News‎ > ‎

AGERPRES: Preşedintele Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor: Presa din România a evoluat; nu se află în faliment, ci în criză

postat 29 apr. 2013, 05:01 de Office Mediasind   [ actualizat la 29 apr. 2013, 05:01 ]
Preşedintele Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, Jim Boumelha, vorbeşte într-un interviu acordat AGERPRES despre rolul presei, impactul presei tabloide faţă de cea tradiţională, abundenţa informaţiilor şi transformarea conceptului de ştire.

El este convins că presa din România a evoluat şi nu este foarte diferită de presa din alte ţări. În opinia sa, mass-media românească nu se află în faliment, ci în criză, la fel cum se întâmplă şi în alte state. 

Boumelha arată că presa nu poate fi considerată o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Acesta este de părere că guvernanţii vor să se spună în presă numai lucruri bune despre ei şi, în acelaşi timp, cât mai puţin despre ceea ce fac. 

AGERPRES: Ce părere aveţi despre presa din România? 

Jim Boumelha: Sunt convins că presa din România nu se află în faliment, ci se află doar în criză la fel ca presa din alte ţări. Există o problemă asupra guvernanţilor şi independenţa media publice. Marea dificultate este modul în care un media transmite informaţia ca serviciu public. Restul presei, cea tabloidă sau cea tradiţională, trece printr-o criză economică la fel ca în celelalte ţări. Pe de altă parte, nu am simţit că bloggerii sunt integraţi în dezbateri, deşi mulţi dintre ei sunt jurnalişti adevăraţi. Presa din România nu este foarte diferită de presa din alte ţări, nu vorbim aici de ''Era Ceauşescu'', în care se practica un alt tip de jurnalism. Aici totul este foarte nou şi este parte a modului în care evoluează societatea din România, dar şi din zonă. 

AGERPRES: Pe o scală de la 1 la 10 unde vedeţi presa din România faţă de presa din Europa? 

Jim Boumelha: Este dificil să fac această apreciere. Aş avea aceeaşi dificultate să apreciez unde se află presa din Anglia. Presa din întreaga lumea abundă de informaţie, nu este o media săracă, este prea multă informaţie. Există subiecte bune, subiecte proaste oriunde. Există tabloide care încearcă să facă bani vânzând subiecte despre România, pentru că oamenii sunt interesaţi atunci când li se spune că mâine vor veni trei milioane (n.r. de cetăţeni) din România şi vă vor invada şcolile, locurile de muncă şi altele. Au creat panică şi oamenii vor să ştie, dar o fac într-un mod cinic pentru că este un război al crizei, un război al circulaţiei. În multe privinţe, mulţi oameni încearcă să cuantifice cât câştigă publicaţiile din acest tip de a face presă care nu este etic, prin titluri aproape rasiste. De aceea sunt foarte precaut în a face pronosticuri, dar sunt conştient că poate exista jurnalism de bună calitate, deşi eu nu citesc presa din România. Poate că există jurnalişti buni şi atunci le-aş da nota 10, dar nu am informaţii suficiente să o fac. Nu ştiu dacă, de exemplu, de la 0,5 în perioada regimului Ceauşescu presa din România s-a mişcat la o anumită notă, dar în mod cert s-a mişcat de acolo. Nu ştiu care este presa bună, dar sunt convins că această presă va trage după ea restul presei. 

AGERPRES: Presa tabloidă are mai mult impact asupra publicului faţă de cea tradiţională. Care sunt cauzele? 

Jim Boumelha: Există desigur motive istorice şi poate că ţine şi de dezvoltările specifice din fiecare ţară. A existat o perioadă în Anglia când ziarele erau foarte mari, erau greu de citit. Ziarele voluminoase pot fi citite numai acasă. Ca să poată fi citite paginile trebuie împărţite şi trebuie citite ca şi ziarele tabloide. În general este vorba şi despre modul în care au evoluat ştirile. Tabloidele din Marea Britanie au fost tabloide cu popularitate foarte mare, sunt şi acum, dar nu mai vând la tirajele de atunci. În Anglia două mari tabloide - The Sun şi Daily Mirror vindeau câte 4 milioane fiecare. Mai târziu conceptul de ştire a fost transformat. Oamenii nu mai au timp să citească ştiri lungi acasă. Cam acestea sunt chestiunile psihologice ca oamenii să se obişnuiască cu un alt tip de presă. Şi există şi un alt stil. Dacă ne uităm la The Sun există un anumit stil de scris. Este stilul reporterilor de televiziune. Un subiect tratat în trei ore ei îl spun în două minute în faţa camerelor. Îşi construiesc ştirile, pagina de deschidere ca să comprime ceva ce poate fi spus în 5.000 de cuvinte în 200 de cuvinte. Mai depinde şi de limbă. Engleza a fost pregătită pentru acest lucru, pentru că tabloidele au putut să spună faptele succint şi simplu, în franceză este mai greu, iar în spaniolă şi mai greu. Toate ziarele din Marea Britanie s-au tabloidizat. The Times a devenit tabloid, ceea ce era de neconceput, pentru că avea cinci, şase ştiri pe prima pagină, iar acum are două sau trei. Nu este scris în stilul la modă aşa cum sunt scrise celelalte, dar au adoptat formatul şi nu mai este cel de dinainte. Astăzi oamenii nu mai disting acest lucru atât de mult aşa cum făceau înainte. Şi în Franţa, unde presa avea un stil pompos, toate ziarele au devenit tabloide, până şi Le Monde. Germanii au şi ei problema cu limba şi este foarte greu să spargi, cuvintele fiind foarte lungi. 

AGERPRES: Credeţi că presa poate fi considerată o ameninţare la adresa siguranţei naţionale a unui stat? 

Jim Boumelha: Evident cei aflaţi la guvernare vor să se spună numai lucruri bune despre ei, în acelaşi timp vor să se spună cât mai puţin despre ceea ce fac. Rolul jurnalistului este să fie câinele de pază a democraţiei. Nu trebuie să acţioneze ca spioni, deşi uneori sunt acuzaţi de aceste lucruri, deşi fac aceste lucruri în interesul naţional. Atunci când se făceau pregătirile pentru războiul din Irak a existat o mare controversă în Anglia, unde cu scopul de a pregăti ţara de război premierul Tony Blair a fost acuzat de contrafacerea unor documente legate de preşedintele din acea vreme a Irakului despre care se spunea că ar avea arme de distrugere în masă, ceea ce nu s-a găsit. Aceste lucruri au fost publicate şi au creat o controversă pentru că erau oameni care lucrau pentru Ministerul Apărării care au spus că nu este adevărat şi jurnaliştii au creat un subiect. Bineînţeles că au fost acuzaţi că nu sunt loiali ţării, deoarece ţara urma să se angajeze într-un război important. Dar unii jurnalişti au decis la acea vreme că Guvernul făcea lucruri care nu erau corecte şi au transmis aceste lucruri şi populaţiei. În Anglia sondajele arătau că 60-70% din oameni erau împotriva războiului. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la începutul războiului din Irak. Două milioane de oameni strigau: 'Nu invadaţi Irakul'. Jurnaliştii se aflau în acord cu gândirea şi conştiinţa oamenilor, iar Guvernul spunea că acest lucru este împotriva intereselor oamenilor pentru că nu doresc ca aceste lucruri să fie spuse. Jurnaliştii dezvăluie mereu subiecte privind vânzarea de arme, Guvernul nu doreşte aceste lucruri, spune că este vorba de interesul naţional: 'Nu le putem spune adversarilor noştri ce arme cumpărăm sau ce nu cumpărăm'. Jurnaliştii nu pornesc de la premisa că este împotriva interesului naţional, ci că s-a făcut ceva incorect. De exemplu, dacă se realiza o afacere legată de arme şi cineva din familia aflată în Arabia Saudită primea 10% drept mită aceasta este o ştire şi este vorba de interesul naţional. Nu ar trebui să mituim oameni, dar Guvernul nu doreşte să se spună astfel de lucruri. Uneori, şi s-a întâmplat frecvent, există surse în interiorul instituţiilor care furnizează informaţii jurnaliştilor. În ultimii ani există din ce în ce mai multe procese împotriva jurnaliştilor pentru a-i forţa să-şi dezvăluie sursele. Argumentul folosit cel mai des este interesul naţional şi Curtea foloseşte acest argument. Se întâmplă şi în cazul fotoreporterilor şi cameramanilor ca poliţiştii să ceară pozele sau înregistrările, invocând interesul naţional. Poate că jurnaliştii sunt uneori de acord că legea a fost încălcată, dar este un principiu să-ţi aperi sursele. Dacă nu îţi aperi sursele poţi să-ţi iei la revedere de la jurnalism. Nimeni nu-ţi va mai spune nimic. Nu-mi amintesc niciun caz în care un jurnalist să fi fost judecat şi găsit vinovat de spionaj. Interesul naţional a fost invocat şi atunci când a murit Margaret Thatcher. Atunci presa apropiată lui Margaret Thatcher a reamintit ceea ce ea a realizat, comparând-o cu Winston Churchill şi spunând că a salvat naţiunea. Pe de altă parte, sunt mulţi care sunt de altă părere şi spun că a făcut mult rău. În sfârşit, cred că este o problemă legată de politic. Probabil şi atunci când a murit Ceauşescu presa din România a fost împărţită din cauza confuziei. Când spui interes naţional este o problemă politică şi chiar şi instanţele au viziuni politice asupra acestuia. 

AGERPRES: Credeţi că presa va avea de suferit în continuare din cauza crizei financiare? 

Jim Boumelha: Criza presei a început înainte de criza financiară. Majoritatea presei a început să aibă probleme pentru că acţionariatul s-a schimbat şi publicaţiile au început să fie deţinute de trusturi. Mulţi proprietari nu fac bani din presă, ci din alte domenii. Mulţi se aşteptau să facă profit şi din presă. Criza a început în momentul în care nu s-a mai putut realiza profit. Criza nu înseamnă faliment, ci faptul că nu mai există profit. Există însă multe ziare care sunt pe profit, dar şi ziare care încearcă să găsească soluţii. Este foarte important acest lucru şi încearcă soluţia combinaţiei între on-line şi print, chiar dacă tirajul s-a diminuat, on-line-ul încă nu produce suficient. Unele ziare au renunţat la print şi funcţionează numai on-line. La un moment dat este posibil să revină la ceea ce au fost odată. 

Sursa: AGERPRES


Comments