la
comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de
informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi
de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură
economică sau în relaţia cu instituţii ale statului" reprezintă o
vulnerabilitate a Romaniei.
Avand la baza aceste argumente, reprezentantii
Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR) si ai Federatiei
Romane a Jurnalistilor MediaSind, sustinuti de Federatia Europeana a
Jurnalistilor au prezentat in data de 2 decembrie 2010, in plenul Comisiei PETI, o petitie prin care
au sustinut ca introducerea prevederilor referitoare la activitatile mass-media
in Strategia de Aparare a Tarii incalca Art.11 din Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene, Art.10 din Conventia Europeana a Drepturilor
Omului, Art. 6 din Versiunea consolidata a Tratatului privind Uniunea Europeana
si intra in contradictie cu Hotararea Handyside pronuntata de Curtea Europeana
a Drepturilor Omului in data de 7 decembrie 1976. Art.195 din Regulamentul Parlamentului European prevede ca „o comisie poate vota în mod valabil în cazul în care un sfert dintre membrii care o compun sunt efectiv prezenţi; cu toate acestea, în cazul în care o şesime dintre membrii care o compun solicită acest lucru înainte de începerea votării, votul este valabil numai cu participarea majorităţii membrilor comisiei”. Cu toate acestea petiţia semnata de Mediasind si CSDR a fost declarata închisa cu votul a 16 eurodeputaţi ai Grupului Partidului Popular European (PPE), desi acest grup avea dreptul doar la 12 membri în comisie. Mai mult, conform articolului 195, pentru ca votul să fie valabil, PPE avea nevoie de 18 voturi, respectiv, jumătate plus unu din totalul voturilor. Deoarece inchiderea acestei petitii ar putea constitui un precedent periculos pentru alte state membre ale Uniunii Europene, va rugam sa analizati procesul de vot din cadrul Comisiei PETI, din data de 2 decembrie. De asemenea, va rugam sa recomandati ca petitia in cauza sa fie declarata deschisa pana la aprobarea Strategiei Nationale de Aparare a Tarii in Parlamentul Romaniei iar, in functie de rezultatul acestui vot, Comisia de Petitii sa decida in consecinta. Active Watch – Agentia de Monitorizare a Presei Centrul pentru Jurnalism Independent Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatii Conventia Organizatiilor de Media Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania Centrul de Resurse Juridice Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind Patronatul Presei din Romania Romedia Uniunea Jurnalistilor Maghiari din Romania Uniunea Ziaristilor Profesionisti Asociatia Profesionistilor din Presa Cluj Asociatia Patronala a Editorilor Locali - APEL |
Comunicate >