News‎ > ‎

Reporter Virtual: Grevă spontană la TVR

postat 12 oct. 2011, 06:01 de Office Mediasind


Update 1: Cezar Ion, directorul Direcţiei de producţie editorială a TVR, a declarat pentru Reporter Virtual, că nu a fost vorba despre o grevă, pentru că nu a fost afectată activitatea TVR, nu s-a întrerupt emisia, nu au fost afectate programele. “E mult spus grevă, dat fiind că nu s-au întrerupt activităţile vitale ale TVR. Nu au fost mai mult de 150 de oameni, care s-au întâlnit pentru că sunt îngrijoraţi de situaţia financiară a instituţiei, care este una apocaliptică”, a spus Cezar Ion, precizând că “instituţia este în faliment de cinci ani, TVR nici măcar nu îşi poate cere insolvenţa”. Cezar Ion a menţionat că şi ieri au mai ieşit în curtea TVR, la discuţii, în jur de 50 de angajaţi, însă nici aceştia, ca şi cei de astăzi, nu au avut revendicări şi nici nu au făcut demersuri oficiale. “Întâlnirea de astăzi a durat cam o jumătate de oră, au vorbit câţiva lideri sindicali, Sorin Rada, liderul Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor, l-am văzut şi pe Sorin Burtea, reprezentantul salariaţiilor în Consiliul de Administraţie. TVR a ajuns să aibă datorii imense şi din cauza contractului UEFA Champions League, care este un mare piron bătut în coşciugul instituţiei”, a conchis Cezar Ion.  

Update: Cristian Godinac, preşedinte Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, la care sunt afiliate şi sindicatele din cadrul TVR, a declarat, pentru Reporter Virtual că principala problemă a TVR, dar şi a Radioului Public, este cea a subfinanţărilor. “În România, taxa pentru radio şi televiziune este cea mai mică ca valoare din UE, şi chiar mai mică decât era acum zece ani. Acest lucru a fost semnalat şi la recenta întâlnire a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor. Restructurările tot nu vor rezolva această problemă, care este una politică, mai ales, că, în acest moment, din informaţiile noastre, TVR nici nu are are bani pentru plăţi compensatorii”, a declarat preşedintele MediaSind.

Peste 200 de angajaţi ai Televiziunii Publice au intrat, astăzi, într-o grevă spontană, a anunţat, în urmă cu câteva minute, Realitatea TV. Salariaţii au ieşit în curtea TVR, unde protestează faţă de restructurările anunţate de conducerea instituţiei. Ieri, membrii Consiliului de Administraţie al SRTV s-au reunit pentru a decide numărul celor care urmează să fie disponibilizaţi.

 Sursa: Reporter Virtual 

Comments