News‎ > ‎

Bulinarii se revăd după 19 ani!!!

postat 2 iun. 2011, 07:29 de Office Mediasind   [ actualizat la 6 iun. 2011, 01:02 ]


Ion Cristoiu: De ce merg la aniversarea Bulinei Roşii


   Sîmbătă, 4 iunie 2011, la ora 15, voi fi prezent la întîlnirea prilejuită de aniversarea a 19 ani de lansarea Evenimentului zilei (Bulina Roşie). De ceva timp, Simona Ionescu, unul dintre membrii echipei de aur cu care am pornit Evenimentul zilei (Bulina roşie), duce o campanie susținută  în spaţiul virtual, dar şi în cel real, pentru a crea un soi de comunitate a celor care au lucrat la Evenimentul zilei între 1992 şi 1997. Altfel spus, cît timp m-am aflat în fruntea ziarului şi, mai ales, cît timp capul ziarului a fost tipărit sub forma unei Buline roşii.

Aşa cum au putut observa cei care au avut bunăvoinţa de a mă urmări în ziare şi la televizor, de-a lungul anilor din urmă n-am făcut caz de momentul numit Evenimentul zilei (Bulina roșie) în Istoria presei româneşti postdecembriste, dar şi în istoria presei româneşti în general. Un motiv l-ar reprezenta adevărul – mai puţin cunoscut de mulţi cititori de azi – că Evenimentul zilei e doar una dintre publicaţiile făurite de mine de-a lungul a peste patru decenii de gazetărie. Am făcut de la zero şapte publicaţii şi am refăcut din temelii şapte publicaţii şi un post TV (Realitatea din perioada patronatului lui Silviu Prigoană). Am condus cel puţin 15 instituţii de presă şi am colaborat la un număr aproape dublu. Am întreprins acest scurt bilanţ nu pentru a mă făli cu ipostaza de arhitect de publicaţii (consider mai departe gazetăria o splendidă pierdere de vreme în viaţa unui scriitor), ci pentru a arăta că sunt şi alte lovituri de presă pe care le-am dat de-a lungul timpului, decît cea numită Evenimentul zilei (Bulina roșie), ziarul cu cea mai spectaculoasă creștere de tiraj din istoria presei noastre. Pentru mulţi dintre cititorii de azi eu rămîn făuritorul Bulinei roşii. Cred însă că ar trebui să fiu pentru ei şi făuritorul Suplimentului literar-artistic al Scînteii tineretului, al noii forme a revistei Teatrul, al Secvenţei, al Zig-Zagului Magazin şi Expres Magazinului, ba chiar şi al Monitorului de Bucureşti.

Nu ăsta e însă motivul pentru care nu-mi place să invoc momentul Evenimentului zilei din viaţa mea. Sunt mulţi politicieni – de la Ion Iliescu pînă la Petre Roman – care-şi rezumă prezentul la reamintirea pisălogească a ce-au făcut şi au dres ei pe vremuri. Eu cred însă că omul trebuie să trăiască pentru a realiza lucruri în viitor şi nu pentru a le cînta pe cele realizate în trecut.

Am acceptat invitaţia Simonei Ionescu de a fi prezent la sărbătorirea Bulinei roșii (de observat că n-am participat pînă acum, în ultimii ani, la nicio sindrofie dedicată Evenimentului zilei)  dintr-un simplu motiv:

1) Evenimentul zilei (Bulina roşie) e un fragment important al trecutului nostru postdecembrist, nu numai gazetăresc, ci şi social-politic. Simona Ionescu şi-a asumat  o acţiune mai amplă decît simpla sărbătorire. Din cîte am observat, ea şi-a propus să întreţină în prezent momentul Evenimentul zilei (Bulina roşie) ca un moment de glorie al gazetăriei româneşti şi, prin asta, un moment la care ar trebui să se raporteze tinerii gazetari de azi. Asta înseamnă, pe lîngă sindrofii  precum reuniunea de sîmbătă, şi o serie de iniţiative menite a lăsa istoricilor viitori ai presei materialul necesar întreprinderii lor: amintirile celor care au lucrat la Bulina roşie, fotografii, copii după documente. Urmare a acestui efort, momentul Evenimentul zilei ar putea deveni una dintre lecţiile pe care le oferă trecutul prezentului. Ce-ar putea învăţa presa de azi, confruntată cu o gravă criză, din lecţia Bulinei roşii?

1) Condiţia de esenţă a gazetarului cuprinde în chip automat cîteva note:

a) Talentul, constînd în înzestrarea (din naştere) de a sesiza între faptele realului pe cele interesante, cu gradul superlativ al interesantului: senzaţionalul.

b) Pregătirea de specialitate, menită a pune la dispoziţia gazetarului posibilitatea de a discerne între faptele care fac o ştire şi faptele care nu fac o ştire.

c) Credinţa că a fi gazetar e cel mai important lucru din lume.

d) Corectitudinea, cea care obligă pe orice profesionist să respecte adevărul, fără a mai fi nevoie pentru asta de aşa-zisele coduri ale profesiei.

e) Convingerea că politicienii şi oamenii de afaceri alcătuiesc o altă lume decît cea a presei şi, în consecinţă, gazetarii nu trebuie să se vîre în tărîţa politicului şi a businessului.

Din nefericire, după ce Bulina roşie a fost înlăturată din capul ziarului Evenimentul zilei, echipele care s-au succedat celei iniţiale s-au străduit să arunce asupra perioadei 1992-1997 tone de dejecţii. Au vrut să-şi justifice astfel absenţa talentului de gazetar, absenţă care a făcut ca tirajul ziarului să scadă dramatic. Aceste  echipe au fluturat drept drapel zdreanţa aşa-zisului ziar de calitate, deosebit de Bulina roşie, a cărei tradiţie a fost insultată prin acuzația de  tabloid. Această zdreanță a fost rapid asumată de deontologii cu bărbuță și deontoloagele cu mustață din restul presei. Generaţiei de aur care a făcut Bulina roşie i-a urmat o generaţie de tablă. În chip logic, generația de tablă a sfîrşit prin a închina presa cîrnăţarilor. Argumentul suprem al independenţei gazetarului îl reprezintă rentabilitatea afacerii pentru patronul care a investit banii. Cîtă vreme ziarele şi televiziunile supraviețuiesc din banii cîrnățarilor, cîrnăţarii au toate motivele să pretindă gazetarilor să le presteze masaje cu condeiul și cu gura. Din nefericire, deşi ştiau că acuzaţiile aduse echipei fondatoare erau false, mulţi din echipa Bulinei roşii au tăcut, complexați de fuduliile celor care se pretindeau autori de presă zisă și intelectuală. Poate că îndrăzneaţa iniţiativă a Simoniei Ionescu va reuşi să le reamintească multora dintre cei de la Bulina roşie că au participat la făurirea unui moment de excepţie al gazetăriei româneşti.

Editorial publicat de:  www.reportervirtual.ro

Comments