News‎ > ‎

Critix.ro: Boc “l-a vândut” pe Botiş pentru a-şi asigura liniştea din partea sindicatelor?

postat 19 ian. 2011, 03:53 de Office Mediasind
Nemulţumite de discuţiile pe marginea Codului Muncii, care au loc zilnic la Ministerul Muncii, sindicatele şi patronatele au cerut ieri demisia ministrului Ioan Botiş, scrie Jurnalul Naţional.  „Nu are rost să mai pierdem vremea cu un ministru care nu ţine cont de partenerii sociali”, a spus Bogdan Hossu, preşedintele CNS „Cartel Alfa”. Marţi după-amiază, premierul Emil Boc i-a şi invitat la discuţii pe reprezentanţii confederaţiilor sindicale, la Palatul Victoria, în prezenţa ministrului Muncii.


După ce s-au văzut cu Boc la Palatul Victoria,  reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor care au participat la întâlnire au făcut unele declaraţii care par să indice o înţelegere care nu îi este deloc favorabilă lui Botiş.

"Premierul s-a arătat receptiv la propunerile noastre, a luat act de atitudinea ministrului Muncii şi de dorinţa noastră de a nu mai continua dialogul cu acest ministru şi avem convingerea că va accepta în mare parte propunerile noastre privind pachetul legilor sociale şi Codul Muncii care vor sta la baza reglementării pieţei forţei de muncă", a declarat Marius Petcu, preşedinte al CNSLR-Frăţia.

Pe de altă parte, reprezentantul Blocului Naţional Sindical, Ioan Pisc, a atras atenţia Executivului că "dacă nu va ţine cont de punctul de vedere al sindicatelor se va confrunta cu mişcări sociale rebele şi nu se va mai merge pe marşuri şi mitinguri, ci pe încetarea lucrului în toată ţara". Totodată aceasta a precizat că ministrul Ioan Botiş a asistat doar la discuţie dar nu a spus nimic.

"Ministrul Botiş a fost o piesă pe masa de şah. (...) Nu l-a certat premierul, care cred că a fost minţit ca şi noi", a spus Pisc.

Preşedintele UGIR - 1903, Cezar Corâci, a precizat că discuţiile au fost tensionate la început, dar că, după ce s-a stabilit că dialogul se va purta doar cu premierul, nu şi cu ministrul Botiş, s-a hotărât că se pot analiza punctele de vedere, notează Mediafax.

La rândul său, Nicolae Creţu, reprezentând angajaţii din CSDR, a apreciat că întâlnirea cu primul ministru i-a făcut să mai spere că în România va mai exista dialog social şi parteneri sociali, potrivit Agerpres.


ACPR, singurul aliat al ministrului Muncii?

Ministrul Muncii susţine, pe de altă parte, că o parte a patronatelor agreează forma Codului Muncii propusă de minister, fapt confirmat de reprezentantul Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Dan Matei Agathon, care a declarat că formula actuală a Codului Muncii, aşa cum a fost prezentată şi negociată în condiţiile date de experţi, urmează să fie validată, scrie Jurnalul Naţional.

„Considerăm că forma acuală a Codului muncii respectă ceea ce Organizaţia Internaţională a Muncii şi mai ales Consiliul Economic şi Social European, ai cărui singuri membri suntem din România, recomandă. Sunt convins că până pe 21 ianuarie Codul Muncii va ieşi aşa cum îşi doresc patronatele şi reprezentanţii Guvernului”, a spus Agathon, citat de Jurnalul Naţional.

Faptul că Dan Matei Agathon pare să îl susţină pe ministrul Muncii ar putea avea şi o justificare având în vedere lupta deschisă între primul şi Corâci, preşedintele UGIR-1903.

Nu de mult, Agathon scria pe blogul său că preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, ar fi contestat chiar de patronatul pe care îl reprezintă.

“Felul în care inginerul de şubere şi şublere Cezar Corâci a crezut că se impune în viaţa patronală a României semnând un contract de muncă cu patru confederaţii în numele celor 13 blocuri patronale reprezentative ne arată o jalnică încercare de a salva ce se mai poate din funcţia sa de preşedinte al unui patronat care îl contestă.”

Tot Agathon era, însă, cel care, în noiembrie 2010, contesta vehement proiectul de modificare a Codului Muncii, pe motiv că acesta ar fi fost propus de Consiliul Investitorilor Străini şi Camera de Comerţ Româno-Americană.

"Prevederile din proiectul Codului Muncii provin în exclusivitate de la Consiliul Investitorilor Străini, o structură care nu are ce să caute în România. Într-o ţară a Uniunii Europene, nu are ce să caute un consiliu al investitorilor străini. Nu este o structură patronală şi nici nu semnează vreun contract de muncă. Al doilea factor de modificare al Codului Muncii îl reprezintă Camera de Comerţ Româno-Americană, o altă structură interesantă", spunea Agathon, citat de Agerpres, la data apariţiei în presă a ştirii privind noul Cod al Muncii.

În tot acest context,  doar râca dintre unii reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor pare să îi mai dea şanse lui Botiş să rămână la conducerea ministerului Muncii o vreme.

Altfel, nu ar fi exclus ca Boc să îl dea la schimb pentru a preveni “miscări sociale rebele”, asupra cărora i-a atras atenţia chiar Ioan Pisc, reprezentantul BNS.

Sursa: CRITIX.ro

2011-01-19

Comments