News‎ > ‎

ActiveWatch: Lansare "Istoria Jurnalismului din România în date"

postat 26 nov. 2012, 23:49 de Office Mediasind   [ actualizat la 26 nov. 2012, 23:56 ]
Jurnalismul din România intră în istorie.
Enciclopedia cronologică „Istoria Jurnalismului din România în date” a fost lansată luni, 26 noiembrie, la Palatul Şuţu – Muzeul Municipiului Bucureşti.
 
Lucrarea, coordonata de conf. dr. Marian Petcu, cuprinde informaţii din perioada 1731 – 2011, cu privire la: peste 18.000 de publicatii periodice, radiouri, televiziuni, agentii de presa; legislaţia presei; 33.500 de jurnalisti, publicişti, editori şi numeroase alte evenimente, precum greve ale jurnaliştilor, conferinţe si congrese, conflicte.
 
În continuare, un interviu cu cercetatorul Marian Petcu, omul care a avut entuziasmul şi „nervii” să coordoneze această lucrare.
 
 
Cum a prins contur ideea realizarii unei Istorii a jurnalismului din România în date? Ce v-a determinat sa coordonati aceasta lucrare si qui prodest?
 
Am gândit acest proiect în anul 2008, dupa ce am constat ca o obsesie mai veche a mea – Tratatul de istorie a presei române – nu va fi realizat, deoarece nu avem specialisti în acest domeniu. La noi s-au ocupat de presa istoricii literari, ceea ce a fost mai mult rau decât bine, în sensul ca a fost privilegiată presa literară. Or, şi aici şi aiurea, presa de informare (numita şi de mare tiraj sau de reportaj) a contat într-o mai mare masură în progresul societăţii, în democratizarea ei. Adică, exact presa ignorată de cercetători.

Nu metafora a facut buni cetateni, votanţi competenţi, ci informaţia. Deci, se cuvenea sa reparăm o eroare. Încă ceva important – la noi, istoricii de profesie nu au gasit presa vrednică de a deveni obiect al cercetării. Li s-a părut un domeniu lipsit de importanţa şi au continuat să sacralizeze arhivele. Mi se pare o eroare greu scuzabilă – ziarele, revistele sunt documente sociale, sunt urme ale unei etape din evoluţia ţării. Pe de altă parte, deseori arhivele nu acoperă cu documente tezaurizate anumite momente, episoade din istorie. Sau chiar mint uneori  – propaganda şi sora sa cenzura au afectat ani multi evoluţia noastră.

Cui foloseste lucrarea
? Oricărei persoane care are un minim interes pentru trecutul jurnalistic al României, indiferent de etnie, religie etc. Pentru că aici se găsesc prezentaţi rezumativ 280 de ani! Cu bunele şi cu relele lor, cu victorii şi cu eşecuri.
 
Povestiţi-ne despre cum a fost realizată această enciclopedie.
 
Volumul acesta este realizat prin contribuţia a 120 de specialişti din biblioteci publice, universităţi, arhive, foşti şi actuali jurnalişti. Să le spunem ,,contributori”, asa cum apar şi în volum. Mă refer aici la etapa de colectare a datelor.
Dar tot atâţia studenţi, masteranzi şi doctoranzi m-au ajutat în faza de prelucrare a datelor. Aşa încât a rezultat un manuscris cu circa 3.000 de pagini, adica actualele 1.414 pagini ale cărţii.
Precizez că documentarea s-a făcut de jos în sus, adică din judeţe către Bucuresti. De unde, o serie de complicaţii.
Fireşte că Editura Polirom a avut un rol important în finalizarea cărţii, de un real ajutor fiind finanţarea acordată de Ministerul Culturii prin Administraţia Fondului Cultural National.
 
Care a fost partea cea mai dificilă în elaborarea acestei lucrări şi cum aţi depăşit-o?
 
Au fost multe momente dificile, am îndurat multe umilinţe nemeritate în perioada elaborării volumului. Am avut naivitatea sa cred că bibliotecile judeţene se vor contamina de entuziasmul meu şi că vor colabora. Nu a fost aşa – jumătate dintre bibliotecile judeţene au refuzat să ne ofere informaţiile solicitate. Unele erau conduse de persoane cu o origine ştiinţifică incertă, care nu au înteles ce le cerem şi care nu aveau, în opinia mea, de ce să ocupe funcţii de directori acolo – dar, precum vedeţi, politica a intrat şi în biblioteci. Am întâlnit alcoolici care conduceau anumite biblioteci, persoane care mi-au cerut bani pentru a colabora, tot soiul de situaţii. Este vorba despre instituţii care au primit, în ani, mii de salarii şi care au dovedit că nu aveau o evidenţă a culturii scrise din judeţele lor. Fie ele biblioteci, direcţii de cultură etc. Dar, despre acestea, voi scrie altă dată.

Şi, atunci, fie am fost salvat de entuziaşti care se ocupaseră de domeniu, ba chiar publicaseră la nivel local unele monografii, liste de publicaţii etc., fie de bibliotecile universitare (a se vedea gestul remarcabil al BCU Iasi, care a intervenit fără insistenţe). Alteori am reconstituit ce s-a întâmplat într-un anumit judeţ, cu studenţii, în bibliotecile bucureştene. Presa din Bucureşti a fost prelucrată cu echipe coordonate de mine, formate în principal din studenţi, la un moment dat fiind ajutaţi de Biblioteca Academiei Române, de Consiliul National al Audiovizualului şi de alte instituţii.

Să precizez că această operă monumentală nu este finanţată de cineva, nu este un grant! Toată cheltuiala pentru corespondenţă, fotocopiere, prelucrare etc. a fost facută din salariul meu.
 
Acum, multumită dv. si colaboratorilor dv., avem o Istorie a jurnalismului din România în date. Vedeţi şi un viitor al presei? Dacă da, cum arată acesta, în viziunea dv.? Dacă nu, de ce?
 
Cu siguranţă presa are viitor, dar un viitor pe care îl vor decide mai degrabă tehnologiile, viteza lor de modernizare, decât jurnaliştii. Asistăm la o schimbare de paradigmă, la o reconfigurare a proceselor de colectare, prelucrare, diseminare şi de consum al informaţiilor. Se atomizează audientele, se multiplică de o manieră ce nu putea fi imaginată până de curând posibilitaţile de comunicare. Se produce o confuzie între cel care are informaţia, cel ce o diseminează şi cel ce o receptează. Ei bine, aceasta confuzie poate obosi, poate satura şi chiar genera respingere.
Oricum, în etapa aceasta de consum nonşalant de media, cercetările de audienţă sunt mai neputincioase ca oricând.
Riscul major acum este acela de a pierde o audienţă pretioasă, pe care nu o vei mai aduce niciodată înapoi. Presa trebuie sa revină la informaţia instrumentală, să reabiliteze ştirea, reportajul, interviul autentic. 
 
 
Marian Petcu – CV
 
Marian Petcu s-a născut la 15 iulie 1961, în Buzescu – Teleorman. Studii liceale în Alexandria, universitare / doctorale la Universitatea din Bucureşti. Doctor în sociologie, conferenţiar la Departamentul de Antropologie culturală si comunicare, Universitatea din Bucureşti. A lucrat ca jurnalist în perioada 1991-1995, apoi cadru didactic la Institutul National de Informaţii din Bucuresti. Membru al Societăţii de Ştiinte Istorice din România si al Asociaţiei Sociologilor din România.
A publicat volumele: 10 teme de istorie a jurnalismului (Editura Ars Docendi, 2012); Istoria jurnalismului si a publicităţii în România (Editura Polirom, 2007); Jurnalist în România – istoria unei profesii (Editura Comunicare.ro, 2005); O istorie ilustratã a publicitãtii românesti (Editura Tritonic, 2002); Sociologia mass-media (Editura Dacia, 2002); Tipologia presei românesti, (Institutul European, 2000); Puterea si cultura. O istorie a cenzurii (Polirom, 1999) s.a.m.d.
A publicat studii si cercetari în revistele Destin românesc (Chisinau); Revista Româna de Jurnalism si Comunicare (Bucuresti), Revista româna de istorie a presei (Cluj Napoca), Journal for the Study of Religions and Ideologies, Philobiblon si  ME.doc (Cluj Napoca), ESSACHESS. Revue interdisciplinaire de sciences humaine et sociales (Iasi), Tyrageţia (Chişinău), Revista română de sociologie (Bucureşti) şi altele.

A fondat şi condus reviste ştiinţifice, a prefaţat mai multe volume de specialitate.
Iniţiator al Asociaţiei Române de Istorie a Presei, al congreselor naţionale de istorie a presei, participant la numeroase conferinţe de specialitate. Prezent în bazele de date: Publicistică sociologică românească din 1944 până în prezent şi Bibliografia istorică a României, vol. XI (2004-2006), Academia Română.
 
Interviu realizat de Maria Adriana Popa pentru blogul  ActiveWatch

Comments