București,
3 mai 2011. „În România, presa este liberă. Orice formă de cenzură este intrezisă.”
Acesta este primul articol al proiectului de Lege a presei depus, cu ocazia Zilei
Mondiale a Libertății Presei, de douăsprezece organizații nonguvernamentale
Președintelui Camerei Deputaților, Doamna Roberta Anastase și Președintelui Comisiei pentru drepturile
omului, minorițăți și culte din Senat, Domnul Gyorgy Frunda. Propunerea de
proiect de lege va fi prezentată astăzi și Președintelui Senatului Românei, Domnul
Mircea Geoană.
Proiectul de lege vine ca răspuns la solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități din Senatul României, adresată organizațiilor profesionale din media, de a prezenta propuneri de reglementare a profesiei de jurnalist până la data de 3 mai 2011.
„Noi nu susținem o lege a presei și tocmai de aceea am propus un proiect în care, în primul articol, se spune că presa este liberă. Nu negăm însă că presa din România are probleme. În cadrul întâlnirii de astăzi de la Parlament am decis să continuăm discuțiile pentru a încerca să identificăm pârghiile care ar putea avea un efect real, pozitiv. De exemplu, noi ne gândim la intervenții care să prevină concentrarea excesivă a proprietății în mass-media și la instrumente care să consolideze relația ziaristului cu angajatorul”, a declarat Mircea Toma, președintele ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, la finalul întrevederii.
Proiectul mai prevede că “asociațiile profesionale pot adopta norme de autoreglementare privind practica jurnalistică sau practicile profesionale” și că “fiecare instituție media poate adera la aceste reglementări sau își poate adopta norme specifice de autoreglementare”.
„Nu credem într-un proiect de lege care să îi protejeze pe jurnaliști. Din experiența ultimilor douăzeci de ani, toate proiectele care și-au propus asta au sfârșit prin a îngrădi, într-un fel sau altul, libertatea de exprimare. Jurnaliștii sunt cei care trebuie să se protejeze pe ei înșiși prin responsabilizare, a declarat Ioana Avădani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent. “Presa responsabilă este liberă, profesionistă și aptă să se auto-reglementeze. De aceea, este nevoie să încurajăm libertatea, profesionalizarea și autoreglementarea presei. Responsabilizarea jurnaliștilor nu se poate face prin noi legi. Creșterea standardelor profesionale și promovarea valorilor în profesie se poate face doar din interiorul bresei, prin asumarea și implementarea de coduri deontologice și de mecanisme viabile de autoreglementare. Prin autoreglementare, jurnaliștii vor avea un control mai mare asupra profesiei, libertatea presei se va consolida și astfel, societatea românească își va vedea servite mai bine interesele”, se arată în expunerea de motive ce însoțește propunerea de proiect de lege a presei.
Proiectul de lege este susținut de ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI); Asociația Patronală a Editorilor Locali din România (APEL), Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC), Asociația Jurnaliștilor din România (AJR), Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind, Societatea Jurnaliștilor „Dunărea de Jos”, Galați, Brăila și Tulcea, Federația Sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune, Uniunea Jurnaliștior Maghiari din România (MURE), Asociația Editorilor de Presă OnLine și Convenția Organizațiilor de Media. -proiect- Art. 1 – (1) În România, presa este liberă. Orice formă de cenzură este intrezisă. (2) Constituie cenzură orice formă de interzicere sau împiedicare, inclusiv pe cale judecatorească, de publicare a unui material jurnalistic, în intregime sau în parte, într-o singura apariție sau în serial. Art. 2 - Libertatea presei nu poate fi restransă pentru protejarea unui alt drept, interes sau valoare socială decât dacă restrangerea este prevazută de lege, este proportională cu scopul urmărit și este necesară într-o societate democratică. Art. 3 – Asociațiile profesionale pot adopta norme de autoreglementare privind practica jurnalistică sau practicile profesionale. Fiecare instituție media poate adera la aceste reglementari sau își poate adopta norme specifice de autoreglementare. Art. 4 – La data intrării in vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr. 3/1974 – legea presei din Republica Socialistă România, precum și orice alte prevederi contrare. Art. 5 – Prezenta lege intra în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Romaniei Lista de susținători: ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei Centrul pentru Jurnalism Independent - CJI Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație - CRJI Asociația Patronală a Editorilor Locali din România - APEL Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj – APPC Asociația Jurnaliștilor din România – AJR Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind Societatea Jurnaliștilor "Dunărea de Jos", Galați, Brăila și Tulcea Federația Sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune Uniunea Jurnaliștior Maghiari din România - MURE Convenția Organizațiilor de Media Asociația Editorilor de Presă OnLine Expunere de Motive Studiu de impact |
Comunicate >