News‎ > ‎

Ziarul Bursa: Cultura crizei

postat 13 apr. 2012, 06:44 de Office Mediasind   [ actualizat la 13 apr. 2012, 06:46 ]
 
Din senin, m-am trezit invitat de Cătălin Ştefănescu la "Garantat 100%", pe TVR1, o invitaţie care m-a luat prin surprindere, pentru că emisiunea este de domeniul culturii şi îmi închipuiam că tipii ăştia se crispează când vine vorba de finanţe (dar, în ce mă priveşte, chestia nu este şi reciprocă), iar atunci când, la telefon, mi-a spus că ar vrea să vorbim despre "Cultura crizei", am apreciat că-mi oferă o oportunitate pe care o pândesc de mult.
     Încerc, de mai mult timp (dar nu găsesc ocazia), să îmi expun opinia că nu cred să fie o coincidenţă suprapunerea crizei financiare peste criza culturală şi (mai ferit de ochii lumii) peste criza bisericii creştine.
     Am dat un semnal puternic, anul trecut, în ediţia ziarului BURSA din 7 noiembrie, dedicând-o, sub titlul "Răscrucea", reacţiilor Vaticanului şi Bisericii Ortodoxe a Greciei la dezvoltările crizei financiare mondiale - am publicat integral două documente:
     A."Spre reforma sistemului monetar şi financiar internaţional într-un mod care răspunde nevoilor tuturor popoarelor", studiu publicat de Consiliul Pontifical pentru Dreptate şi Pace, la 24 Octombrie 2011, un text amplu, specializat financiar, social şi politic, în care Vaticanul consideră că soluţia la criza financiară mondială stă în constituirea unui guvern mondial, pe principiul "subsidiarităţii" (al ajutorului acordat, la momentul când autoritatea mondială consideră că este nevoie);
     B. "Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Greciei", comunicată în ianuarie 2011, care, deşi anterioară studiului Vaticanului, pare să i se opună cu vehemenţă ("Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni") şi decelând consumismul ("criza duhovnicească") drept cauza profundă a crizei mondiale ("Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii"), recomandă, drept soluţie,"asceza", pe care o defineşte "nu ca privare de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens".
     În acest context de preocupări, invitaţia la emisiunea de la TVR1 mi-a venit mănuşă, pentru că are un public mai puţin specializat financiar decât BURSA, astfel că abordarea subiectului crizei din perspectiva cultului religios nu mai apare ca o nucă-n perete, ba chiar, pe motiv că sunt acelaşi eu, cel care scriu aici şi cel care am fost intervievat, mă justifică, oarecum, să-mi public, în ziar, opiniile exprimate în intervenţia TV, aducând unele completări.
     Precizez că emisiunea este programată să fie difuzată de TVR1, în duminica zilei de 29 aprilie.

     *  TEAM CULTURE 2012
     La începutul lunii martie, Uffe Elbæk, ministrul culturii din Danemarca (ţara care a preluat, pentru şase luni, preşedinţia Consiliului European), a lansat un "taskforce" intitulat "Team Culture 2012", alcătuit din treisprezece oameni din cultura europeană (dar, printre regizori, scenografi şi arhitecţi, se numără şi un...alpinist), cu scopul să schiţeze un manifest despre rolul artei şi al culturii, în timpuri de criză, manifest programat să devină public, în luna iunie.
     Iniţiativa este lăudabilă, sub două aspecte: primul - cultura se află băgată în seama, în seriosul subiect al supravieţuirii organizării noastre financiare, economice, politice şi sociale; al doilea - creativitatea şi inventivitatea sunt necesare, într-o eventuală nouă lume, rezultând din reorganizare.
     Din păcate, autorii europeni ai iniţiativei nu par să aibă, ei înşişi, încredere că ar putea găsi, prin acţiune culturală, vreo cale de ieşire din criză, căci, victime ale unei confuzii de management, promovează doar crearea de slujbe în domeniul culturii şi ingeniozitatea inovativă, dar nimic care să ţină de spirit.
     Iar, fără spirit, nu există miracole.
     Dezamăgitor rolul de Cenuşăreasă rezervat culturii...
    
*  UN ÎNŢELES PIERDUT

     Pentru emisiunea TV, am pregătit "Tatăl nostru" în latineşte, ca să evidenţiez că, prin traducere, am pierdut unul dintre înţelesurile rugăciunii, care, indubitabil, se află în originalul aramaic şi fusese conservat în latină:
     "Pater noster, qui es in caelis sanctificetur nomen tuum;
     Adveniat regnum tuum.
     Fiat voluntas tua sicut in caelo et in terra
     Panem nostrum qvotidianum da nobis hodie.
     Et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostris.
     Et ne nos inducas in temptationem; sed libera nos a malo.
     Amen."
     Am îngroşat cuvintele "debita" (datoriile) şi "debitoribus" (datornicilor), ca să arăt că atât de populara formulare "Şi ne iartă nouă greşealele noastre, Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", era, iniţial, purtătoare a unui înţeles suprapus: "Şi ne iartă nouă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri". (Matei, 6)
     În latineşte, la "greşeală" îi corespunde "errorem", la "păcat", "peccatum" şi la "vină", "culpa" (iar, în nici un caz, "debita").
     În aramaică - limba în care Iisus a formulat rugăciunea -, cuvântul "tov" semnifică, în acelaşi timp, "datorie", "păcat", "vină" şi "nelegiuire" (nedreptate, greşeală vinovată, fărădelege).
     Latinescul "debitum" prezintă, la fel cu aramaica, o legătură între înţelesul de "datorie" şi cel de "păcat" (prin cel de "obligaţie morală"), în timp ce, în greacă, pentru "păcat" şi "datorie", găsim cuvinte complet diferite ("amartia" şi respectiv "ofeilema"), disjungere care ar putea sta la originea traducerii în româneşte, selectând doar înţelesul de "greşeală, păcat".
     În unele variante în limba greacă, "Tatăl nostru" este formulat, la Matei, folosind cuvântul "ofeilema" (datorie), în timp ce, în toate variantele, la Luca, este folosit "amartia" (greşeală, păcat).
     Este de precizat că Evanghelia după Matei a fost scrisă, iniţial, în aramaică.

     Dacă ideea de "datorie materială" n-ar fi sugerată decât de acest regres către limba de origine, atunci bănuiala că Iisus s-ar fi referit şi la iertarea datoriilor (inclusiv băneşti), iar nu doar la iertarea greşelilor, ar fi foarte fragil întemeiată.
     Dar, Evanghelia după Matei consemnase, chiar în capitolul anterior, cu cincisprezece versete înainte, învăţătura formulată de Iisus cu privire la împrumut: "Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta." (Matei, 5)
     Contextul semnificaţional al rugăciunii "Tatăl nostru" cuprinde, deci, înţelesul de împrumut şi datorie materială.
     Iar ceea ce rosteşte Iisus, atât prin "Tatăl nostru", cât şi în ceea ce priveşte împrumutul, reprezintă puternice întăriri ale Poruncilor din Vechiul Testament.

     *  IERTAREA DATORIILOR ESTE PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
     În următoarele două versete, imediat după formularea rugăciunii "Tatăl nostru", Iisus explică:
     "14. Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc;
      15. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre." (Matei, 6)
     Dacă înlocuim românescul "greşealele" cu latinescul "debita", atunci regăsim în învăţătura christianică înţelesul concentrat al Capitolului 15 din "Deuteronomul":
     "1. În anul al şaptelea vei face iertare.
      2. Iertarea însă va fi aceasta: tot împrumutătorul, care dă împrumut aproapelui său, să ierte datoria şi să n-o mai ceară de la aproapele său sau de la fratele său, că s-a vestit iertarea în cinstea Domnului Dumnezeului tău."
     Iertarea datoriilor materiale, la fiecare şapte ani, este conceptualizată, în iudaism, sub numele de "Shmita" şi reprezintă coloana vertebrală a celor trei Cărţi care tratează despre viaţa economică - "Exodul", "Leviticul" şi "Deuteronomul".
     Reproduc aici câteva dintre poruncile înscrise în acelaşi Capitol al "Deuteronomului", spre încredinţare că nu există nici o confuzie când le identificăm cu învăţăturile lui Iisus:
     "7. Iar de va fi la tine sărac vreunul din fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale de pe pământul tău pe care ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ţi învârtoşezi inima, nici să-ţi închizi mâna ta înaintea fratelui tău celui sărac;
     8. Ci să-i deschizi mâna ta şi să-i dai împrumuturi potrivite cu nevoia lui şi cu lipsa ce suferă.
     9. Păzeşte-te să nu intre în inima ta gândul nelegiuit şi să zici: Se apropie anul al şaptelea, anul iertării; şi să nu se facă din pricina aceasta ochiul tău nemilostiv către fratele tău cel sărac şi să-l treci cu vederea; că acela va striga împotriva ta către Domnul şi va fi asupra ta păcat mare.
     10. Dă-i, dă-i şi împrumuturi câte-ţi va cere şi cît îi va trebui, şi când îi vei da, să nu se întristeze inima ta, căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate lucrurile tale şi în toate câte se vor lucra de mâinile tale." (Deut., 15),


     *  SHMITA
     Vreme îndelungată, istoricii au fost sceptici că "Shmita" - iertarea necondiţionată a datoriilor materiale, o dată la şapte ani, în Anul Sabatic - s-ar fi aplicat vreodată, până au găsit dovezi, de nerespins că, de fapt, era o practică reală, cu precedente în Babilon şi mai adânc, în Sumer.
     În mod explicit, "Shmita" urmăreşte să reducă periodic disparitatea dintre săraci şi bogaţi, ca să armonizeze sistemul economic şi să menţină o difuzie a avuţiei, astfel ca societatea să se poată dezvolta continuu şi omogen, fără blocajele şi convulsiile crizelor.
     "Shmita" obligă ca, în anul al şaptelea, pământul să primească un repaos, să rămână nelucrat, iar ceea ce rodeşte natural, de la sine, să nu fie cules de stăpânul său, ci să poată fi luat de oricine doreşte (un set de Porunci obligă la economii şi pregătiri, pentru supravieţuirea în Anul Sabatic).
     Conform Legii, iertarea datoriilor este făcută în numele lui Dumnezeu, drept condiţie la momentul încredinţării Ţării Făgăduinţei, evreilor, spre folosinţă - dar fără să-i devină proprietari (o condiţie care impune ca pământurile să nu devină obiect al tranzacţiilor, interdicţie care încă mai aprinde spiritele în Knesseth, chiar şi astăzi, în pofida trucurilor de interpretare inventate de rabinii antici ca să permită acest negoţ).
     În consecinţă, iertarea datoriilor nu presupune neaparat recunoştinţă faţă de creditor, pentru că iertarea decurge din cinstirea lui Dumnezeu şi a zilei a şaptea, a Creaţiei.
     Biblia consemnează obligaţia, în Anul Sabatic, a eliberării sclavilor care şi-au pierdut libertatea în contul datoriilor neplătite şi returnarea tuturor gajurilor confiscate, inclusiv a pământurilor, către proprietarii iniţiali.
     Ba, chiar, porunceşte ca uneltele să fie returnate proprietarului iniţial, la fiecare sezon al muncilor agricole.
     Stingerea acestei practici economice moştenite de iudei, consemnează inversarea absolută a rolurilor: de unde iertarea datoriilor era o obligaţie sfântă, acum datoria şi plata ei devin sfinte şi obligatorii şi întemeiază sistemul nostru economic şi financiar.
     Ultima aplicare a Shmitei, în Europa, se pare că ar fi avut loc în Spania, la evreii sepharzi, în secolul al XIII-lea.
     Faptul că Iisus reaminteşte principiile "Shmitei" din Deuteronom, semnalează că aceste Porunci nu mai erau respectate încă din vremea sa şi de aceea era necesar să le reafirme, întărindu-le.

     *  TREI PORUNCI CARE INTERZIC DOBÂNDA
     Dobânda la credit este interzisă de trei Porunci, care desfiinţează orice posibilitate de interpretare diferită, distrugând fiecare dintre cele trei articulaţii ale tranzacţiei de împrumut:
     A. Nu ai voie să dai credit cu dobândă (Lev. 25:37);
     B. Nu ai voie să iei credit cu dobândă (Deut. 23:20);
     C. Nu ai voie să iei parte la o tranzacţie de credit cu dobândă, nici ca garant, nici ca martor, nici ca notar (Ex. 22:24).
     Evident, aceste Porunci sunt complet ignorate de civilizaţia financiară în care trăim.
     Sfântul Sinod al Bisericii Greciei scrie, în Enciclica amintită la început: "Suntem o ţară sub ocupaţie şi executăm poruncile conducătorilor-creditorilor noştri".
     Admirabil curaj.
     De ce, totuşi, Enciclica nu pomeneşte de păcatele încălcării Poruncilor, explicit, în termenii specifici Cărţii?

     *  PĂCATELE
     Aţi întâlnit vreodată, pe stradă, vreun smintit zbierând "Sunteţi păcătoşi cu toţii!" ?
     Cele de până acum îl justifică.
     Din punct de vedere creştin şi iudeu, Grecia a păcătuit, luând credite cu dobândă.
     Dar faptul că a intrat în încetare de plăţi, a pus în pericol băncile care au creditat-o cu dobândă şi pe statele europene corespunzătoare (iertarea datoriilor suverane ale Greciei, în proporţie de 60%, stabilită recent cu creditorii săi, nu este o "Shmita", căci nu a avut loc în numele lui Dumnezeu, ci prin forţa împrejurărilor, pentru perpetuarea sistemului).
     Desigur, băncile şi celelalte state europene au păcătuit acordând (şi luând) credite cu dobândă.
     Slăbiciunea lor a pus în pericol de desfiinţare Zona Euro şi însăşi Uniunea Europeană.
     Desigur, Uniunea Europeană, prin Banca Centrală Europeană, a păcătuit ca girant al tranzacţiilor de credit cu dobândă, practicând, ea însăşi, dobânda la credit.
     Din punctul de vedere al Bibliei, Europa este un continent păcătos, atât în întreg, cât şi în părţile sale şi nu se deosebeşte, în acest gen de păcat, de Statele Unite ale Americii, încălcând, amândouă, o a patra Poruncă referitoare la datorii:
     Să nu ceri plata datoriei de la un sărac, despre care ştii că nu poate plăti, nici să nu îl presezi (Ex. 22:24).

     *  CRIZA FINANŢELOR CREŞTINE
     Coincidenţa face ca Europa şi Statele Unite ale Americii să concentreze cea mai mare densitate de creştini din lume - 37% din totalul de 2,2 miliarde de credincioşi creştini de pe planetă.
     Adică, această criză financiară, care afectează întreaga planetă, este o criză a finanţelor creştine, izbucnind din cele mai creştine zone ale Globului, cu un epicentru în Grecia, în a cărei limbă a fost inventat cuvântul "haos" (despre care anticii credeau că este un abis în Peloponez), o limbă care a răspândit cuvântul "criză", în toate limbile europene, limba în care s-a tradus Vechiul Testament (Tora), pe vremea Ptolemeilor, limba în care au fost scrise cărţile Noului Testament.
     Pot fi simple coincidenţe, dar nu cred că, în lipsa spiritului, poate apărea miracolul depăşirii crizei, respectând, concomitent, umanitatea.
     Sunt de acord: asceza este o soluţie.
     Doar că asta necesită o altă detaliere, ca să se distanţeze îndeajuns de oribilele exagerări fundamentaliste, de genul celei, de exemplu, a lui Savonarola (dominican declarat eretic de Papa Alexandru al VI-lea "Borgia", asupra căruia îşi concentrase criticile sale furibunde, fiind excomunicat, în 1497, arestat, în 1498, judecat de un tribunal inchizitorial, torturat şi condamnat la moarte, spânzurat, după care cadavrul i-a fost ars pe rug în Piazza de la Signoria, iar cenuşa lui a fost aruncată în apele râului Arno; regimul aşazis "democratic" al lui Savonarola, la Florenţa - în realitate, o teocraţie -, între altele, a abolit şi cămătăria).

     *  UNA DINTRE CONCLUZII
    Recursul la Lege întreprins de Iisus configurează o revoluţie mai profundă decât înlocuirea unei orânduiri cu alta, el nu are în vedere o trecere de la sclavagism la feudalism, la capitalism, comunism şi eventual, înapoi.
     Iisus obliga către un alt statut al omului - statutul de fiinţă spirituală - şi implicit, îngenunchiază rânduielile se supună acestuia.
     Din perspectiva contemporaneităţii, creştinismul ar obliga la introducerea în Constituţie a statutului de fiinţă spirituală al omului, drept principiu suprem al ei.
     Toate celelalte prevederi i s-ar subordona, consolidându-l.
     Din acel moment, organizarea politică a societăţii ar urma să se adapteze condiţiilor locale, indiferent că de aici ar rezulta vreun comunism, ori capitalism sau orice altceva, cât timp nu alterează statutul omului.
     De altfel, în această ipoteză, nu cred că rămân prea multe variante.
     Doar nuanţe.
     Indiferent prin ce mijloace va fi depăşită criza financiară mondială, ea are, oricum, calitatea că a reîmprospătat această problematică.
    

Publicat de MAKE pentru Ziarul Bursa. (citeste aici continuarea)
Comments