News‎ > ‎

agerpres: Liberalii din PE protestează faţă de încălcarea procedurii de vot în Comisia pentru petiţii

postat 2 dec. 2010, 16:07 de Office Mediasind
Delegaţia PNL în Parlamentul European protestează faţă de încălcarea, fără precedent, a procedurilor de vot în Comisia pentru Petiţii a PE, unde s-a dezbătut petiţia depusă de membrii Federaţiei Mediasind cu privire la includerea presei în Strategia Naţională de Apărare, la capitolul ''vulnerabilităţi'', se arată într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES.
 
Potrivit sursei citate, şefa delegaţiei liberale, Norica Nicolai, prezentă la dezbateri, a criticat dur modul în care PPE a permis înlocuirea membrilor de drept în Comisia PETI cu eurodeputaţi români. "Este jenant că cei mai mulţi membri PPE din comisie au fost înlocuiţi cu eurodeputaţi români, şi anume opt, pentru a vota în favoarea închiderii acestei petiţii. În raport cu articolul 195 al Codului de procedură al Parlamentului European, referitor la votul acordat petiţiilor, votul de azi a încălcat flagrant regulamentul. Preşedinta Comisiei pentru Petiţii, Erminia Mazzoni (PPE, Italia) a permis ca eurodeputaţii propriului grup politic, în majoritate români, să voteze. Vom sesiza Conferinţa preşedinţilor, mă refer aici la celelalte grupuri politice, în legătură cu aceasta încălcare. Dorim ca această petiţie să fie repusă pe ordinea de zi a Comisiei", a afirmat Nicolai.

Norica Nicolai a atras atenţia colegilor săi europarlamentari asupra faptului că este grav gestul făcut de unul dintre eurodeputaţii români afiliaţi PPE de a transmite Comisiei pentru petiţii a PE stenograme ale unor înregistrări telefonice.

Comunicatul mai precizează că Adina Vălean, coordonatoarea ALDE în Comisia pentru Petiţii, va înainta o scrisoare adresată tuturor liderilor partidelor politice reprezentate în PE, cu excepţia celor afiliate PPE, în care va solicita sprijinul în vederea redeschiderii petiţiei jurnaliştilor români. AGERPRES
Comments