News‎ > ‎

Proiect ReStart: Cadre didactice de la Universitatea din Craiova, recompensate cu granturi în urma finanțării atrase prin contracte de cercetare

postat 5 mai 2017, 01:10 de Office Mediasind   [ actualizat la 5 mai 2017, 01:10 ]
Corespondență de la Luiza Feroiu: Cadre didactice ale Universității din Craiova (UCV) au fost recompensate cu granturi interne cuprinse între 500 și 5.000 de lei, iar cercetătorii cu cele mai bune rezultate au primit o serie de distincții, în cadrul Galei Excelenței în Cercetare, organizată în contextul împlinirii a 70 de ani de învățământ superior la Craiova.

"Cadrele didactice au fost recompensate cu granturi interne sub forma unor premii cu valori cuprinse între 500 și 5.000 de lei. Volumul total al finanțării atrase prin contracte de cercetare s-a ridicat la 6.302.714 lei în 2015, respectiv 6.306.921 lei în 2016. Au fost acordate distincții pentru cercetătorii cu cele mai bune rezultate, premii pentru 'Recunoaștere academică', 'Soluții inteligente', 'Parteneriate strategice' și 'Cercetători asociați'. Trofeul de excelență în cercetare a fost primit de primii trei clasați. Departamentele cu cel mai bun punctaj au luat trofeul de excelență", au informat organizatorii. 


Rectorul Universității, Cezar Spînu, a atras atenția asupra importanței cercetării aplicate, care constituie "cheia succesului", alături de cercetarea fundamentală din laborator. În cadrul evenimentului, organizat pe 26 aprilie, protectorul Radu Constantinescu a amintit că la ediția a II-a au fost premiați și cercetătorii asociați. Ei au reprezentat 10% din producția cercetării în 2015 și în 2016, la UCV. De asemenea, el a evidențiat că, față de 2015, când au fost înregistrate aproximativ 1.320 de articole științifice, în 2016 numărul acestora a fost de 1.115. Domeniile majore de cercetare au fost: științe sociale, umaniste și arte, științe inginerești și științe exacte. 

"Faptul că au venit acești parteneri industriali ne dă curajul să credem că putem aplica modelele care funcționează foarte bine de la nivelul UE, ceea ce noi ne dorim foarte mult. Am spus conform devizei UCV: 'Crezi în tine, crezi în UCV!' Atât timp cât cercetarea va fi conectată la realitate, se va cerceta ceea ce trebuie", a precizat organizatoarea Oana Gîngu. 

Luiza Feroiu este jurnalist voluntar AGERPRES, în cadrul proiectului ReStart. Proiectul ReStart pentru un jurnalism de calitate este inițiat de Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind în parteneriat cu Agenția Naționala de Presa AGERPRES, cotidianul Bursa, Universitatea Danubius Galați, Universitatea 'Ovidius' din Constanța, Universitatea din Craiova, Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, Universitatea Libera Internaționala din Moldova — ULIM.