News‎ > ‎

De ce nu v-am votat, domnule Victor Ponta ?

postat 25 nov. 2014, 00:55 de Office Mediasind   [ actualizat la 25 nov. 2014, 00:55 ]
1. Pentru că ați devenit mai arogant decât era Adrian Năstase în 2004.

Initial, în naivitatea mea, v-am apreciat și susținut, pentru că vă consideram a fi omul care poate face politică de stânga, de tip occidental, și în Romînia. M-am înșelat, pentru că imaginea aceea a tânărului politician care, credeam eu că va face o carieră strălucită în seviciul țării, s-a șifonat foarte repede.

2. Pentru că ne-ați mințit sistematic, iar în campania electorală ați recurs la manipulări demne de propaganda proletcultistă.

3. Pentru că v-ați înconjurat de politicieni corupți (unii dintre ei aflați acum după gratii, alții fiind în curs de cercetare penală), care s-au îmbogățit din mită, prin contracte cu statul, sau prin alte inginerii financiare.                                                 

4. Pentru că ați legitimat imoralitatea politicii, încurajând traseismul.

5. Pentru că ați permis prietenului dv. Sebastian Ghiță (prin mijlocirea CNA) să-și „boteze” televiziunea de propagandă (adesea abjectă) cu numele țării noastre, ROMANIA. Este o insultă la adresa tarii și-a poporului român. De aceea, vă somez, în numele cetățenilor care v-au votat, dar și a celor care nu v-au votat, să îndreptați urgent această situație!

6. Pentru încă foarte multe motive, dar mai ales pentru ca ați contribuit, într-o măsură importantă, la „demolarea” Televiziunii Române.

Îmi pare rău că trebuie să vă spun, dar n-ați înțeles rolul și importanța Televiziunii Naționale, care trebuie să fie un instrument de constructie la îndemâna societății și nu un mijloc de propagandă pentru PUTERE.

Dv. ați obstrucționat activitatea TVR!

Știați că este o instituție în mare suferință, din cauza subfinanțării. Știați că banii adunați din taxa tv. nu pot acoperi cheltuielile de producție si, cu toate astea, împreună cu dl. Crin Antonescu, ați promovat o inițiativă legislativă de desființare a amintitei taxe. Ați zdruncinat, astfel, urma de încredere de care se mai bucura Televiziunea Română, în fața populației. Taxa era și este singura soluție pentru menținerea instituției la cota de avarie. N-am să reiau motivele invocate de dv.  în momentul depunerii acestui proiect de lege, motive care erau, desigur, populiste și cu impact politicianist.  Când ați ajuns la guvernare, in loc să contribuiți la redresarea financiară a TVR, stabilind, măcar, un cuantum rezonabil al taxei tv, de îndată ați instalat la conducerea instituției o seamă de politruci, proveniți din zona de influență a dlor. Mazăre, N. Constantinescu, Voiculescu și Ghiță. Ei au fost infiltrați după o metodă securistă bine cunoscută: au fost numiți ori în Consiliul de Administrație (legal), ori pe post de consilieri (tot legal). Apoi, aceștia au „pus în scenă” așa-zise concursuri (s-au examinat între ei) și au devenit „coordonatori cu atribuții” legitimi. Am fost prostiți în față  dle.Ponta. Din taxa aceea mică (subliniez: cea mai mică taxă din Europa) se plătesc salarii mari acestor șefi inculți și incompetenți, promovați de dv., oameni care duc TVR  spre o fundătură.  În acest timp, pentru că nu sunt bani pentru producție, salariații, mereu apăsați de teama pierderii locului de muncă, trăiesc, de ani buni, într-un stres greu de imaginat.  

Domnule Ponta, nu este corect să folosiți o instituție publică pentru a regla probleme de ordin politic!

 Iată o altă situație, la fel de gravă și ilegală: în schimbul susținerii coaliției de guvernare, Dan Diaconescu a cerut, printre altele, să poată apărea din nou pe ecranele țării. De dragul „stabilității”, solicitarea i-a fost îndeplinită, în regim de urgență: a primit la televiziunea prietenului dv.,Sebastian Ghiță, un spațiu generos, unde-și face abjectele campanii sub pavăza siglei OTV, siglă care apare ilegal pe ecranul RTV. Până la venirea „domnului Dan”, pe spațiul respectiv „presta” (potrivit informațiilor din presă) prietenul din Ploiești al domnului Ghiță. Și cum de prieteni trebuie să ai grijă, s-a găsit și pentru el o soluție rapidă: PARTIDUL a cerut celor înscăunați la conducerea TVR să-l „bage” în grila Televiziunii Publice și pe Dragoș Pătraru, căci așa se numește amintitul prieten al patronului RTV. În felul acesta Televiziunea Națională s-a „pricopsit” cu „Starea nației”, o emisiune tabloid care „n-ar trebui să apară pe ecranul unei televiziuni publice”, cum, pe bună dreptate, ne mustra un tânăr de 14 ani din Fălticeni, care ne-a vizitat studiourile. Vă reamintesc: TVR este o instituție finanțată din banii contribuabililor. Nu aveți dreptul să faceți astfel de „jocuri” pe spinarea cetățenilor!

De ce ne credeți pe toți proști, domnule Ponta?

Pentru dv., TVR este  o afacere de PARTID și nu o instituție publică de importanță strategică. Întreprinderea făcută, recent, în Republica Moldova, ilustrează afirmația mea.                                  

  Guvernul pe care-l conduceți  a asigurat (parțial) finanțarea noului TVR Chișinău, post a cărui deschidere (anunțată cu surle și trâmbițe) s-a dovedit a fi un gest de operetă. Prietenii mei din Republica Moldova, care au urmărit transmisiile acestuia, s-au arătat foarte dezamăgiți de demersul, aproape butaforic, care a fost inițiat (se pare) doar pentru îmbogățirea setului instrumentelor de propagandă electorală, folosit în Basarabia, la alegerile prezidențiale.

TVR Chișinău ar trebui să fie una dintre căile prin care se poate realiza apropierea dintre românii din stânga și din dreapta Prutului. Din nefericire, nici conducerea TVR, înscăunată de dv., nu și-a propus un obiectiv de construcție națională. Acest lucru este dovedit atât de faptul că s-au investit în acest proiect fonduri minimale, cât și de faptul că a numit la conducerea studioului oameni care nu au calitățile cerute în realizarea  unei construcții atât de complexe și atât de subtile. Abordarea de la TVR Chișinău este mai mult decât simplistă, pentru că, așa cum susțin profesionisti de peste Prut, nu este cazul să dăm noi basarabenilor lecții despre aderare și integrare europeană. Aceste intenții au fost precizate în emisiunea de deschidere. Nu credeți că, in felul acesta, am putea să le lezăm demnitatea?  Dacă ați dori, cu adevărat, apropierea românilor de pe cele două maluri ale Prutului, ați finanța și sprijini o mai mare implicare a TVR în vederea realizării unor emisiuni despre Republica Moldova și oamenii ei. Mai mult decât atât, chiar se impune ca Televiziunea Națională să aibă (cel puțin săptămânal) invitați din Basarabia, la București. E mai important pentru noi, cei din Țară, să cunoaștem oameni și lucruri de valoare din Basarabia, decât să vedem „fetițele” colegului dv. Mazăre sau nu știu ce reclamă politică mascată la „Viața satului”. TVR Chișinău trebuie să realizeze, cât mai des posibil, duplex-uri Chișinău-București, și nu să se rezume doar la retransmiterea unor programe din Țară, care, oricum, pot fi urmărite pe rețelele de cablu. Studioul din Chișinău trebuie să dispună de aparatură modernă și de o echipă redacțională solidă, capabilă să asigure suportul de comunicare între românii de acolo și cei de aici.

 O reală construcție națională (dacă dorim cu adevărat acest lucru) costă. România trebuie să-și asume aceste costuri, de dragul întăririi identității și unității naționale.

 Domnule Ponta, nu v-am votat și pentru un alt motiv: eu, ca și foarte mulți colegi (atât din Televiziune, din Radio, dar și din Agerpres) am fost și suntem îngrijorați de intenția dv. (de care am aflat din surse apropiate din PSD) de a uni cele trei instituții publice de media, sub comanda unui apropiat de-al dv. Prin această „mișcare”, în primul rând, vreți să hrăniți orgoliul unui vechi amic (pe care nu-l numesc pentru că el știe să reacționeze numai în justiție), om bântuit de un narcisism profesional bolnăvicios și asupra căruia planează multe suspiciuni de corupție. În al doilea rând, doriți ca dv. și Partidul, să „controlați” mai bine cele două instituții naționale. Ne îngrijorează faptul că, deja, au fost făcute câteva mișcări de culise (bine „dirijate”) în zona sindicală, care ar trebui să pregătească viitoarea fuziune. Cred că vă sună cunoscut: „Angajații au cerut. Noi doar le-am îndeplinit voința”. Astfel de metode folosea și Securitatea. Și retorica era aceeași.

Îmi pare rău că n-ați înțeles că o construcție solidă (de care România are atâta nevoie) nu se poate face cu oameni ca R. Mazăre, N. Costantinescu, M. Duicu, B. Stancu, S. Ghiță. O lume mai bună nu se poate construi pe minciună și pe non-valoare.

Am convingerea că istoria o să vă judece!

Ion Moraru

REALIZATOR TVR

P.S. În iulie 2013, v-am trimis o scrisoare în care vă semnalam cam aceleași lucruri. N-am primit niciun răspuns. Se pare că aroganța este contagioasă: s-a transmis și consilierilor dv.