News‎ > ‎

StareaPresei.ro: Agenţia Agerpres de pe planeta Marte transmite

postat 2 nov. 2011, 00:21 de Office Mediasind

Agenţia de presa naţională Agerpres de pe planeta Marte ne transmite nouă, pământenilor, un comunicat, prin care anunţă că “noile acte adiţionale, fişele de post şi ordinele directorului marţian Ioan Roşca sunt în conformitate cu legislaţia internă” din această agenţie.

redsdubstep

Instituţia de presă afirmă că pe planeta Marte nu contează faptul că documentele enumerate şi acţiunile directorului instituţiei exced cadrul legal: pe următoarea planetă a sistemului nostru solar acest lucru este permis.

Surse oficiale din sindicatul MediaSind al purtătorilor independenţi de antene parietale de culoarea curcubeului din Agerpres ne-audeclarat că pe pământ, planeta noastră, pe care Agerpres are, în ţara numită România, o subsidiară de succes…

“Potrivit legislaţiei în vigoare, Regulamentul Intern, Codul de Conduită, criteriile de evaluare, precum şi orice acte care ţin de drepturile şi obligaţiile personalului agenţiei trebuie negociate cu reprezentanţii organizaţiei sindicale semnatare a Contractului Colectiv de Muncă din ANP Agerpres, în speţă cu reprezentanţii Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti”

Biroul Executiv al Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti recomandă angajaţilor ANP Agerpres să nu accepte nici o presiune din partea Administraţiei Roşca, chiar dacă este formată din marţieni cu antene roşii parietale şi să-şi apere în mod demn drepturile câştigate în cei aproape patru ani de contract colectiv, deoarece instanţele de judecată şi puterea politică vor face, într-un final, dreptate.

Sursa: StareaPresei.ro

Comments