News‎ > ‎

Interviu cu Marc Gruber, director al FEJ, în "Cotidianul"

postat 22 feb. 2013, 01:13 de Office Mediasind   [ actualizat la 26 feb. 2013, 06:38 ]
Marc Gruber este director al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (ramura europeană a federaţiei Internaţionale  Jurnaliştilor -  FIJ). Cunoaşte foarte bine situaţia presei din România. Este cel care în 2010 a susţinut, prin intermediul FIJ, petiţia organizaţiilor de presă din România, în plenul Parlamentului European, ca  mass-media să nu fie inclusă drept o vulnerabilitate în strategie naţională de securitate a ţării. Această idee totalmente anti-democratică fusese sugerată de către unul din consilierii prezidenţiali ai lui Traian Băsescu,  iar ea este susţinută şi azi personal chiar de guvernatorul de la Cotroceni.  Marc Gruber s-a arătat extrem de surprins de felul în care,  recent,  Comisia Europeană,  în raportul MCV privind România,  a inclus menţiuni critice la adresa presei, sau a unor trusturi de presă, prezentate în raport ca potenţiale pericole la adresa unor magistraţi. 

George Bogdan: Marc, în ultimul raport MCV privind România, Comisia Europeană  a atras atenţia nu atât asupra situaţiei justiţiei, cum a făcut-o în ultimii ani,  cât mai ales asupra rolului mass media româneşti în raport  cu justiţia. Este o premieră. Pentru prima dată, presa este menţionată ca potenţial pericol pentru buna funcţionare a instituţiilor democratice. În acest raport, Comisia Europeană ne spune că  presa din România ar exercita presiuni asupra justiţiei, că anumiţi magistraţi români s-ar fi simţit «atacaţi» de către trusturi de presă, că s-ar foi simţit «hărţuiţi» de către jurnalişti. Se ştie că, din momentul în care  ocupă înalte funcţii publice, aceşti magistraţi sunt în mod expuşi criticilor presei. Ei sunt inamovibili, dar un imuni la dezvăluirile jurnalismului de investigaţie.

Marc Gruber: Sunt surprins că cei de la Comisia Europeană au elaborat un astfel de document, fără să vorbească sau să se consulte cu toate organizaţiile de media, cu jurnalişti înşişi., bazându-se pe nişte mărturii care constat că  sunt anonime, pentru că în raport nu apare nicio sursă fiabilă. Am fi vrut şi noi să ştim, să vedem şi noi care sunt exemplele ale aşa-numitor «atacuri». În raport un se menţionează aşa ceva. Apoi, trebuie să spunem că, de obicei, jurnaliştii, presa însăşi care  suferă presiuni şi care sunt supuşi în general unor atacuri din partea autorităţilor, nu invers . Presiunile vin fie din partea puterii politice,  fie din zona privată, comercială. Descopăr situaţia paradoxală în care Comisia europeană priveşte presa sau pe jurnalişti ca pe nişte ameninţări la adresa democraţiei. Presa are un rol mai degrabă pozitiv, fiind numită câinele de pază al democraţiei. Există destul de multe instrumente legale, fie că e vorba de codul civil, de codul deontologic al presei. Dacă cineva se simte ameninţat sau calomniat se poate adresa unei instanţe civile. Un poţi spune într-un raport al Comisiei Europene mass-media este responsabilă de atacuri asupra magistraţilor. Aşa am putea inventa o lege pentru mecanicii auto care numai pentru faptul că pot fi bănuiţi că îşi jefuiesc clienţii. E absurd.

George Bogdan: Ai mai întâlnit cazuri de magistraţi din vreo ţară a Uniunii Europene care să se fi adresat ei direct Comisiei Europene cu plângeri, numai pentru faptul că s-ar simţit criticaţi sau «atacaţi» de către presă, pentru că s-ar fi simţit hărţuiţi de jurnalişti ?

Marc Gruber : Nu. Există mereu persoane, fie că sunt magistraţi sau nu, care sunt criticate sau luate mai tare în vizor de către presă. Dar, atunci vorbim de cazuri individuale, private, între un jurnalist şi o persoană publică. Când cineva a fost ales pentru un mandat public, fie politic sau administrativ, trebuie să se aştepte la a fi expuşi mai mult atenţiei publice, eventualelor critici. Pot exista cazuri când se poate vorbi de derapaje ale presei. Dar sunt cazuri izolate şi trebuie tratate individual.

George Bogdan: Oricum, cred că prima destinaţie a unei persoane care se simte, să zicem,«atacată», «calomniată»  sau «hărţuită» de către jurnalişti din presă nu este direct Comisia Europeană, ci prima instanţă a unui tribunal civil.

Bineînţeles. Comisia Europeană este organismul care trebuie să se asigure că este respectată Carta fundamentală a drepturilor omului, în care sunt incluse libertatea presei şi pluralismul de opinii. Atunci intervine o problemă de ordin politic. Dacă legea unui stat membru al Uniunii Europene un respectă această cartă a drepturilor fundamentale, atunci, da, Comisia Europeană este obligată să intervină, dar în nici un caz un poate interveni în tratarea de cazuri individuale pe temă de mai mult sau mai puţin ton critic în presă. Nu există nicio bază juridică sau politică pentru aşa ceva.

George Bogdan: Pare că cineva vrea să sugereze în mod absurd că în România ar exista un conflict major între două puteri în stat: pe de o parte, puterea judecătorească, şi de cealaltă, presa, deseori numită în mod exagerat «a patra putere» într-un stat. Cel ce are însă de suferit este până la urmă jurnalismul de investigaţie. Cine poate trasa limita de la care se poate spune că jurnalismul ar fi mers prea departe cu dezvăluirile sale?

Marc Gruber: Cel două puteri de care vorbeşti sunt două puteri de natură foarte diferită. Pe de o parte, există puterea judecătorească, care prin natura ei este o putere suverană, foarte bine reglată prin lege. De cealaltă parte, avem ceea ce se cheamă «a patra putere». Care se auto-reglementează pe ea însăşi prin coduri etice, care ar trebui să îşi traseze singură regulile profesionale prin decizia jurnaliştilor, a editorilor a radiodifuzorilor. Dar nu trebuie impusă o lege din partea statului care să decreteze ce trebuie şi ce un trebuie să facă presa, sau să includă noţiuni ca «defăimarea» sau «calomnia» în presă în zona unui cod penal.

George Bogdan: Au apărut recent în presa din România sugestiile lansate chiar de către  un înalt magistrat care considera că poate ar fi fost mai bine ca insulta şi calomnia să nu fi fost dezincriminate, şi tratate de codul civil, ci că ar fi fost mai bine să fie trecute în codul penal  la un capitol special denumit «delicte de presă». Nu întâmplător acest magistrat a fost ţinta unor critici din partea presei pentru anumite comportamente care trădau lipsă de imparţialitate politică.   

Marc Gruber: Fie că este vorba de insultă, defăimare sau blasfemie (în anumite ţări se vorbeşte şi despre aşa ceva), tendinţa juridică a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, a Consiliului Europei, şi cea trasată de Cartea Fundamentală a Drepturilor Omului este clară: aceste infracţiuni trebuie depenalizate (deci, scoase de sub incidenţa codului penal). Acest lucru nu înseamnă că presa se bucură de impunitate. Dar pentru a penaliza anumite derapaje ale ei există codul de procedură civilă. Pot exista amenzi, anumite pedepse civile, dar un condamnări de drept penal. Autoreglmentarea presei prevede ca atunci când un jurnalist greşeşte, un consiliu de etică, un corp profesional, îi poate spune să fie suspendat pentru o perioadă limitată, îi poate da un avertisment. Un tribunal civil poate da şi el o amendă. Dar în nici un caz un trebuie tratate aceste cazuri de către un cod penal.

Autor: George Bogdan
Sursa: Cotidianul