News‎ > ‎

Ilie Serbanescu: Rentabilitatea capitalului uman sau exploatarea omului de către om? Oricum, România în top!

postat 11 mar. 2011, 14:48 de Office Mediasind

Autor: ILIE SERBANESCU, jurnalul.ro

Un fascinant studiu a întocmit şi pu­blicat recent reprezentanţa din România a marii companii de audit şi consultanţă PricewatershouseCoopers (PwC). Studiul ajunge la concluzia că "rentabilitatea capitalului uman" în România este cea mai mare din Eu­ropa. Concret, este vorba de profi­tul brut generat de fiecare salariat pentru fiecare unitate monetară (euro, dolar sau leu) plătită de angaja­tor ca remuneraţie. În cifre este vorba de faptul că fiecare salariat român aduce companiei în medie 5.900 de euro pe an, faţă de 5.200 de euro cât reprezintă profitul mediu anual adus de un salariat vest-european.

Şi pentru că, prin aceste precizări, nu se poate cădea în eroare, putem afirma fără ezitare că, dacă vreun marxist de dinaintea sau unul rămas după căderea comunismului în Estul Europei ar vedea studiul, ar spune fără echivoc că "exploatarea omului de către om" în România este cea mai cruntă din toată Europa. Lucru despre care – indiferent dacă îl numim exploatarea omului de către om sau "rentabilitatea capitalului uman" – ştia oricine şi fără acest studiu, căci era resimţit serios de noi toţi care n-am plecat din România! Cinste PwC că l-a dezvăluit şi cuantificat. Marxismul ar trebui să-i ridice PwC o statuie înainte sau după ce capitalismul îi va săpa vreo groapă!

Criza a mărit semnificativ "rentabilitatea capitalului uman" în România. Potrivit studiului menţionat, aceasta a crescut în numai doi ani cu aproape 20%. Nici nu-i de mirare, pentru că – precum în România nicăieri în altă parte în Europa! – disponibilizări masive de forţă de muncă au fost combinate cu şi mai substanţiale scăderi de salarii. Ponderea costurilor cu forţa de muncă în costurile totale ale unei firme au coborât în medie sub 10% faţă de 13% înaintea crizei. În Europa Occidentală indicatorul respectiv este 22%! Şi studiul consideră necesar a face el însuşi o precizare care înlătură practic orice derapaje de interpretare. "Rentabilitatea medie a capitalului uman" în România – estimată la nivelul 1,53, cu aproape o treime mai ridicată decât în Vestul Europei – "nu trebuie înţeleasă, spune studiul, drept dovada unui grad mai ridicat de productivitate în România, fiind mai degrabă rezultatul costurilor salariale mai reduse".

Bine că o spune textual studiul şi astfel îi scuteşte pe eventualii detractori – desigur comunişti, naţionalişti sau alte asemenea – să fie cumva acuzaţi de interpretări tendenţioase. Căci înţelege bine şi Grivei că, dacă România se află în topul european al "rentabilităţii capitalului uman", este din cauza subretribuirii forţei de muncă de aici în raport cu nivelul însuşi al productivităţii muncii. Subretribuire pentru că, în România faţă de Germania de pildă, salariile sunt de două ori mai mici decât sunt dife­renţele dintre nivelurile de producti­v­­­itate a muncii din cele două ţări.

Sunt suficiente datele spre a pune punctul pe i: "rentabilitatea de top a capitalului uman" în România este de fapt expresia subretribuirii forţei de muncă de către capital, ceea ce constituie caracteristica definitorie a oricărui teritoriu cu statut de anexă bananieră de la periferie a unui centru, în cazul în speţă a Vestului european. România este, dacă nu singura, oricum cea mai importantă prin dimensiune anexă bananieră din Europa. Nici nu este de mirare că se află în topul european la capitolul eufemisticei "rentabilităţi a capitalului uman".

Studiul PwC nu face decât să confirme pe articulaţia retribuire/profit ceea ce statisticile evidenţiază de mult pe plan global: din PIB, munca preia cam 60%, iar capitalul cam 40% în ţă­ri­le vestice, în timp ce în România este exact invers, explicaţia simplă fiind agresiunea de tip invaziv a capi­ta­lului asupra muncii, sprecifică seco­le­lor de dinaintea celui al XX-lea şi oricum relaţiilor centru-periferie din sistemul colonial. Putem realiza de ce, după ce a hărăzit un statut de ane­xă bananieră României, capitalul in­ter­naţional încearcă să experimen­teze aici, prin aşa-zisa "flexibilizare" a pieţei muncii, o sclavagizare forţată a relaţiilor de muncă, o întoarcere parafată oficial a acestora în situaţia de dinaintea secolului XX.
Comments