News‎ > ‎

Colind...insangerat

postat 23 dec. 2010, 23:42 de Office Mediasind   [ actualizat la 23 dec. 2010, 23:50 ]

Colind... insangerat

Crăciunul din 2010 este stropit cu sângele tânărului angajat al TVR care a decis ieri să protesteze violent, riscându-și viața, chiar în timpul dezbaterilor din Parlamentul României. Cei ce hotărăsc sau au hotărât că evenimentul dramatic care a avut loc ieri în timpul discursului premierului Emil Boc nu trebuie să le strice tihna burgheză a sărbătorilor Crăciunului înseamnă că sunt niște monștri cu chip de oameni care bântuie printre noi. Niște diavoli încarnați în parlamentari, trimiși prin vot chiar de români ca să le reprezinte, vezi Doamne, interesele în cele mai înalte instituții ale statului, ne-au arătat ieri, încă o dată, pe mâinile cui a ajuns soarta noastră și țara românească.

Gestul extrem al electricianului din TVR, om cu doi copii, și cu probleme grave sociale, este gestul unui om profund afectat și disperat de măsurile nenorocite ale acestui guvern, un om devenit un exponent al milioanelor de români necăjiți, profund dezamăgiți și sfidați de actuala putere. „Pentru tine, Boc!” a strigat omul înainte de a se arunca de la balconul din Sala mare a Parlamentului României, exact în timpul discursului melițat populist al premierului României.

„Pentru tine Boc! Asta e viața pe care o trăim noi! Ne-ați ciuruit și ne-ați vândut, ne-ați ucis viitorul copiilor noștri, libertatea!” a urlat omul necăjit, arătând o bilă portocalie cu numărul 13 prin care a mai ținut să arate lumii întregi că protestul său este la adresa politicii actualului guvern, o politică socială absolut criminală, odioasă, perfidă, însoțită de o propagandă mizerabilă al cărui jeg nu mai reușește să acopere realitatea hâdă în care se zbat cei mai mulți dintre români.

Sunt cutremurată, așa cum sunt toți oamenii normali la cap și cu frică de Dumnezeu, de scenele petrecute ieri în Parlamentul României. Întâi de toate, sunt zguduită de gestul extrem al unui om care, de bine de rău, are un serviciu, dar iată că veniturile sale ca și indemnizația pentru copilul său cu handicap au fost masacrate cu inconștiență de măsurile bestiale ale acestui guvern antiromânesc. Boc, Băsescu și ai lui vor înțelege oare câtă disperare au adus în casele românilor? Dacă un angajat al TVR, cu un venit cât de cât sigur, a ajuns psihic pe marginea prăpastiei suportabilității (hotărând să-și ia viața printr-un gest care îi putea fi fatal!) ce se întâmplă oare în căminele românilor care nu au serviciu și deci nici un venit, altul decât cerșitul? Apoi sunt zguduită până la ultima fibră de reacția animalică a unora dintre parlamentarii puterii, înhăitați în acea majoritate obținută prin fraudarea votului românilor și prin șantaj politic.

I-am văzut ieri și i-am auzit continuându-și mizerabila lor dezbatere pentru moțiunea de cenzură cu care opoziția a încercat zadarnic, iată, să împiedice adoptarea Legii unice a salarizării. Ce fel de creaturi or fi acești monștri parlamentari care susțin actuala putere și care au hotărât ieri să-și continue mascarada dezbaterii lor sterile? Parlamentarii PSD și cei ai PNL se retrăseseră în semn de protest și de groază de la acele dezbateri. Cu toate acestea, Boc și ai lui și-au continuat genocidul parlamentar, deși femeile de serviciu încă mai ștergeau sângele omului disperat, îmbibat în mocheta sălii de ședințe, încercând să acopere urmele tragediei.

Doamne, Dumnezeule, în ce țară trăim dacă la 21 de ani de la Revoluția anticomunistă din Decembrie 1989 un angajat la TVR, (insist, TVR), striga disperat de pe targă „Libertate”!? În timp ce scriu aceste rânduri, conducerea TVR anunță printr-un comunicat că gestul angajatului său a fost unul „de natură personală”! Ce mai e de comentat după atâta nesimțire? Niște oameni fără suflet au ajuns să populeze și să conducă diverse instituții ale statului român și își înfig zilnic pumnalele, prin măsurile lor demente, în inimile și în speranțele românilor.

P.S. Astăzi doream să public pe acest spațiu al editorialului un colind căruia, într-o zi sper să-i dau viață. Dar în loc de colinde, românii au parte de protestele disperate ale românilor la care actuala putere este surdă. Ai milă, Doamne, de poporul român trist și necăjit, dă-le gânduri bune vrăjmașilor săi și luminează-ne pe toți să putem găsi calea cea dreaptă în bezna răutății spre care suntem împinși dușmănos să orbecăim.

Editorial publicat in Jurnal de Dambovita de Alina Mavrodin Vasiliu | alina.vasiliu@artpress.ro

Comments