News‎ > ‎

NOTIFICARE pentru încetarea punerii în pericol a sănătății angajaților de la Departamentul Economic din Televiziunea Română!

postat 22 ian. 2021, 00:24 de Office Mediasind   [ actualizat la 22 ian. 2021, 01:12 ]
https://sites.google.com/a/mediasind.ro/mediasind/news/_draft_post-53/Imagine1%20(1).png
 Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a transmis astăzi, 22 ianuarie 2021, conducerii Societății Române de Televiziune - SRTV și membrilor Consiliului de Administrație, o NOTIFICARE pentru încetarea punerii în pericol a sănătății angajaților de la Departamentul Economic.

Informațiile privind practicile abuzive ale șefei acestui important compartiment al SRTV, au fost primite pe  Platforma GlobaLeaks folosită în apărarea lucrătorilor din cultură și mass-media FAIR-MediaSind. 

În cazul în care luni, 25 ianuarie 2021, conducerea Televiziunii Române va continua să pună în pericol sănătatea angajaților, MediaSind TVrR iși  rezervă dreptul de a sesiza  Inspecția Muncii, Direcția de Sănătatea Publică, dar și instituțiile abilitate să cerceteze din punct de vedere penal, aceste abuzuri.

Vă prezentăm în continuarea Notificarea transmisă conducerii SRTV.

Departament Comunicare MediaSind TVR

București, 22 ianuarie 2021

                                                                                                              Nr.274/22.01.2021

Către Societatea Română de Televiziune

Dnei. Doina Gradea, Președinte-Director General

CC. Membrii Consiliului de Administrație,

Inspecția Muncii

Direcția de Sănătate Publică

 

NOTIFICARE

pentru încetarea punerii în pericol a sănătății angajaților de la Departamentul Economic

 

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaSind TVR  notifică conducerea Societății Române de Televiziune  să înceteze de îndată orice acțiune de punere în pericol a sănătății angajaților de la Departamentul Economic din cadrul instituției.

Potrivit  sesizării trimise de unii angajați ai Departamentului Economic pe Platforma FAIR-MediaSind a avertizorilor din Cultură și Mass-Media, coordonatorul cu atribuții de Director al Departamentului Economic, Sermina Liliana Potecă este acuzată că pune constant în pericol sănătatea angajaților, întrucât aceștia sunt chemați zilnic la birou, între orele 8,00 și 16,00, fiind obligați să lucreze în condiții care le pun sănătatea în pericol. Nu sunt respectate nici măcar prevederile legale privind suprafața alocată unui angajat în condiții normale de lucru, mai ales acum, în condiții de pandemie!

Deși prevederile legale cer angajatorilor să ia toate măsurile ca angajații să lucreze de la domiciliu, sau alternativ, birou/telemuncă, coordonatorul cu atribuții de Director numit de președintele-director general, Doina Gradea, se comportă abuziv, obligând angajații să lucreze în condiții care le pun sănătatea în pericol. Angajații din subordinea Directorului Economic se expun zi de zi riscului de infectare, deși aceștia au acces de la domiciliu la calculatorul de la birou. De asemenea,  nu există niciun program decalat și nici plan de rotație, iar măsurile de protecție lipsesc cu desăvârșire!

Precizăm că aceste informații au fost verificate la fața locului și de reprezentantul MediaSind TVR.

Având în vedere faptul că aceste practici abuzive într-o instituție a statului pun în pericol viața tuturor angajaților, inclusiv a membrilor noștri de sindicat, MediaSind TVR vă notifică să luați de îndată măsurile care se impun pentru respectarea prevederilor legale și a normelor de securitate și sănătate în muncă. În cazul în care luni, 25 ianuarie 2021, vom constata că sănătatea angajaților este din nou pusă în pericol, vom fi obligați să sesizăm Inspecția Muncii, Direcția de Sănătate Publică, dar și instituțiile abilitate să cerceteze din punct de vedere penal aceste fapte.


MediaSind  TVR

Sorin Torică,

Președinte

Pentru a sesiza nereguli apelați la platforma  pentru avertizorii din cultură și mass-media fairmediasind la acest link: Platforma GlobaLeaks folosită în apărarea lucrătorilor din cultură și mass-media: FAIR-MediaSind