News‎ > ‎

Agerpres: Peste 100.000 de sindicalişti şi locuitori ai Capitalei protestează, potrivit liderilor de sindicat, în Piaţa Constituţiei

postat 27 oct. 2010, 03:36 de Office Mediasind   [ actualizat la 3 nov. 2010, 01:00 ]
Agerpres, Miercuri, 27 Octombrie 2010 13:01 

Coloana de protestatari a ajuns în Piaţa Constituţiei

foto: agerpres:
Mitingul convocat de centralele sindicale s-a mutat miercuri, din Piaţa Victoriei în Piaţa Constituţiei, în timp ce în clădirea Parlamentului se desfăşoară dezbaterile asupra moţiunii de cenzură, de al cărei rezultat depinde soarta guvernului Boc.

'Dorim ca astăzi să cadă Guvernul Boc şi să înceapă o nouă etapă pentru România', a declarat Victor Ponta preşedintele PSD, la intrarea în Piaţă alături de coloanele de sindicalişti.


În timp ce miile de sindicalişti din faţa coloanei au intrat în Piaţa Constituţiei, sindicaliştii de la Cartel Alfa, care închid coloana, se află deja în Piaţa Romană.

Protestatarii cer demisia guvernului, pe fondul nemulţumirii generate de măsurile de austeritate. La miting sunt prezenţi, potrivit liderilor sindicali, circa 80.000 de oameni, în timp ce confederaţiile sindicale spuneau că vor aduce în Capitală peste 100.000 de oameni.

Acţiunile de protest au început încă de dimineaţă în Piaţa Victoriei unde s-au adunat şi au manifestat circa 60.000 de sindicalişti veniţi din mai toate judeţele ţării.

Mitingul de protest - cel mai mare din anii 90 până în prezent - este organizat de cele cinci confederaţii sindicale şi susţinut de partidele politice. De altfel, la marşul pornit din faţa Guvernului spre Piaţa Constituţiei s-au aflat şi preşedintele PSD, Victor Ponta, însoţit de mai mulţi lideri ai acestei formaţiuni politice.

Protestatarii au anunţat că vor rămâne în Piaţa Constituţiei până la aflarea rezultatului votului moţiunii.

Sindicaliştii prezenţi la mitingul din Piaţa Constituţiei vor urmări lucrările Parlamentului, dezbaterea şi votarea moţiunii pe două ecrane mari de televizor.AGERPRES

Coloana protestatarilor este deschisă de reprezentanţii CNSLR Frăţia, dar şi de lideri ai Partidului Social Democrat, între care preşedintele partidului, Victor Ponta, vicepreşedinţii Marian Vanghelie, Robert Negoiţă, Dan Nica, secretarul general Liviu Dragnea, purtătorul de cuvânt Radu Moldovan, deputaţii Carmen Moldovan, Oana Niculescu-Mizil, Mircea Drăghici, dar şi europarlamentarii Rovana Plumb, Adriana Ţicău, Cătălin Nichifor, Viorica Dăncilă.

În Piaţa Romană, alţi sindicalişti s-au alăturat coloanei de protestatari care vor parcurge apoi bulevardul Magheru până la Piaţa Unirii, înainte de a se opri în Piaţa Constituţiei, unde acţiunea de protest este programată să dureze până la ora 19,00.

Înainte de a pleca în marş spre Parlament, protestatarii au participat la un miting, în Piaţa Victoriei, la care sindicaliştii au protestat faţă de măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc.

"Suntem aici în Piaţă pentru a striga 'Jos Guvernul'. Niciodată în aceşti 20 de ani nu am avut parte de un guvern atât de absurd şi dictatorial. A venit ziua libertăţii şi le cerem să plece. Ce a făcut acest guvern pentru noi? Ne-a dat afară cu zecile, ne-au tăiat salariile cu 45%, vor să impoziteze pensiile să ne moară bătrânii de foame. Vor să modifice Codul Muncii, să modifice contractul colectiv de muncă, să desfiinţeze mişcare sindicală pentru a nu mai avea opoziţie. Le-am cerut să fim parteneri, le-am oferit soluţii, iar ei ne-au întors spatele. Nu aici, în Piaţa Victoriei, îi vom da jos, va trebui să mergem la Parlament, să-i huiduim, iar astăzi este momentul ca acest Guvern, prin votarea moţiunii, să plece. Nu vom pleca din Piaţa Constituţiei până nu vom avea o veste mare pentru România, pentru acest popor", a afirmat preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, în discursul său.

În numele sindicaliştilor din confederaţia Meridian a luat cuvântul primul vicepreşedinte Ion Albu.

"Acum cinci luni eram împreună aici, de atunci nu au rezolvat nimic. Am revenit pe aceleaşi revendicări, iar ei, guvernanţii, ne spun că suntem manipulaţi. Hai să le spunem toţi de ce suntem aici: Jos Guvernul! Facem un apel la parlamentarii puterii să nu se ascundă şi să voteze moţiunea pentru a da jos acest guvern incompetent", a afirmat liderul confederaţiei Meridian.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat că românii trăiesc una dintre cele mai negre perioade ale României şi au ''cel mai prost guvern din ultimii 20 de ani''. ''Am ieşit în stradă, în 1989, sute de mii de români pentru ca după 20 de ani să nu avem dreptul să criticăm şi să ne spunem punctul de vedere şi să ne cerem drepturile. Avem un guvern al terorii, al minciunii. Au făcut eforturi substanţiale să nu fim în piaţă, au căutat să ne dezbine. Ştiu să mintă, să dezbine, dar nu să găsească soluţii pentru a scoate ţara din criză. Avem o zi lungă. Azi bătălia este departe de a fi finalizată, pentru că o mână de impostori se agaţă de putere. Ei vor să ne dea afară din ţară, dar noi le spunem să plece ei, de aceea vă rugăm să fiţi uniţi pentru că numai astfel putem să dăm jos guvernul Boc", a afirmat Dumitru Costin.

Preşedintele Cartel ALFA, Bogdan Hossu, a anunţat că sindicaliştii adunaţi în Piaţa Victoriei vor să reamintească guvernanţilor că "nu mai trăim în comunism, cu un singur partid".

"Ne-am adunat în acestă piaţă să reamintim guvernanţilor că nu mai trăim în comunism, cu un singur partid. Dacă astăzi nu se va vota moţiunea, atunci îi vom închide pe ei în sediul guvernului, să-şi facă ţara lor, iar noi ne vom face o Românie liberă, în care să trăiască în libertate 22 de milioane de români. Am încercat să deschidem un dialog cu ei, să conturăm un program pentru relansarea economiei pentru cererea de locuri de muncă, dar au refuzat. Până şi FMI nu înţelege cum un guvern care ar trebui să respecte constituţia încalcă prin legi şi acte normative Constituţia. Pentru aceasta trebuie să-şi dea demisia astăzi'', a spus Bogdan Hossu.

El a adresat un apel parlamentarilor să voteze aşa cum vrea poporul.

Mitingul din Piaţa Victoriei s-a încheiat fără incidente între protestatari şi forţele de ordine. AGERPRES


Sindicaliştii aşteaptă votul moţiunii în Piaţa Constituţiei

Agerpres, Miercuri, 27 Octombrie 2010 14:33:

foto agerpres:
Peste 100.000 de sindicalişti şi locuitori ai Capitalei protestează, potrivit liderilor de sindicat, în Piaţa Constituţiei, cerând demisia Guvernului Boc. Rând pe rând, reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale, inclusiv studenţi, au luat cuvântul de la tribuna din Piaţa Constituţiei.

"Suntem aici pentru că murim de foame, suntem aici nu din decizii politice", a spus Marius Petcu, preşedinte CNSLR Frăţia.

Vorbind în numele Blocului Revoluţionarilor, Dorin Maior a făcut o paralelă între Revoluţia din 1989 şi ziua de azi. "Dacă în decembrie am dărâmat un dictator, azi vom dărâma şi un portocaliu". Sindicaliştii o invită în piaţă pe Roberta Anastase să numere participanţii la miting.

"Acest guvern nu ne mai reprezintă şi nici aceşti parlamentari care nu vor vota moţiunea de cenzură, am greşit că i-am ales, dar vor veni în teritoriu unde vom avea grijă de ei. Nu-i vom mai vota niciodată", a spus Liviu Apostoiu, vicepreşedinte al Cartel Alfa.

Vorbind în numele angajaţilor din învăţământ, Marius Nistor, prim vicepreşedinte al FSLI Spriu Haret, a cerut demisia ministrului Educaţiei, Funeriu.

Vorbind în numele angajaţilor din penitenciare, Sorin Dumitraşcu îl invită pe preşedintele Băsescu să vadă cum muncesc anagajaţii din penitenciare.

Ion Popescu, preşedinte al Confederaţiei Meridian, susţine că actualul guvern Boc nu are onoare, nu are principii nu respectă constituţia, nu respectă nimic în ţara asta de aceea trebuie să plece.

Nemulţumite sunt şi cadrele militare în rezervă şi retragere care, prin vocea colonelului în rezervă Dogaru, susţine că actualul executiv trebuie să plece pentru că prin deciziile luate "a batjocorit onoarea armatei române."

În piaţă pe cele două ecrane se transmit lucrările din Camera Deputaţilor. La fiecare apariţie, la tribuna Parlamentului, a unui membru din arcul guvernamental piaţa huiduie şi cere demisia primului ministru şi a preşedintelui Traian Băsescu. Sindicaliştii au decis că vor rămâne în piaţă şi nu vor mai pleca dacă moţiunea de cenzură nu trece. AGERPRES


Incidente între manifestanţi şi jandarmi în Piaţa Constituţiei

Agerpres :Miercuri, 27 Octombrie 2010 17:24

Sindicaliştii au rupt cordoanele de jandarmi de la Palatul Parlamentului producându-se o altercaţie, ceea ce a determinat Jandarmeria să intervină cu gaze lacrimogene.



Un grup de protestatari din apropierea scenei a început să arunce în jandarmi cu sticle de plastic şi pietre şi încearcă în continuare să forţeze gardurile de protecţie.

Potrivit preşedintelui Sed Lex, Vasile Marica, printre protestatari se află instigatori, fiind identificaţi şi filmaţi patru dintre aceştia şi scoşi din rândul protestatarilor. Liderii sindicali fac apel la sindicaliştii să nu fie violenţi şi să aştepte rezultatul votului pentru ca în caz contrar s-ar putea anula votul din Parlament

Un număr de 12 persoane din rândul protestatarilor participanţi la mitingul din Piaţa Constituţiei au fost reţinute de forţele de ordine pentru instigare la violenţă. Dintre aceştia, şase s-au reîntors la miting, în timp ce şase au fost duşi la o secţie de poliţie pentru declaraţii. Toţi cei 12 au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 400 şi 5.000 de lei.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru, a afirmat că până la ora 17.30 37 de persoane au avut nevoie de intervenţia echipajelor SMURD, cinci dintre acestea pentru consum de băuturi alcoolice. Zece persoane au necesitat internarea.

Mitingul organizat miercuri în Bucureşti de cele cinci confederaţii sindicale - cel mai mare din anii '90 până în prezent - s-a încheiat în jurul orei 18.00, după vestea că moţiunea de cenzură nu a reuşit să obţină votul majorităţii parlamentarilor

Protestatarii au început să părăsească Piaţa Constituţiei, anunţând că, în aceste condiţii, singura variantă rămâne greva generală.

'Moţiunea nu a trecut. Singura soluţie care a mai rămas este greva generală', a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu.

Potrivit liderilor de sindicat, peste 80.000 de pesoane au protestat miercuri în piaţa Victoriei şi în Piaţa Constituţiei împotriva măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Boc. AGERPRES



Departament comunicare FRJ MediaSind:

La acţiunile de protest participă şi membri ai organizaţiei alături de colegii din Confederaţia Sindicatelor Democratice din România - CSDR. (vezi galerie foto FRJ MediaSind):

Intrarea manifestanţilor în Piaţa Victoriei
                                                                                                          Membri ai delegaţiei CSDR si MediaSind:

                                                                                                                                                                                         


Comments