Problemele angajaţilor de la Filarmonica Banatul din Timişoara, aflaţi din data de 5 octombrie 2018 în grevă generală, au fost prezentate astăzi, 9 octombrie 2018, Comisiei Europene, în cadrul Plenarei Comitetului de Dialog Social Artele Spectacolului. Reprezentanţii CE, ai organizaţiilor patronale şi sindicale din Uniunea Europeană au fost informaţi de preşedintele FAIR-MediaSind, Leonard Pădureţ (foto), despre modul în care administraţia Filarmonicii Banatul din Timişoara, precum şi autorităţile locale, au "înţeles" să soluţioneze un conflict de muncă care durează de aproximativ doi ani de zile, din cauza refuzului conducerii instituţiei de a negocia şi semna Contractul Colectiv de Muncă. La dezbateri au participat, alături de oficiali ai Comisiei Europene, reprezentanţi ai Federaţiei Internaţionale a Muzicienilor, ai Federaţiei Internaţionale a Actorilor, UNI Global Union, Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, precum şi ai altor organizaţii sindicale şi patronale din domeniu. În urma analizei pe care urmează să o facă organizaţiile prezente, vor fi transmise autorităţilor române reacţiile de protest faţă de conflictul de la Filarmonica Banatul, mai ales că oraşul Timişoara urmează să deţină calitatea de capitală europeană culturală. În cadrul şedinţei, reprezentanţii organizaţiilor patronale şi sindicale din Uniunea Europeană au dezbătut noua agendă europeană pentru Cultură, probleme privind formarea profesională a lucrătorilor din domeniul artelor spectacolului, mobilitatea fortei de muncă. dubla taxare, problematica vizelor de calatorie și a transportului pentru artiști si tehnicieni, dialogul social si rolul partenerilor sociali, sănatate si securitate în muncă, precum și finanțarea publică în domeniul artelor spectacolului. Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR- MediaSind va oferi tot spriinul colegilor de la Filarmonica Banatul Timişoara pentru normalizarea relaţiilor de muncă din instituţie. Totodată, FAIR-MediaSind, cu sprijinul organizaţiilor la care federaţia este afiliată, Federaţia Internaţională a Muzicienilor, Federaţia Internaţională a Actorilor, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi UNI Global Union, va face toate diligenţele necesare pe plan internaţional pentru ca drepturile tuturor angajaţilor să fie respectate în acord cu Directivele UE şi Convenţiile internaţionale. Departament Comunicare FAIR-MediaSind Bruxelles, 9 octombrie 2018 |
News >