Federația
Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind cere Preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge Legea
privind eliminarea a 102 taxe, inclusiv taxa radio tv, adoptată astăzi, 25 octombrie 2016, de către
Parlamentul României. Considerăm că
eliminarea taxei radio - tv este un atac
direct la adresa unui pilon important al democraţiei, libertatea de exprimare. Practic, prin eliminarea taxei radio tv, gradul de
subordonare faţă de puterea politică a Societăţii Române de Radiodifuziune şi
Societăţii Române de Televiziune va fi total. Această lege, odată promulgată,
ar întoarce România în anii regimului communist, când întreaga presă era
controlată de partid.
Credem că acest demers este unul populist-electoral întrucât eliminarea taxei radio-tv şi susţinerea acesteia prin bugetul de stat nu va degreva populaţia de plata unei taxe, deoarece echivalentul ei va fi suportat tot de cetăţeni, Guvernul fiind obligat să majoreze alte taxe pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare ale celor două instituţii. Federația FAIR-MediaSind face un apel la raţiune şi cere tuturor forţelor politice să împiedice adoptarea acestei legi. FAIR-MediaSind solicită implicarea Preşedintelui României în vederea contestării la Curtea Constituţională ale acelor prevederi profund antidemocratice, privind eliminarea taxei radio tv din lege. FAIR-MediaSind solicită sprijin de urgenţă tuturor organizaţiilor internaţionale la care este afiliată: Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, Union Global Union, Federaţia Internaţională a Muzicienilor şi Federaţia Internaţională a Actorilor. FAIR-MediaSind mizează în continuare pe aceeaşi susţinere din partea Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, pentru a continua demersurile începute pe lângă Consiliul Europei, Parlamentului European şi Comisiei Europene. Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind Bucureşti, 25 octombrie 2016 |
Comunicate >