News‎ > ‎

StareaPresei.ro: Inspectia Muncii în control la Agerpres

postat 27 iun. 2011, 01:06 de Office Mediasind

O echipa de la Inspectia Muncii, formata din cinci-sase persoane, a inceput astazi, in jurul orei 15.00, un control la Agentia de presa Agerpres, in urma articolelor de presa publicate in ultima perioada despre posibilele ilegalitati, abuzuri si presiuni facute de administratia agentiei, sesizate de FRJ MediaSind.

Jurnalul

Este prima data in istorie, in peste 130 de ani de existenta a Agentiei de presa Agerpres, cand institutia se confrunta cu un astfel de control. Rezultatul a fost ca astazi in Agerpres a fost agitatie foarte mare.

Directorul general interimar Ioan Rosca a stat, ca niciodata, pana la sfarsitul programului. In mod normal, numarul unu in Agerpres vine la serviciu zilnic intre orele 11.00 si 14.00.

Ioan Rosca a facut astazi un periplu prin redactie, sa spuna ca sindicatul este cel care franeaza lucrurile si nu doreste bunul mers al agentiei. Interesant este ca si cei de la Inspectia Muncii au observat ca avizierele sindicatului sunt coloanele din fata intrarii in redactia Agerpres.

Conform surselor noastre, administratia Agerpres nu respecta contractul colectiv de munca la nivel de institutie pe anii 2011-2013. Fara avizul Comisiei Paritare si fara consultarea MediaSind Agerpres, se fac evaluari profesionale.

Regimul Rosca a impus in agentie o dictatura. Normele profesionale sunt stabilite arbitrar de catre anumiti directori ai institutiei. Unii corespondenti in strainatate nu au asigurare medicala.

Exista un raport disproportionat de mare intre numarul de personal angajat si numarul de salariati cu functii de conducere, in favoarea celor din urma. Inspectia Muncii cerceteaza daca promovarea pe posturi s-a facut legal si cu acordul sindicatului.

Nu se stie care au fost criteriile, in baza carora s-au dat stimulente financiare. Sefii au primit peste 75% dintre aceste stimulente. Nu se cunoaste exact modul in care se fac si se platesc orele de noapte.

Nu exista o cunoastere exacta a faptului ca aceia care ocupa functii de conducere au dat sau nu examen profesional pentru aceasta. Nu se stie daca acestia corespund din punct de vedere profesional.

Nu se cunoaste exact modul in care s-a facut formarea profesionala, daca exista persoane ca directorul de resurse umane, Marian Iordan, care si-a facut masteratul pe banii Agerpres, in timp ce ceilalti angajati nu au beneficiat de un curs de formare profesionala.

Planul de formare profesionala trebuia (si nu a fost) stabilit cu sindicatul. 13,6 miliarde de lei vechi au fost trecuti de la cheltuielile de personal la capitolul “achizitionarea de bunuri si servicii”, in conditiile in care angajatii Agerpres au cele mai mici salarii din intreaga mass-media, deoarece ei sunt singurii angajati carora li s-au diminuat abuziv salariile.

In schimb, termopanele din intreaga redactie au fost schimbate de trei ori intr-un an.


Ioan Rosca, Agerpres: Nu stiu nimic despre Inspectia Muncii



Inainte de publicarea formei finale a precedentei postari, exact la ora 21.42, l-am sunat pe directorul general interimar al Agentiei Nationale de presaAgerpres, pentru a ii lua cel putin un punct de vedere asupra controlului Inspectiei Muncii si legalitatii unor lucruri care se petrec in institutia pe care o conduce.

Ziare.com

Am avut cu dl. Rosca urmatorul dialog:

Alo, dl. Ioan Mihai Rosca?
Da, va ascult.

Domnule Rosca, va rog sa ma scuzati pentru ora tarzie la care va deranjez, dar acum am aflat si eu. Este adevarat ca astazi la Agerpres a inceput un control al Inspectiei Muncii.
Nu stiu nimic despre asa ceva. Astazi nu am fost acolo.

Bine, bine, dar, conform informatiilor mele, nu numai…
Buna seara, va multumesc.

Conform deontologiei jurnalisticeaudiatur et altera pars (tras. rom.: audierea celeilalte parti) este un principiu care se recomanda a fi respectat, dar nu este obligatoriu, pentru ca exista situatii in care el devine irelevant, chiar daca il respecti.

Ioan Mihai Rosca sustine ca nu stie nimic despre prezenta Inspectiei Muncii in control la Agerpres, incepand de astazi, pentru ca nu a fost la birou. Evident, daca lucrurile stau chiar si astfel, este de asemenea foarte grav: ce fel de sef de institutie este acela care, atunci cand Inspectia Muncii se afla in control (cum arata sursele mele) nici macar nu se afla la birou?

Probabil unul care sta zilnic la birou numai trei ore, asa cum ni s-a relatat. Dar, conform informatiilor pe care le detin, azi nu numai ca Rosca a fost la birou, dar a si stat toata ziua acolo. Si nu numai.


Sursa: StareaPresei.ro

Comments