News‎ > ‎

Presedintele Senatului ii cere sefului statului sa retraga din Parlament Strategia Nationala de Aparare a Tarii

postat 20 oct. 2010, 11:54 de Office Mediasind   [ actualizat la 3 nov. 2010, 01:00 ]

mediafax.ro: Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a trimis, miercuri, o scrisoare şefului statului, prin care îi solicită preşedintelui să retragă din Parlament Strategia Naţională de Apărare şi să o modifice, în sensul eliminării menţiunii referitoare la mass-media din capitolul privind vulnerabilităţile. (citeste si: Petiţia FRJ MediaSind şi CSDR depusă la Parlamentul European împotriva strategiei CSAT)

Potrivit unui comunicat de presă al lui Mircea Geoană, scrisoarea preşedintelui Senatului vine după ce trei dintre liderii celor mai importante grupuri parlamentare din Parlamentul European au adresat o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României şi liderilor grupurilor parlamentare, atrăgând atenţia asupra faptului că adoptarea Strategiei Naţionale de Apărare în forma sa iniţială ar contraveni tratatelor şi convenţiilor ce stau la fundamentul Uniunii Europene.

"Doresc să vă atrag atenţia în mod deosebit asupra paragrafului în care semnatarii susţin că menţionarea presei în cadrul capitolului Vulnerabilităţi «reprezintă nu doar un act nedemocratic, ci şi o încălcare a art.11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, a art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a art. 6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene»", se arată în documentul menţionat.

De asemenea, preşedintele Senatului susţine că este datoria liderilor politici să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a împiedica pierderea credibilităţii României în faţa partenerilor săi europeni.

Conform comunicatului, Mircea Geoană mai atrage atenţia aupra faptului că, în acest moment, toate semnalele internaţionale şi interne converg înspre respingerea menţiunii referitoare la mass-media în cadrul Strategiei Naţionale de Apărare. "Acest lucru reiese şi din dezbaterile ce au avut loc în cadrul Comisiilor de apărare ale Parlamentului, unde opinia majoritară a fost că prevederile legate de presă ar trebui eliminate din document", menţionează sursa citată.

"Chiar dacă majoritatea din arcul guvernamental ar reuşi să se impună în Parlament şi ar adopta Strategia Naţională de Apărare, este cât se poate de clar că acest document nu este acceptat, în forma sa iniţială, de către o bună parte din societatea românească şi de către comunitatea internaţională. Cred că este nevoie de un acord cât mai larg în ceea ce priveşte conţinutul acestei Strategii de o importanţă crucială pentru buna funcţionare a statului român", mai afirmă Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului mai susţine că decizia şefului statului de a retrage din Parlament Strategia Naţională de Apărare ar reprezenta "un semnal deosebit de important" pentru partenerii europeni ai României şi ar fi un prim pas pentru "consolidarea încrederii" de care se bucură ţara noastră, în timp ce, pe plan intern, o asemenea decizie ar fi un bun început pentru "reclădirea dialogului şi a consensului naţional".

La scrisoarea sa, preşedintele Senatului a ataşat şi scrisoarea parlamentarilor europeni semnată de către Martin Schulz - Liderul Grupului S&D, Guy Verhofstadt - Liderul Grupului ALDE şi Daniel Cohn-Bendit - Liderul Greens/EFA.

Dezbaterea Strategiei de Apărare în comisiile de specialitate ale Parlamentului a fost blocată, marţi, din cauza divergenţelor intervenite în interpretarea votului dat referitor la eliminarea din document a prevederilor legate de campanile de presă, parlamentarii PSD şi PNL părăsind sala.

În urma votului dat la o propunere de eliminare din conţinutul Strategiei a menţiunii care enumeră campanile de presă printre vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale au fost înregistrate 16 opţiuni "pentru", ale parlamentarilor PSD şi PNL, 15 "împotrivă" şi o abţinere.

Preşedintele Comisiei pentru Apărare din Senat, liberalul Teodor Meleşacanu, a precizat că în urma votului opoziţia a apreciat că eliminarea a fost adoptată, în timp ce parlamentarii democrat-liberali au susţinut contrariul pentru că nu a fost întrunită majoritatea voturilor exprimate.

"Din punctul meu de vedere, este foarte clar că această referire nu a întrunit sprijinul necesar pentru a fi menţinută în Strategia de apărare. S-a invocat, însă, de către unuii colegi că ar fi trebuit 17 voturi «pentru» şi nu 16 ca să fie jumătate plus unul din numărul total al membrilor Comisiei care erau prezenţi. E adevărat, această procedură se aplică atunci când este vorba despre amendamente în Comisie", a spus Meleşcanu.

PNL a remis, marţi, şi un comunicat în care arată că reprezentanţii partidului au propus eliminarea din textul Strategiei Naţionale de Apărare a României a referinţelor care includeau mass-media în categoria de vulnerabilităţi la adresa securităţii statului, însă propunerea a fost respinsă. "În consecinţă, senatorii şi deputaţii PNL s-au retras de la dezbaterile din Comisiile de Apărare pe tema Strategiei Naţionale de Apărare a României. Parlamentarii PNL îşi menţin, însă, poziţia şi vor cere în Parlament respingerea acestui document. PNL apreciază că acţiunea actualei guvernări reprezintă un atentat la adresa unei valori fundamentale a oricărei societăţi libere şi democratice: libertatea presei", se arată în comunicat.

Pe de altă parte, deputatul PSD Georgian Pop a criticat interpretarea dată de parlamentarii PDL votului privind eliminarea campaniilor de presă din Strategia de Apărare a şi a susţinut că scoaterea acestei prevederi din text nu diminuează capacitatea de apărare a României.

Georgian Pop a susţinut că propunerea de eliminarea a prevederii referitoare la campaniile de presă a trecut în comisii, fiind adoptată cu 16 voturi "pentru", 15 voturi "împotrivă" şi o "abţinere".

Consilierul prezidenţial pentru Apărare, Iulian Fota, a declarat, marţi, după şedinţa comisiilor reunite în care s-a discutat Strategia de apărare, că eliminarea prevederilor despre presă din textul documentului nu a fost tranşată, precizând însă că nu este familiarizat cu procedurile parlamentare.

Campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, diminuarea capacităţii de aplicare a legii de către unele instituţii şi presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice sunt stipulate ca vulnerabilităţi în Strategia de Apărare discutată în CSAT în luna iunie.

Comisiile de politică externă ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat favorabil, la sfârşitul lunii august, textul Strategiei Naţionale de Apărare, menţinând referirea la campaniile de presă ca element de vulnerabilitate.

Comments