Moartea lui Daniel Tomescu ne arată cât de fragilă este viața de gazetar. Nu mă refer la cea normală, de om, pur și simplu, ci la fragilitatea existenței în peisajul presei. Lumea te privește la început cu neîncredere, apoi curios, după care cu respect, iar spre finalul carierei, din varii motive, te uită. Te șterge din memorie. Scurt, ca și cum ai da delete unui folder. Atât cititorii, cât și colegii fac asta. Cei mai mulți. Citorii uită bucuria de a-ți citi textele, iar colegii preferă să nu-și amintească momentele în care umblau cu săru’mana sau erau umiliți editorial. Și cred că în fața domnului Tomescu au avut mulți tendința să meargă cu săru’mana. N-a ținut, pentru că el te lua amical cu “prietene” și zâmbea. A fost un șef de care nu s-a plâns nimeni sau n-am auzit. Eu n-am avut norocul să lucrez cu el, dar l-am cunoscut pentru că era interesat de peisajul media, chiar și când s-a retras, și îmi mai dădea sugestii ca un tată care-și sfătuiește fiul cum crede că e bine. M-au ajutat vorbele lui.

Niciodată nu m-am priceput să scriu un anunț la decese, iar modelele prezentate mi s-au părut stupide. Nu poți înghesui viața unui om în câteva cuvinte și nici pe o pagină de ziar. Mi-ar plăcea să citesc cât mai multe povești despre Daniel Tomescu, cele din redacții. Măcar așa să-și amintescă colegii despre el. La bibliotecă nu va merge nimeni să-i citească articolele, așa cum se va întâmpla cu fiecare dintre noi, cei care am lucrat în presa scrisă. Pe net nu există o arhivă. Dispărem cum am spus: cu un simplu delete. Am putea salva însă o viață de jurnalist cu un folder care să nu poată fi șters, iar cei care au puterea să arhiveze toate ziarele apărute din ’90 până acum.

Cine mă ajută să umplem folderul Daniel Tomescu? Cu poze, articole și povești. Și nu se știe când cineva ne va ajuta și pe noi să devenim un folder de neșters.

Dumnezeu să-l ierte!

Notă: Pentru tinerii jurnaliști sau cititorii care nu cunosc cine a fost gazetarul Tomescu, fac doar câteva mici precizări. Până în 1990 a fost actor la Teatrul de Comedie, apoi jurnalist, pentru că un accident de mașină l-a făcut inapt pentru roluri. A lucrat la Evenimentul zilei și Gardianul. N-a scris fantastic de mult, ci a coordonat. Și a făcut-o bine. Apoi este atât de multă muncă în spatele unui șef adevărat, încât mulți poate nu-și imaginează. El dă imaginea ziarului și el e cel care șlefuiește jurnaliști, chit că mulți uită cine le-a fost tătuc.

Publicat de Tiberiu Lovin în Reporter Virtual