Comunicate‎ > ‎

ReStart - pentru un jurnalism de calitate, în sprijinul studenţilor gălăţeni!

postat 19 mai 2016, 06:32 de Office Mediasind   [ actualizat la 19 mai 2016, 06:47 ]
Universitatea Danubius din Galaţi a devenit  partener oficial în cadrul Proiectului ReStart - pentru un jurnalism de calitate.  Acordul de parteneriat a fost semnat astăzi, 19 mai 2016, de către rectorul Universităţii Danubius din Galaţi, Andy Puşcă şi preşedintele Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind, Cristi Godinac, cu ocazia evenimentului  US Career Day - Ziua porţilor deschise, în prezenţa unui public format din sute de liceeni,zeci de studenţi şi invitaţi din mediul academic internaţional.

Proiectul ReStart – pentru un jurnalism de calitate  a fost lansat  anul acesta, în data 3 mai, de către SRJ MediaSind, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei,fiind inspirat de conceptul  The Ethical Journalism Initiative promovat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor. Proiectul se adresează studenţilor din universităţile românești ce vor să se implice în promovarea unui jurnalism de calitate.

Proiectul–pilot  a fost lansat tot la Universitatea Danubius împreună cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, în urmă cu doi ani (vezi aici).  În acest timp,  studenţii instituţiei au fost familiarizaţi de către  specialişti AGERPRES şi MediaSind cu principiile profesiei de jurnalism şi cu normele Codului Deontologic al Jurnalistului. Având un real succes, proiectul a fost exptins acum şi la celelalte universităţi din ţară.  

ReStart urmăreşte ca  studenții să intre în contact nemijlocit cu exigențele meseriei de jurnalist, prin participarea efectivă la activități redacționale, prin  redactarea de ştiri sau realizarea de fotografii ori materiale video.

Studenţii care vor fi selectaţi să participe la proiect vor primi legitimaţii de voluntari AGERPRES, iar cele mai bune articole, fotografii sau materiale video, vor fi postate pe site-ul www.mediasind.ro, pe site-urile partenerilor naţionali/internaţionali, pe site-urile universităţilor participante, și vor fi promovate în presă.

Universităţile şi instituţiile de presă care doresc să se alăture proiectului, care se va desfășura timp de un an, în perioada 3 mai 2016 - 3 mai 2017,  ne pot contacta la adresa de mail: restart@mediasind.ro, până la data de 1 iunie 2016.

Înfiinţată în anul 1992, Universitatea  Danubius din Galaţi îşi conturează din ce în ce mai mult profilul unei instituţii de învăţămând superior modern, antreprenorial, open şi online, adaptată provocărilor educaţiei globalizate.

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1927, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media al proiectului ReStart. 

Departament Comunicare SRJ MediaSind                                         Galaţi, 19 mai 2016