News‎ > ‎

Întâlnirea foştilor jurnalişti de la Bulina Roşie: Noi, cei de la cel mai iubit ziar!

postat 15 mar. 2011, 01:20 de Office Mediasind   [ actualizat la 28 mar. 2011, 03:05 ]
"Au copt si in 22 iunie 1992, cand Ion Cristoiu a lansat pe piata media cea mai buna formula editoriala a presei din ultimii 21 de ani: ziarul Evenimentul zilei – Bulina rosie. A fost un ”bum” din toate punctele de vedere.

primul nr EVZ 22 iunie 1992

PRIMUL NUMAR

Am copt si mai coacem inca intalnirea de sambata. Ne vedem, de la orele 15.30, la restaurantul Moments, de pe Bd Tineretului 55. O sa stam ca sardelele, ca pe vremuri, in camarutele redactiei din Casa Scanteii. Una era mai mare si se numea ”hală”. 10 birouri, 10 scaune la 50 de ziaristi. Acum, la local, vor fi 80 de locuri la 100-110 oameni. Ca n-am crezut ca voi striga din goarna pe facebook si vor aparea atatia ”bulinari”, dornici de revedere. Daca mai sunt fosti colegi care n-au aflat de paranghelia de sambata, au acum ocazia.

”Promotia” 1992-1997 se antreneaza astfel  pentru viitoarea Mare Intalnire, cand sedinta de sumar va fi condusa de maestrul Ion Cristoiu si cand prezenta va fi covarsitor mai mare."

Asa "suna" invitaţia  adresată de Simona Ionescu colegilor care, sub bagheta Maestrului Ion Cristoiu, au pus bazele fenomenului Bulina Rosie.  Iată ce a ieşit:


Noi suntem cei care făceam ca sute de mii de oameni să stea la coadă la tarabă, în fiecare dimineață, ca să ceară ”Bulina roșie” și să cumpere ziarul.

Noi suntem cei care aduceam cititorilor cele mai tari știri despre ce se întâmpla în spatele ușilor închise de la Cotroceni, Palatul Victoria și restul instituțiilor guvernamentale. Știri pe care nu le auzeau la televizor.

Noi suntem cei care puneam omul obișnuit în centrul atenției celorlalți, făcând din faptul divers unul senzațional, menit să destindă cititorul sau să-l provoace la comentarii.

Noi suntem cei care-i făceam pe funcționarii publici să tremure la gândul că vor fi obiectul anchetelor noastre și au fost destui care au mărturisit că primul ziar la care se repezeau dimineața murmurând ”ce-or mai fi scris aștia de la Bulina rosie?” era ”Evenimentul zilei a lui Cristoiu”.

Noi suntem cei care ajungeam la locul accidentului sau crimei inaintea Poliției sau  odata cu ea și care, întotdeauna, obțineam de la martori sau vecini cele mai interesante declarații.

Noi suntem cei care aduceam publicului românesc cel mai interesante știri de pe mapamond, atunci cand nu existau atâtea agenții de presă sau Google.

Noi suntem cei care am avut un cuvânt greu de spus în istoria presei. Și tot noi, cei de ieri, suntem profund nemulțumiți și critici cu starea presei de azi. Poate, într-o zi, vom face ceva în acest sens. ( by Simona Ionescu)


Noi am fost puii vii ai lui Ion Cristoiu


by Simona Ionescu

Daca vreti sa vedeti cine a facut cel mai dinamic ziar de dupa razboi, priviti fotografiile de pe acest blog si imaginati-va ca, in urma cu 19 ani, eram niste tineri de 20/30 de ani care ne doream o alta societate. Voiam sa respiram liber si occidental! Ion Cristoiu a avut ideea si cum sa o facem. Si ne-a invatat multe despre presa. Din aceasta cauza, noi toti suntem “puii” lui. Altii au vrut sa ne murdareasca si ne-au pus stampile de tabloid, de presa facila etc, etc, etc… N-a fost asa, iar colectiile Bulinei rosii stau in rafturile Bibliotecii Nationale, gata sa contrazica. Intr-o zi, le vom scoate la lumina.

adriana halpert si marilena pribu evz 13 mar 2011 044

Adriana Halpert si Marilena Pribu, ziarist si corector! Pe vremuri nu se concepea redactie fara aceasta simbioza.

bogdan munteanu evz 13 mar 2011 061

El e Bogdan Munteanu, unul din fratii lui Marian Munteanu. Era secretarul nostru de redactie. In poza din spate, puteti vedea cum arata la inceputul anilor 90. Acum e directorul editurii Valahia și președintele consiliului director al Fundației Euxinus. Un “bulinar”veritabil si tata a cinci copii.

doru dragomir, madalin, petrisor canaevz 13 mar 2011 644

De la stanga la dreapta: Doru Dragomir (Ziua Veche), Madalin Pribu (QMagazine) si o jumatate din Petrisor Cana (Evz), intr-o dezbatere aprinsa

mihaela popescu si g dogaruevz 13 mar 2011 074

Mihaela Popescu si Gabi Dogaru, doi ziaristi de investigatii, cu ochii pe geanta colegei Maria Luiza Ostaficiuc

oana maiuga si godinacevz 13 mar 2011 070Parca nici n-au trecut 19 ani peste frumosii astia! Oana Maiuga, candva la Sectia “Servicii secrete”, acum producator la Stirile ProTv, si Cristi Godinac, seful Sindicatului jurnalistilor, MediaSind.


Ion Cristoiu demonteaza minciuna!

Ion Cristoiu a citit despre intalnirea noastra de sambata seara si mi-a trimis un text spre publicare, dar si o dovada ca tot ce sustinem – si noi si el – despre fenomenul “Bulina rosie”e adevarat. Va amintiti cum ne cerea mereu PROBA, ca altminteri nu ne crede cititorul? Ei, bine, uite ca si dupa 19 ani, el a pastrat proba!

Si trebuie sa va mai spun ceva: va saluta pe toti si va veni la Marea Noastra Intalnire din luna mai. Iar acum Scrisoarea si Proba!

Stimată Simona Ionescu,

M-a impresionat gestul tău de a reuni pe foștii redactori și colaboratori de la Evenimentul zilei din anii săi de glorie.

Ca urmare a unei campanii interesate, duse de cei care au succedat echipei de aur a Bulinei roșii, echipă făuritoare a ziarului  care a schimbat fața presei românești nu numai de după decembrie 1989, dar și a presei românești moderne, Evenimentul zilei din anii 1992-1996 a fost denunțat ca o  publicație tabloid, net inferioară cotidianelor așa zise de calitate, în fapt,  niște înjghebări frigide, mediocre și monotone ca un Monitor Oficial din anii comunismului.

Mulți dintre cei care au lucrat la Bulina roșie sînt azi ștabi sau patroni de presă.

Cu toate acestea, nimeni pînă la tine n-a avut curajul să înfrunte cenzura consensului în privința imaginii nedrepte a ziarului.

Recitindu-mi editorialele din Evenimentul zilei pentru volumul doi al culegerii O lovitură de stat prost mascată, volum programat să apară la editura Adevărul Holding în această primăvară, am descoperit că nu în puține rînduri avertizam asupra esenței ziarului:

Evenimentul zilei e un cotidian de informații obținute cu toate mijloacele gazetărești permise.

Că aceasta era esența Bulinei roșii, explicînd într-un fel și tirajul uriaș, o dovedește textul – reclamă, tipărit în Expres Magazin cu puțin timp înainte de apariția primului număr al ziarului.

Ți-l trimit pentru a-l reproduce pe blogul tău, ale cărui subiecte interesante, de citit, dovedesc o dată în plus, dacă mai era nevoie, că ești o absolventă strălucită a școlii de presă Bulina roșie.

act Ion Cristoiu

Nota mea: Mirele, povesteste tu cum s-a petrecut aruncarea fluturasilor din elicopter in Piata Universitatii si cum astepta lumea aparitia acestui ziar! Eu pot sa spun ce am simtit ca reporter la un ziar concurent, Tineretul liber. Am simtit ca vom fi inghititi, ca se pregateste ceva revolutionar. De altfel, in nici o luna, redactia avea sa se injumatateasca!


Găina cu pui vii blues

Am fost sâmbătă la întâlnirea celor la care am lucrat, în anii de început ai publicaţiei, la „Evenimentul zilei“. Ne-am strâns peste 100 de femei şi bărbaţi, trecuţi, mai mult sau mai puţin, de prima tinereţe. Am râs enorm, am glumit – e senzaţional cât de repede am recăpătat rutina glumelor de pe vremuri, chiar dacă de-a lungul anilor nu am mai avut cu cine să le exersăm – am ciocnit, ne-am îmbrăţişat şi am depănat tone de amintiri. Apoi am plecat acasă, bine dispuşi, ca după o reuniune a clasei absolvite cândva, de mult. Primul gând – al fiecăruia dintre noi, sunt sigur – a fost: ”ha, ai văzut că ăla arăta mai rău ca tine!”. Al doilea… a fost ceva mai complex.

Poate că bucuria revederii a fost pentru că ne-am adus aminte de o perioadă când eram tineri, mult mai idealişti, iar ridurile de necazuri erau pe atunci de la zâmbetele pline de speranţă… eeee? Bine pusă chestia, nu? Apoi mi-am adus aminte de ideea de reuniune de clasă şi mi-am dat seama de ceva… „Evenimentul zilei“ a fost o şcoală şi întâmplarea a făcut să fac parte din prima promoţie. Poate nu a fost o şcoală a scrisului, a paginării, dar sigur a fost una a gazetăriei pure, a cărei esenţă este aflarea de informaţii şi publicarea lor cât mai rapidă. Iar pagina din „Bulina Roşie“ veche de care îmi amintesc cu cel mai tare drag este pagina a doua, cea de actualităţi de ultimă oră. Acolo am văzut pentru prima oară cum, independent de voinţa unui redactor-şef, a unui responsabil de număr sau a vreunui şef de secţie, realitatea îşi recompunea mozaicul bizar… o decizie a Guvernului aşezată între o declaraţie idioată a vreunei vedete a vremii şi un accident în care au murit doi tineri… Era realitate pură, nefiltrată decât de mintea unui puşti ce alerga pe străzi, a unui şef de număr ce verifica să nu se scrie prea multe aberaţii şi un paginator ce potrivea literele de plumb pentru calandru.

Înainte de a mai râde o dată amintindu-mi de glumele doamnelor şi domnilor respectabili redeveniţi pentru o zi ”boschetarii” din bătrâna hală din Casa Scânteii, mi-am mai dat seama de faptul că îmi lipseşte acea realitate pură, ca şi cum un ochi uriaş o scanează şi o transpune fără a o mai digera… Şi de aia sufăr de ”găina cu pui vii blues”, un blues al presei făcute de puşti cu riduri de la cât râd plini de speranţe.

P.S.: „Bulina Roşie“ a fost o stare de spirit, „Evenimentul zilei“ e un ziar.


EDITORIALUL EVZ: Scurta viaţă fericită a unui ziarist

Autor:  Horia Ghibuţiu

Cândva, demult, orice se întâmpla în jurul nostru devenea o ştire, iar exclusivitatea rămânea exclusivă. Pe atunci, noi dictam agenda publică, şi nu agenda publică ne dicta nouă. Era pe când chioşcurile de ziare vindeau chiar ziare şi nu se transformaseră în librării ori standuri de DVD-uri, iar cititorii nu erau comentatori.

Cădeau miniştri şi Caritasuri după articole realizate numai cu ajutorul pixului şi al unui pachet de ţigări, în duminici lucrătoare pe care le împrumutam ziarului fără să le mai cerem vreodată înapoi. Aveam scrumiere şi ascuţitori pe birou, iar la documentare găseai oameni, şi nu motoare de căutare. Primeam scrisori pline de respect şi nu insulte anonime, iar oamenii sunau la noi, nu la Protecţia Consumatorilor. Textele noastre deveneau publicabile doar cu aportul inenarabil al celor mai respectabile doamne din umbră ale presei, corectoarele, dactilografele şi curierele. Paginile păstrau ierarhia imaginii, cuvintele mai aveau greutate, semnăturile - personalitate, iar profitul era garantat, căci nu auzisem de blocaje financiare. Şi orice editor se bucura să trăiască bine de pe urma faptului că tot ceea ce tipărea se transforma în bancnote cu tiraj de masă. Nu ne interesa cât câştigam, deşi nu câştigam rău, mulţumindu-ne cu orele suplimentare care erau din belşug, pentru toată lumea, şi toată lumea le bifa cu entuziasm.


Pe atunci, prieteni, eram chiar prieteni, dar între noi, nu cu necunoscuţi ori cu instituţii, ca în epoca Facebook. Şi, ne credeţi ori ba, eram fericiţi. Era pe vremea în care nu ştiam că vom deveni nostalgici, ca în poate cel mai bun text scris pentru "New York Times", tulburător de simplul "Change or Perish" al lui Roger Cohen: "Înainte de omogenizare, când era mister, înainte de agregare, când originalitatea avea valoare, înainte de digitalizare, când exista vinil, înainte de Made in China, când era Mao, înaintea terapiei antistres, când erau idile, aveam impresia că o ducem bine".

Şi iată-ne în primăvara anului 2011, cei care am lucrat la ziarul după apariţia căruia s-a schimbat totul în presa românească, "Evenimentul zilei", în prima şi cea mai romantică perioadă, reunindu-ne undeva în Bucureşti. Unii, revăzându-ne după aproape două decenii, interval în care părul ni s-a rărit, şi pe telefonul mobil, care ne-a înlocuit pagerele şi staţiile de emisie-recepţie voluminoase, au apărut imaginile celor mici. Ultimi mohicani care au rămas ori s-au întors şi mulţi, foarte mulţi, care nu mai sunt presă. Toţi, rememorând o eră apusă, în care neadevărurile strecurate în ziar păreau mai autentice decât nonştirile reale, dar lipsite de relevanţă, cu care ne inundă azi televiziunea şi internetul. Toţi, înrămând ce ţinea de odinioară şi contemplând amar cum am fost înlocuiţi de "social media".

Şi ce depăşiţi părem acum, când ştirile ne sunt ciripite de Twitter, site-urile le înghit pe nerăsuflate multiplicându-le la nesfârşit, televiziunile le mestecă îndelung cu ajutorul analiştilor pricepuţi la absolut orice până nu mai rămâne nimic din ele. Când să ne apucăm să le scriem, blogurile ni le-au şi scuipat, iar când am isprăvit frazele încăpăţânându-ne să păstrăm circumstanţialele de bază la locul lor, suntem crucificaţi pentru felul în care arătăm, pentru apartenenţa la un mijloc de informare în masă şi nu la altul, pentru presupusele noastre evadări din neutralitate şi mult prea rar pentru ceea ce scriem. Părem că am lucrat nu la "Bulina roşie", ci la "The London Gazette" din anul de graţie 1665, despre care "New Yorker" aminteşte că dădea ştiri vechi, străine şi de necrezut. Că ni s-a dus vremea, că ne merităm şi colbul aşternut peste cele cu care ne mândream, şi şuviţele cărunte. Că presa tipărită ar trebui să aibă periodicitatea cu care, acum două veacuri, Benjamin Franklin intenţiona să-şi tipărească scuzele o dată pe an, ca să nu-i plictisească pe cititori cu erate la fiecare greşeală.

Şi totuşi, noi, contemporanii lui Benjamin Franklin, mai credem în cuvântul tipărit, cât timp va mai fi valabil ce a scris marele american: "Ziariştilor li s-a sădit convingerea că, atunci când există opinii diferite, ambele părţi trebuie să beneficieze de avantajul de a fi ascultat de public. Iar când Adevărul şi Eroarea se înfruntă corect, primul are mereu câştig de cauză". De aceea, credem de cuviinţă să ne mai citiţi şi pe noi, cei vechi. Şi să nu-l blamaţi pe hâtrul de la întâlnirea "bulinarilor", care, constatând că azi oricine poate fi ziarist pe internet, a sintetizat astfel sentimentele celor care au trăit o scurtă perioadă fericită din viaţa profesională: dacă muream atunci, azi ne-am fi răsucit în mormânt.

Video:

by gabriel Dogaru


REPORTER VIRTUAL: Ziariştii de la EVZ s-au reîntâlnit după 15 ani


Aseară, restaurantul “Moments” din Capitală a semănat cu o redacţie de ziar, pentru că jurnaliştii care au scris cândva la cotidianul Evenimentul zilei s-au reîntâlnit după aproape 15 ani. Alecu Racoviceanu, Sorin Ovidiu Bălan, Grigore Cartianu, Cristi Godinac, Ciprian Chirvasiu, Simona Catrina, Simona Ionescu, Liliana Levinţa, Alex Revenco sunt doar câţiva dintre cei care s-au strâns la un pahar de vorbă să depene amintiri.








Q Magazine:

In ciuda radiaţiilor mortale venite din Japonia, „Găina cu pui vii” trăieşte!

„Bulinarii" de la Evenimentul zilei au strâns rândurile după 19 ani. Ei au promis că, data viitoare, or să o facă „și mai, şi mai lată!". 


Un culoar lung, iluminat artificial cu câteva tuburi de neon răzleţe, care pâlpâiau în legea lor, străjuit de o parte şi de cealaltă de uşi cu placajul maro-deschis, scorojit de vreme. O podea de marmură de pe care se dezlipise linoleumul vechi (te împiedicai tot timpul de el dacă nu erai atent!). Două lifturi mari, care înghiţeau lejer o casă, te duceau la etajul al doilea al Casei Scânteii.

Birouri vechi, de pe timpul lui Gheorghiu-Dej, scrijelite de generaţiile de ziarişti, martori tăcuţi ai timpului trecut, arse cu ţigara sau înnegrite de la cafeaua vărsată pe ele, erau înşirate, aproape milităreşte, pe holul cel lung şi rece. Un miros greu, de plumb, amestecat cu izul inconfundabil al cernelii tipografice, te lua în primire imediat ce deschideai uşile cu zăbrele de lemn ale lifturilor masive şi ajungeai la acel al doilea etaj. Atmosfera apăsătoare a construcţiei staliniste se ducea însă dracului, dispărea, se dematerializa ca un nor de fum de ţigară...

Peste toate relicvele trecutului „mişunau", în urmă cu 19 ani, câteva sute de tineri. Era anul 1993, şi un nou ziar se năştea pentru a schimba, pentru totdeauna, ideea de presă făcută cu sârg de regimul Ceauşescu. Evenimentul zilei sau „Bulina roşie" - aşa cum a fost el adoptat de români, datorită siglei mari ce trona pe prima pagină, intra în conştiinţa oamenilor care, atunci, simţeau o schimbare. Ţineau în mână un ziar cum altul nu mai văzuseră.

Au trecut aproape două decenii! Acum, redacţiile sunt pline de tehnică de ultimă oră, de computere performante şi de conexiuni la internet care îţi aruncă informaţii în faţă mai repede decât poţi să le conştientizezi. Telefoanele mobile ultraperformante au luat locul pagerelor şi al staţiilor de emisie-recepţie. Scaunele vechi, din lemn, pe care nu apucai să stai, pentru că erai la nu ştiu ce eveniment, s-au metamorfozat în fotolii ergonomice care înghit corpul câte 10-12 ore pe zi. Cu toate aceste dotări şi confort, jurnaliştii vremurilor trecute duc dorul stării de spirit din anii în care maestrul era Ion Cristoiu, iar mogulul, un patron oarecare. De aceea, aproape 100 de oameni care umpleau cândva etajul al doilea de la „Scânteia" şi se numeau mândri „Bulinari" au descins la restaurantul Moments. Ideea a fost a Simonei Ionescu şi a Luizei Maria Niculicea (Ostaficiuc), două dintre „bulinare", care, dintr-o „joacă" pe Facebook, au reuşit imposibilul: să reunească „Bulina"!  O repetiţie pentru ceea ce va urma la o nouă mare întâlnire, la care în capul mesei va sta Ion Cristoiu, creatorul celui mai vândut şi influent ziar al României postrevoluţie. Nu ştim ce-l vom întreba! Poate despre amenzile date zi de zi, dactilografiate, ştampilate, semnate cu stiloul cu cerneală de culoare roşie şi agăţate ostentativ, în piuneze, pe panoul cu suport de plută de la jumătatea culoarului Casei Scânteii. Sau poate despre primele date cu generozitate pentru un subiect exclusiv şi semnate, tot cu roşu, de acelaşi Ion Cristoiu! Sau despre tinereţea noastră? Cert este că ne vom vedea şi că sigur vom mai avea multe de spus  în această presă care, pentru moment, şi-a pierdut esenţa anilor de început! 



Comments