Comunicate‎ > ‎

Preşedintele Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, Jim Boumelha, vine în România!

postat 21 apr. 2013, 23:07 de Office Mediasind   [ actualizat la 21 apr. 2013, 23:19 ]
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES împreună cu Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind organizează în data de 26 aprilie 2013, la Palatul Parlamentului, dezbaterea „Presa în criză. Modele de business în instituţiile media”, avându-l ca invitat special pe Jim Boumelha (foto), preşedintele celei mai mari organizaţii a jurnaliştilor din lume, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor (FIJ).
 

La eveniment vor participa primul ministru al României, Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, europarlamentari, preşedinţi ai organizaţiilor sindicale, patronale şi profesionale din domeniul mass-media, directori ai instituţiilor publice şi private din presă, jurnalişti şi reprezentanţi ai corpului didactic.
 
Temele propuse spre discuţie sunt:
 
1.Instituţiile media publice. Finanţare şi perspective strategice.
2.Rolul mass-media în societate. Utilitatea implicării statului în reglementările mass-media.
3.Mass-media: public versus privat. Concurenţă sau parteneriat?
4.Dialogul social în mass-media. Importanţa sa în perioada de criză economică.

 
 
Federaţia Internaţională  a Jurnaliştilor (FIJ) este cea mai mare organizaţie a jurnaliştilor din lume, reprezentând peste 500.000 de jurnalişti din peste 117 state. Din anul 1926, FIJ luptă pentru drepturile sociale şi profesionale ale jurnaliştilor din toate sectoarele mass-media – ziare, radio, televiziune, online sau agenţii. FIJ vorbeşte în numele jurnaliştilor în cadrul Naţiunilor Unite, iar prin grupul său european, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, reprezintă jurnaliştii în cadrul Parlamentului European şi al Comisiei Europene. FIJ îşi are sediul la Bruxelles şi birouri regionale la Caracas, Dakar şi Sydney. Preşedinte al FIJ este Jim Boumelha, ales pentru al doilea mandat consecutiv.Jim Boumelha şi-a început cariera în jurnalism în anul 1979. Timp de 12 ani a redactat articole, a transmis corespondenţe şi a făcut interviuri. A colaborat cu “The Guradian” şi “Tribune”. De asemenea, publică cu regularitate articole în paginile publicaţiilor sindicatelor. În 1992 este ales preşedinte al Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor din Marea Britanie şi Irlanda şi membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ). După 15 ani de activitate în cadrul FIJ, Jim Boumelha este ales, la Congresul de la Moscova din 2007, preşedinte al organizaţiei, fiind reales după 3 ani la Cadiz, Spania. 

 
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este instituţie publică autonomă de interes naţional, independentă din punct de vedere editorial, sub controlul Parlamentului României, care se ocupă cu producerea şi livrarea de ştiri şi servicii multimedia (foto, grafice, audio), documentare, monitorizare de presă şi baze de date pentru instituţiile statului, mass-media şi companii private. AGERPRES este o prezenţă remarcată şi remarcabilă în informarea corectă a opiniei publice prin transmiterea de informaţii de presă prompte, în condiţii de transparenţă şi deplină obiectivitate, în beneficiul societăţii româneşti în ansamblul ei. AGERPRES, un model de profesionalism şi integritate în presa românească, îşi menţine poziţia de lider pe piaţa media din România.
 
Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind este organizaţia sindicală reprezentativă a jurnaliştilor din România. Peste 9.000 de angajaţi care lucrează în industria mass-media din România sunt membri ai sindicatelor  din presa scrisă, radio, televiziune, edituri, tipografii şi difuzare, afiliate la FRJ MediaSind. Înfiinţată în anul 2004, FRJ MediaSind a reuşit, împreună cu Patronatul Presei din România – ROMEDIA şi Uniunea Naţională a Patronatului Român – UNPR, să semneze, pentru prima dată în istoria presei din România, un document ce reprezintă „piatra filozofală” a întregului eşafodaj din mass-media – Contractul Colectiv de Muncă din Mass-Media.  FRJ MediaSind se află printre iniţiatorii Codului Deontologic al Jurnalistului, ataşat Contractului Colectiv de Muncă din Mass-Media, document care include şi clauza de conştiinţă. FRJ MediaSind este membru cu drepturi depline al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ) şi Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (FEJ). În această calitate, FRJ MediaSind întocmeşte rapoarte pentru domeniul presei ale căror concluzii sunt prezentate în raportul global al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi al instituţiilor Uniunii Europene.