News‎ > ‎

Evz.ro:Conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune în conflict cu sindicatele jurnaliştilor

postat 18 iun. 2013, 22:34 de Office Mediasind
FRJ MediaSind a emis un comunict prin care solicită Parlamentului să ancheteze cum a cheltuit Radioul public banii cetăţenilor pe campanii denigratoare

Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind susţine că membrii conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune au declanşat prin propriile posturi de radio şi prin publicaţia online Cotidianul.ro o campanie de denigrare împotriva Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, Federaţiei Europene a Jurnaliştilor şi Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind.

Comitetul Executiv al FRJ MediaSind a solicitat Parlamentului României să verifice modul prin care instituția publică a cheltuit banii pentru publicitate/promovare.

"Este cel puțin suspectă intenția SRR de a-şi face publicitate/promovare în această publicaţie online, mai ales că președintele radioului public, Ovidiu Miculescu, se află într-un conflict tocmai cu organizaţiile denigrate, FIJ, FEJ și FRJ MediaSind, iar soţul angajatei SRR, Cerasela Rădulescu, trimisă să facă scandal la Congresul FIJ de la Dublin, este chiar colaboratorul publicaţiei respective", se arata în comunicatul emis de FRJ MediaSind


Sursa: EVZ.ro. Autor  Anca Simionescu