În urma sesizării oficiale transmise de către Sindicatul Român al Jurnaliștilor
MediaSind împreună cu filiala MediaSind TVR privind comportamentul huliganic al coordonatorului cu
atribuții de Director al Direcției Știri din Societatea Română de Televiziune,
Cătălin Prisacariu, față de jurnalista Magdalena Moreh, membrii Consiliului de
Administrație au discutat astăzi, în ședința CA, acest caz grav de încălcare a legislației
muncii și a deontologiei profesionale. Înțelegând gravitatea situației,
președintele-director general, Dan Cristian Turturică, a anunțat membrii CA și pe
președintele MediaSind TVR prezent la ședință, că începând de marți, 30 august
2022, Cătălin Prisăcariu nu va mai fi angajatul instituției publice de presă.
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împreună cu filiala MediaSind TVR au solicitat ieri, 25 august 2022, conducerii TVR demiterea de urgență a lui Cătălin Prisăcariu din funcția de șef al Știrilor TVR și convocarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea concedierii agresorului după ce au luat act de sesizarea membrului de sindicat din Societatea Română de Televiziune, Magdalena Moreh. Aceasta a semnalat MediaSind comportamentul incalificabil al lui Cătălin Prisăcariu, coordonatorul interimar cu atribuții de Director al Direcției Știri: (...) Imediat, dl director Prisacariu a lansat o cascadă de injurii şi calomnii. Vă dau câteva exemple: “eşti o incompetentă”, „o incompetentă nenorocită”, „nu faci nimic”, “voi, la externe, nu faceţi nimic”, „marş, panaramă”, „ieși afară, panaramă”, “marș de aici”, “marş acasă” (în condiţiile în care mai aveam de stat nişte ore până la sfârşitul programului). Cuvintele “marş” şi “panaramă” au fost repetate de cel puţin 8-10 ori. La adresa mea, desigur. Dl.director a avut această ieşire de faţă cu producătorii şi cu colega mea de la externe Cuvintele incalificabile pe care mi le-a adresat dl.Prisacariu şi atitudinea plină de dispreţ faţă de eforturile depuse de mine şi de colega mea de tură, mi-au provocat: tahicardie, dispnee şi creşterea tensiunii arteriale. Ataşez adeverinţa medicală de la cabinetul TVR , cu starea mea post-conflict. Menţionez că sunt o persoană sănătoasă, fără antecedente de natură cardiacă sau nervoasă.” - se arată în sesizarea trimisă organizației noastre. Amintim că acest caz grav nu este singurul în care
este implicat șeful știrilor, acesta a mai jignit și a avut un comportament huliganic
și împotriva altor angajați din TVR, chiar în timpul unei ședințe de sumar
atunci când a avut o nouă criză de nervi, dar și împotriva liderilor de
sindicat (amănunte.aici: Pe această cale, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind face un apel către toți angajații care sunt amenințați, agresați, înjurați etc. de diverși șefi cu apucături huliganice să ne sesizeze de urgență pe adresa comunicare@mediasind.ro pentru a putea reacționa în consecință. Împreună suntem mai puternici! Departament Comunicare MediaSind TVR București, 26 august 2022 |
Comunicate >